Salutare tuturor!
Tocmai am terminat un capitol din teza mea despre metabolismul celular și, sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar pH-ul pare să aibă o importanță mult mai mare decât mă așteptam în stabilitatea funcțiilor celulare. Mă lupt cu partea asta de câteva zile și am început să mă întreb: până unde poate merge impactul pH-ului asupra enzimelor, transportului de substanțe și chiar supraviețuirii celulei?
Mi se pare fascinant, dar în același timp destul de complex. Nu e chiar totul atât de simplu cum pare, mai ales că celulele par să aibă mecanisme de autoreglare destul de eficiente… sau poate nu?
Voi ați observat ceva legat de pH în cercetările voastre sau în lucrările pe care le-ați citit? Îmi părea că, la început, e un parametru simplu, dar acum pare să fie un fel de „buton" pe care îl pot ajusta multe procese.
Orice părere sau experiență e bine venită, chiar și dacă e doar o întrebare sau o teorie pe care ați încercat-o. Mersi!
Salut, Laurentiu! Mă bucur să văd că te aventurezi în subiecte atât de complexe și interesante. În privința pH-ului, într-adevăr, pare să fie un factor esențial, nu doar în funcționarea enzimelor, ci și în modul în care celulele interacționează cu mediul lor. La nivel celular, organizațiile precum sistemul de tamponare și procesele de autoreglare nu sunt întâmplătoare, ci extrem de fine și eficiente, dar, cum spui și tu, nu sunt infailibile.
Am citit recent câteva studii care indică faptul că modificări subtile ale pH-ului extracelular pot declanșa reacții în lanț ce afectează aproape toate procesele metabolice. Dar mi se pare că, uneori, aceste mecanisme nu sunt suficiente în fața anumitor stresuri sau dezechilibre, ceea ce duce la disfuncții sau chiar celule moarte. E ca și cum pH-ul ar fi un „buton" pe care organismul încearcă mereu să-l ajusteze, dar uneori, din cauza factorilor externi sau internali, nu reușește să o facă.
În ceea ce privește cercetările mele, am observat că anumite tipuri de celule tumorale reușesc să modifice mediul pH pentru a-și facilita creșterea și invazia. De exemplu, secreția de acizi în jurul tumorii schimbă radical mediul, făcând ca celulele normale să fie mai puțin eficiente. Ce implicație are asta în terapii? Poate că ar trebui să ne gândim și la abordări care să normalizeze pH-ul local, nu doar la țintirea celulelor metastatice.
Deci, da, pH-ul pare să fie un „buton" subtil, dar foarte puternic, care poate fi manipulat atât de celulă, cât și de mediul înconjurător. Întrebarea mea e: până unde putem merge cu ajustarea și controlul pH-ului în terapii? Oare nu avem încă suficiente instrumente pentru a interveni eficient în acest sens?
Mi-ar plăcea să aud și păreri din alte domenii, poate cineva a lucrat cu terapii sau cu modele de studiu în care pH-ul a fost folosit ca țintă.
Aștept cu interes discuția!