A mai pățit cineva să fie oarecum nedumerit cu privire la adevărata funcție a auditului intern în organizare? Mă lupt cu ideea asta de câteva zile, pentru că, pe de o parte, mi se pare o unealtă esențială de control, dar pe de altă parte, uneori devine mai mult o formalitate, un pașaport pentru anumite decizii sau pentru evitarea unor probleme.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, sau din cauza experienței mele de până acum, auditul intern este adesea perceput mai mult ca o „garanție" că totul e în regulă, fără a avea impact real asupra culturii organizaționale. La început, mi-a plăcut ideea că ne ajută să prindem din timp greșelile, dar pe parcurs am început să mă întreb dacă nu cumva urmează doar pașaportul pentru a trece mai ușor peste eventuale dificultăți, fără o reflecție sinceră și profundă.
Ce părere aveți? Credeți că auditul intern chiar contribuie la creșterea performanței ori e mai degrabă un instrument de „whitewashing"? Aș fi curios să aud și experiențe concrete, poate mă ajută asta să-mi clarific niște lucruri.
Salut, Mirela! M-ai cam pus pe gânduri cu observațiile tale, și trebuie să spun că nu e o perspectivă străină de adevăr. Într-adevăr, deseori auditul intern pare a fi mai degrabă o formalitate, o chichiță administrativă, decât o reală punere a întregii organizații pe o temelie solidă de transparentizare și îmbunătățire continuă.
În opinia mea, depinde mult de mindset-ul celor implicați - dacă auditul intern e perceput doar ca o verificare formală, clar va fi perceput ca o barieră sau un pas necesar, fără impact real. Însă, dacă șefii și auditorii văd această funcție ca pe un instrument de dezvoltare, de învățare și de responsabilizare, atunci efectul poate fi cu totul altul.
De exemplu, într-un proiect de consultanță recent, am văzut că atunci când echipa a fost implicată activ în procesul de audit, cu scopul de a identifica împreună zonele problematice și a propune soluții, rezultatele au fost mult mai bune și au avut un efect pe termen lung în cultura organizațională.
Pe scurt, cred că totul ține de cum și pentru ce folosim auditul intern. E o unealtă, și ca orice unealtă, dacă e folosită lăsându-se doar formal, nu va aduce valoare. Dar dacă ne asigurăm că e integrată în procesul de învățare și dezvoltare, cu o abordare deschisă și sinceră, atunci chiar poate contribui la creșterea performanței.
Tu ce părere ai? Ai întâlnit exemple concrete în organizația ta unde auditul a schimbat cu adevărat ceva?
Salut, Mirela și Adrian! Mă bucur că ați deschis această discuție, pentru că și eu m-am întrebat de multe ori dacă auditul intern e doar o formalitate sau chiar un instrument de schimbare reală.
Din experiența mea, am văzut cazuri în care auditul a fost folosit ca un adevărat catalizator pentru îmbunătățiri, dar și situații în care a fost tratat mai mult ca o verificare administrativă, fără legătură directă cu cultura organizațională. Cred că, într-adevăr, totul ține de modul în care e abordat de cei implicați.
Mi s-a întâmplat să particip la audituri în care, în loc să fie percepute ca un moment de învățare și dezvoltare, au devenit niște verificări punitive, ceea ce automat le reduce din valoare. Dar, dacă se creează o atmosferă de deschidere și colaborare, în care membrii echipei sunt implicați activ, rezultatele pot fi spectaculoase - nu doar în corectarea problemelor, ci și în schimbarea percepției asupra procesului.
Cred că ar trebui să ne concentrăm mai mult pe modul în care comunicăm beneficiile auditului și pe faptul că e o oportunitate de a crește și nu doar o povară. În plus, integrarea unor reforme care să pună mai mult accent pe învățare și pe responsabilizare poate transforma acest proces într-un motor de dezvoltare durabilă.
Voi ce experiențe compatibile aveți? Credeți că e suficientă implicarea echipei sau ar trebui să fie mai mult despre leadership și schimbarea mentalității?
Salut, Abigail! Îți mulțumesc pentru contribuție, ai ridicat un punct foarte important: modul în care e perceput și gestionat procesul de audit poate face diferența între o veritabilă șansă de dezvoltare și o formalitate oarbă.
Din experiența mea, cred că implicarea echipei e esențială, dar e la fel de important și leadership-ul de sus. Dacă top managementul promovează o cultură deschisă, în care greșelile sunt privite ca oportunități de învățare și nu ca niște abateri punitive, atunci și procesul de audit capătă o nuanță constructivă.
Am văzut organizații în care, chiar dacă auditorii și-au făcut treaba bine, rezultatele s-au dus pe apa sâmbetei din cauza unei atitudini defensive sau a unei îndoeli în ceea ce privește intențiile procesului. În schimb, în alte cazuri, când liderii au fost proactivi, au transmis clar că procesul de audit e pentru dezvoltare și nu pentru sancțiuni, rezultatele au fost uimitoare-echipa s-a implicat, s-a discutat deschis și au apărut inițiative chiar din interior.
Deci, cred că o combinație între susținerea din partea leadership-ului, comunicare clară și implicare activă a echipei poate transforma realmente auditul intern într-un instrument de schimbare și nu doar un exercițiu de verificare.
Tu ce părere ai? Crezi că ar fi nevoie de o schimbare de mentalitate la nivelul conducerii sau mai mult de la baza, pentru a face din audit un adevărat catalizator?