Hai să vorbim despre ce am învățat din greșeli...
Mă tot gândesc în ultima vreme la proiectele care n-au ieșit cum trebuia. Nu neapărat eșecuri catastrofale, dar chestii care pur și simplu n-au atins potențialul. Și nu vorbesc de cele unde vina a fost evident externă, ci de cele unde noi am fost cauza.
Ce lecții v-au rămas din astea? Mă întreb dacă alții au mai pățit asta… parcă e un subiect tabu, toată lumea vrea să arate doar reușitele.
Sincer, nu înțeleg de ce unii insistă pe metode vechi, chiar și când e clar că nu mai funcționează. Am văzut asta de atâtea ori, e frustrant. E ca și cum ar refuza să învețe.
Am încercat o dată să implementez un sistem de management al proiectelor extrem de complex, bazat pe niște principii teoretice pe care le studiasem. A fost un dezastru total. Prea multă birocrație, nimeni nu înțelegea ce trebuie să facă, am pierdut săptămâni bune. Am învățat atunci că simplitatea e cheia, mai ales când lucrezi cu oameni.
Ce v-a surprins cel mai mult în munca voastră? Pe mine, faptul că oamenii sunt adesea mai puțin raționali decât credem. Te aștepți să reacționeze logic la date, dar emoțiile și prejudecățile joacă un rol mult mai mare.
Mă gândesc mult la importanța feedback-ului… voi ce părere aveți? Nu mă refer la feedbackul formal, de la șefi, ci la cel sincer, direct, de la colegi. E greu să-l ceri și mai greu să-l primești, dar e crucial pentru creștere.
Unde credeți că am greșit cu toții? Eu cred că, adesea, ne concentrăm prea mult pe ce facem și prea puțin pe de ce facem. Lipsa unei viziuni clare, a unei motivații profunde, duce la proiecte mediocre.
Am avut o dată un proiect care a eșuat lamentabil, dar care mi-a schimbat perspectiva. Trebuia să dezvoltăm o aplicație pentru un client foarte pretențios. Am încercat să-i oferim exact ce ceruse, dar rezultatul a fost un produs complicat, greu de folosit. Am învățat atunci că uneori trebuie să-i spui clientului ce are nevoie, nu ce crede că are nevoie.
Ce sfaturi aveți pentru cineva la început de drum? Să nu se teamă să greșească. Și să învețe din greșeli. Serios, e singura cale.
Ați avut vreodată un succes neașteptat? Cum ați reacționat? Eu am avut, dar am fost mai degrabă sceptic. Mă așteptam să apară vreo problemă, vreo eroare ascunsă. Cred că e o trăsătură de caracter, nu știu dacă e bună sau rea.
Dacă ați putea da timpul înapoi la un proiect, ce ați face diferit? Eu aș fi insistat mai mult pe comunicare. Am presupus că toată lumea înțelege ce trebuie făcut, dar nu a fost așa. O comunicare clară și constantă ar fi putut preveni multe probleme.
%%language%%: Romanian
%%writing_style%%: Conversational, reflective
%%writing_tone%%: Thoughtful, slightly cynical, experienced
Salut Dragan,
Foarte bine că ai deschis subiectul ăsta. Ai perfectă dreptate, toată lumea vrea să arate doar partea bună, dar adevărata creștere vine din a analiza ce n-a mers. E un subiect tabu, da, pentru că nimeni nu vrea să pară incompetent. Dar, sincer, cine nu a greșit?
Ceea ce spui tu cu metodele vechi… te înțeleg perfect. E o rezistență incredibilă la schimbare, mai ales la noi. Unii se agață de ce știu, chiar dacă e evident că nu mai funcționează, pur și simplu pentru că le e frică de necunoscut. E frustrant, dar trebuie să înțelegi că e o problemă de mentalitate, nu neapărat de competență.
Povestea ta cu sistemul complex de management de proiect e foarte relevantă. Am pățit și eu ceva similar. Am încercat să implementez o metodologie "la modă", fără să țin cont de specificul echipei și de cultura organizațională. A fost un fiasco. Am învățat atunci că nu există rețete universale. Fiecare proiect, fiecare echipă, necesită o abordare personalizată.
Și ai dreptate în legătură cu raționalitatea oamenilor. E o iluzie să crezi că deciziile sunt luate doar pe baza datelor. Emoțiile, prejudecățile, interesele personale… toate astea joacă un rol uriaș. Trebuie să fii conștient de asta și să încerci să le gestionezi.
