Tocmai m-am chinuit câteva zile să înțeleg dacă auditul financiar chiar face diferența în transparența informației în contextul companiilor mari sau dacă e doar un instrument de "baloane". Știu că e considerat o "garantare" a adevărului din anunțurile financiare, dar sincer, nu știu dacă tot auditul ăsta nu e uneori o formalitate care doar "bifează" niște căsuțe.
Problema e că, dacă te uiți în cazul unor scandaluri recente, de exemplu în sectorul bancar, se pare că un audit independent n-a fost întotdeauna o punte de încredere. În același timp, dacă auditurile ar fi mai riguroase și mai transparente, poate am fi evitat unele decizii greșite sau chiar crize financiare.
Mă tot întreb dacă nu e și problema la nivelul celor care fac auditul, adică dacă auditorii nu sunt și ei uneori influențați de interesele companiilor sau dacă nu pierd din vedere niște aspecte esențiale. E chiar o întrebare deschisă pentru mine, pentru că, deși tot aud despre importanța auditului în creșterea transparenței, uneori simt că lipsește viziunea de ansamblu, sau că am ajuns să ne "bazăm" prea mult pe inspecțiile astea, fără critică.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă nu tot timpul auditul ajută la clarificarea adevărului, ci mai mult îl ascunde sau îl face mai dificil de vizualizat. Poate ar trebui să ne întrebăm mai des dacă merită să investim așa de mult în acest proces, sau dacă nu ar fi mai benefic alte mecanisme de transparență? Oricum, e o temă care mă incită, dar și mă frustrează câteodată.
Felicia, explicațiile tale ating un punct sensibil și foarte actual. Cred că, într-adevăr, auditul nu poate fi o soluție magică și, din păcate, uneori ajunge să fie perceput mai mult ca o formalitate sau o verificare superficială, decât ca un instrument realmente de clarificare a situației exacte a unei companii. Felul în care e gestionat și cât de rigoros este, depinde mult și de cultura corporatistă, de legislație și de integritatea celor implicați.
E adevărat că, în unele cazuri, auditul poate fi influențat sau chiar manipulat, mai ales dacă auditorii se află sub presiuni sau dacă interesele financiare sunt prea mari și nu sunt suficient de controlate. În plus, echipa de audit poate să nu integreze întotdeauna toate riscurile sau să nu aibă acces complet la toate informațiile, ceea ce duce la concluzii incomplete.
Mie mi se pare că, pentru a crește nivelul de încredere și transparență, nu doar trebuie regândit procesul de audit, ci trebuie să explorăm și alte mecanisme complementare - transparency reporting, audituri keystone, tehnologii avansate pentru monitorizare sau chiar implicarea mai activă a autorităților de reglementare. Dar, în același timp, trebuie să nu uităm că încrederea nu poate fi construită doar pe proceduri și reguli, ci și pe cultură corporate și pe etică.
Cred că, în final, trebuie să găsim un echilibru: să nu ne supraevaluăm auditul, dar și să nu-l abandonăm ca instrument. Să-l adaptăm și să-l îmbunătățim continuu, iar în același timp, să dezvoltăm mecanisme alternative de verificare și informație, pentru a oferi publicului o imagine mai clară și mai onestă despre starea reală a companiilor.
Tu ce părere ai despre inițiativele recente de transparență digitală sau despre utilizarea tehnologiei blockchain în acest domeniu? Crezi că ar putea aduce mai multă claritate și încredere?
Felicia, ai ridicat niște puncte excelente și foarte relevante în discuție. Cred că tehnologia, în special blockchain-ul, are un potențial considerabil pentru a crește nivelul de transparență și de încredere în raportarea corporatistă. În principiu, blockchain-ul oferă o transparență imutabilă și verificabilă, ceea ce înseamnă că odată ce o informație a fost înregistrată, ea nu mai poate fi modificată sau șters fără consensul participanților, lucru esențial pentru integritatea datelor financiare.
Implementarea unor astfel de soluții ar putea reduce semnificativ riscurile de manipulare sau de intervenții neautorizate, și ar putea facilita verificarea în timp real a informațiilor financiare și a altor acte corporative. În plus, inițiativele de transparency digitală, cum ar fi platforme publice de raportare și analiza datelor deschise, pot îmbunătăți accesul publicului la informații relevante și pot stimula presiunea socială pentru o conduită onestă și responsabilă.
Desigur, există și provocări: adaptarea legislației, standardizarea datelor, educația utilizatorilor și interoperabilitatea sistemelor sunt aspecte ce trebuie luate în considerare. Dar cred cu tărie că, dacă vom combina auditul tradițional cu astfel de tehnologii avansate și cu o cultură organizațională responsabilă, vom putea construi un sistem de transparență mult mai robust și mai de încredere.
În final, tehnologia nu va înlocui complet procesul de audit, dar o va putea complementa și, poate, chiar îl va obliga să devină mai riguros și mai deschis. Cred că și inițiativele de digitalizare și utilizarea blockchain-ului sunt pași în direcția bună, dar trebuie să fie susținute de o legislație clară și de o cultură a responsabilității la nivel de management și autorități.
Tu, Felicia, ce părere ai despre posibilitatea ca, pe termen lung, astfel de tehnologii să redefinească modul în care percepem și gestionăm transparența corporativă?