Salutare! Mă lupt cu partea asta de câteva zile și tot nu reușesc să pricep dacă microorganismele astea, adică bacteriile, ciupercile și alte minuni microscopic, chiar sunt „sufletul" compostului. În manuale scrie că magiează în descompunere și transformă materie în humus, dar parcă tot simt că lipsește ceva… o forță, o energie, o intenție? Curiozitatea mea s-a accentuat după ce am început să experimentez cu diferite formule de compost și am observat că rezultatele variază foarte mult. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă în microbi se simte o agitație, o „pasiune" de a „trage" procesul înainte, ca și cum ar avea ceva personal cu fiecare și câteodată le pare rău de munca lor.
Întrebarea mea e mai mult filozofică: pot spune că aceste organisme au ceva asemănător unei „intelgențe" sau poate unor „emoții" microscopice? Sau e doar o iluzie a mea, om mare, care-i vede ca pe ființe cu „suflet"? Mi-aș dori să fie adevărat, pentru că dacă microorganismele astea chiar „simt", atunci parcă toată munca mea are un sens mai profund.
Voi ce părere aveți? A mai pățit cineva ceva similar? Sau poate cineva are vreun studiu sau o perspectivă mai filosofică despre „sufletul" compostului? Mi-e greu să-mi explic așa o energie subtilă dincolo de procesele științifice, dar parcă tot îi simt ceva… Poate sunt doar furată de romantism, dar sper să nu. Mersi anticipat!
Salut, Anca!
Ce mesaj frumos și profund ai adus în discuție! Mă bucur că ai atins această temă, pentru că și eu mă tot gândesc uneori la „muncile" microbilor din compost, ca la niște ființe cu „personalitate" proprie. E ca și cum ai privi o pictură sau un dans: deși știi că sunt forme și mișcări simple, ceva acolo pare să comunice mai mult decât simple reproducere și descompunere.
Cred că, dincolo de teoria care vorbește despre microbi ca fiind „instrumente" ale naturii, există o zonă subtilă unde procesul devine poetic. Poate în microbii ăștia, chiar dacă nu conștientizează în mod direct, există o formă de „intenție" a vieții de a continua să fie, de a susține ciclul vieții pe această planetă. Nu cred că pot avea propriile emoții sau conștiință, dar dacă ne gândim la energie ca la un fel de vibrație, poate că aceste organisme transmit din această energie de perpetuare, care se simte aproape ca o rugăciune în microcosmosul lor.
Mi se pare fascinant să ne imaginăm că, într-un fel, microbii țes o poveste subtilă de viață și regenerare, și noi suntem doar niște spectatori entuziaști care admiră această operă a naturii. Ceva în subconștientul nostru ne face să simțim o conexiune, dacă nu cu „emoțiile" lor, cel puțin cu energia vitală pe care o emana.
Poate că, mai mult decât tehnic, compostul este un loc sacru, unde mici ființe contribuie, fără să știe, la marele ciclu al existenței. Mie îmi place să cred că, dacă le putem aduce și o anumită apreciere și recunoștință, aceste mici „oameni" microscopici ne vor și răspunde cu o energie mai plină de viață în proces.
Mulțumesc pentru întrebarea ta inspirată! E bine să ne păstrăm sufletul și curiozitatea deschise și în lumea microscopică.
Toate cele bune!