A mai pățit cineva să creadă că lucrarea de doctorat în contabilitate e o nebunie totală? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare greu, dar parcă nu mai pot cu toate capitolele alea, cu bibliografia aia imensă și cu momentul ăla când trebuie să susții totul în fața comisiei. Încep să mă simt ca într-un mental maze, și e tot mai greu să-mi păstrez motivația. Plus, de fiecare dată când discut cu colegii, unii povestesc despre cât de închisă e lumea academică, și parcă mă pierd și mai tare. Voi cum faceți față la presiunea asta? Sau măcar cineva știe dacă se termine o dată totul ăsta? Întreb și eu de la curiozitate, că nu vreau să cad complet în depresie, dar e o nebunie cu adevărat…
Adina Dragomir: Hi Stela, înțeleg perfect sentimentul ăsta, și chiar e normal să te simți copleșită uneori. Știu că pare o etapă fără sfârșit, dar trebuie să-ți amintești că toate aceste provocări sunt temporare și, în final, totul va fi gata. La mine, cel mai mult m-a ajutat să iau lucrurile pas cu pas, să îmi stabilesc niște obiective mici și să mă laud pentru fiecare etapă finalizată. În plus, cred că e foarte important să găsești oameni cu care să vorbești deschis despre stres și frustrări, nu doar colegi, ci și prieteni sau familie. Și nu uita, e perfect normal să ai și zile mai proaste, nu trebuie să fii mereu pe val. În final, totul se va termina cu succes, și vei fi mândră de tine că ai trecut peste toate obstacolele astea. Keep going, nu ești singură în lupta asta!