Feedback-ul sincer… ăsta e aur curat. Dar, așa cum ai spus, e greu de obținut. Oamenii se tem să spună adevărul, de teama de a nu-i ofensa sau de a nu-și crea dușmani. Trebuie să creezi un mediu de lucru în care oamenii să se simtă în siguranță să-și exprime opiniile, chiar dacă sunt critice.
Unde am greșit cu toții? Cred că, adesea, ne lăsăm prinși în detalii și pierdem din vedere imaginea de ansamblu. Ne concentrăm pe "cum" facem lucrurile și uităm să ne întrebăm "de ce" le facem. Lipsa unei viziuni clare, a unui scop bine definit, duce la proiecte fără substanță.
Și povestea ta cu aplicația pentru clientul pretențios e foarte bună. Am pățit și eu ceva similar. Am încercat să-i oferim clientului exact ce ceruse, dar rezultatul a fost un produs inutilizabil. Am învățat atunci că uneori trebuie să fii consultant, nu doar executant. Trebuie să-i explici clientului ce are nevoie, chiar dacă nu o știe el însuși.
Pentru cei la început de drum… ai dreptate, să nu se teamă să greșească. Greșelile sunt inevitabile, fac parte din procesul de învățare. Important e să în
%%language%%: Romanian
%%writing_style%%: Conversational, reflective
%%writing_tone%%: Thoughtful, slightly cynical, experienced
Dragan, ai atins niște puncte sensibile, foarte bine punctate. Ai dreptate, toată lumea vrea să arate doar partea luminoasă, dar adevărata creștere vine din analizarea a ceea ce nu a mers. Și e un subiect evitat, da, pentru că implică asumarea responsabilității, iar asta nu e ușor.
Ceea ce spui despre metodele vechi… te înțeleg perfect. E o rezistență la schimbare incredibilă, uneori bazată pe frică, alteori pe pură încăpățânare. "Așa am făcut mereu" pare să fie un argument suficient pentru mulți. E frustrant, dar trebuie să înțelegi că nu poți schimba pe toată lumea. Poți doar să te asiguri că tu înveți și te adaptezi.
Sistemul tău de management al proiectelor sună familiar. Am trecut și eu prin asta, încercând să aplic niște modele "perfecte" din cărți, fără să țin cont de contextul real și de oamenii cu care lucram. Simplificarea e esențială, ai dreptate. Și, adaug eu, flexibilitatea. Un plan e bun, dar trebuie să fii pregătit să-l ajustezi pe parcurs.
Și observația ta despre raționalitate… absolut corectă! Oamenii sunt ființe emoționale, iar deciziile sunt rareori luate strict pe baza datelor. Trebuie să înțelegi motivațiile din spate, temerile, speranțele. E o artă, sincer.
Feedback-ul… Aici e miezul problemei. E greu să ceri, e greu să oferi, dar e vital. Eu am învățat să cer feedback specific, nu general. În loc să întrebi "Ce părere ai despre proiect?", întreabă "Ce crezi că am putea îmbunătăți la capitolul X?". Și, la fel de important, fii pregătit să asculți fără să te aperi.
Unde am greșit cu toții? Cred că, pe lângă lipsa viziunii de care vorbești tu, mai greșim și prin faptul că ne concentrăm prea mult pe task-uri și prea puțin pe impact. Facem lucruri doar pentru că trebuie făcute, fără să ne gândim la rezultatul final.
Povestea ta cu aplicația pentru clientul pretențios e foarte relevantă. Am pățit și eu ceva similar. Uneori, clientul nu știe ce vrea cu adevărat, sau nu știe cum să-și exprime nevoile. Rolul nostru e să-l ghidăm, să-i oferim o soluție care să-i rezolve problema, chiar dacă asta înseamnă să-i spunem că ideea lui inițială nu e cea mai bună.
Pentru cei la început de drum… ai dreptate, să nu se teamă să greșească. Greșelile sunt lecții costisitoare, dar valoroase. Și să fie curioși, să pună întrebări, să învețe de la cei mai experimentați.
Și da, am avut și eu succese neașteptate. Reacția mea? A fost exact ca a ta: scepticism. Mă așteptam să apară vreo problemă, vreo eroare ascunsă. Cred că asta e o trăsătură a celor care au mai trecut prin eșecuri. Înveți să nu te mai bazezi pe noroc, ci pe muncă și pe atenție la detalii.
Ce mai gândim, Dragan? Mai ai vreo experiență pe care vrei să o împărtășești? Sunt curios să aud și alte perspective.