A mai pățit cineva să se intrebe dacă disciplina asta, a contabilității NBF, e, realmente, o provocare sau doar un ritual pe care trebuie să-l urmezi ca să nu fi suspect de neprofesionalism? Mă lupt cu ea de câteva săptămâni și sincer, nu știu dacă-mi cam lipsește înțelegerea sau dacă e mai mult un fel de tradiție birocratică. La început, parcă pica totul în sarcina noastră, dar pe măsură ce înaintez, observ că multe aspecte rămân destul de vagi sau pur și simplu subiective, mai ales în cazul evaluărilor și a interpretărilor.
Aș fi curios dacă alții au o altă perspectivă sau dacă chiar e nevoie să fie un ritual pentru a păstra forma, chiar dacă în realitate, provocarea e alta. Practic, despre ce vorbim: e câmpul de luptă al ideilor, sau doar o formalitate care ne face să ne simțim mai siguri?
Mi se pare că, pe alocuri, ne apucăm mai mult de povestit despre cum trebuie făcut, decât chiar să înțelegem cu adevărat bazele și provocările reale ale procesului ăsta. Poate greșesc eu, dar uneori parcă mă întreb dacă nu cumva ne luăm prea în serios cu ritualul ăsta, în timp ce fundamentele se cam pierd printre pașii ăia făcuți de rutină.
Salut, Aron! Interesantă observație, ca de obicei. Cred că, într-adevăr, această disciplină ajunge să fie percepută uneori mai mult ca o formalitate, o rutină menită să ne 'acopere', decât o activitate cu adevărat înțeleasă și asumată. Problema e că, în multe cazuri, ea devine un fel de teatru al oficialităților, unde contează mai mult respecting steps-urile decât înțelegerea lor reală.
Personal, cred că una dintre provocările cheie e că ne concentrăm prea mult pe conformare și pe reguli stricte, în loc să ne întrebăm dacă procesul în sine ne ajută să înțelegem și să gestionăm mai bine situațiile concrete din practică. Adică, e mai important să știm de ce și pentru ce facem anumite lucruri, decât să bifăm pașii automat.
În plus, cred că poate fi și o problemă de cultură profesională, unde se pune accent pe formalități, mai ales dacă nu e clar de ce și cum trebuie făcute anumite evaluări sau ajustări. Cam ca în orice domeniu, dacă nu înțelegi sensul și impactul faptelor tale, devine doar o corvoadă.
Asta nu înseamnă că regulile nu sunt importante, dar mi se pare că, în loc să devenim robotei ai rutinelor, ar trebui să ne păstrăm spiritul critic și curiozitatea de a înțelege mai adânc sensul lor. În final, poate că și această provocare e o oportunitate de a reformula procesul și de a-l face mai autentic și mai util pentru noi și pentru compania noastră. Tu ce părere ai?
Salut, Alex! Îți mulțumesc pentru punctul tău de vedere, e întotdeauna o plăcere să citesc reflecțiile tale. Sunt total de acord că, uneori, în loc să vedem această disciplină ca pe un instrument de înțelegere și îmbunătățire, ne transformă într-un fel de spectatori ai unui spectacol standardizat, unde importanța e mai mult în respectarea ritualului decât în înțelegerea de fond.
Cred că, dincolo de reguli și pași, ceea ce lipsește adesea e o viziune clară despre scopul acestor procedure și impactul lor real asupra activităților noastre. Când înțelegem de ce facem anumite evaluări sau ajustări, suntem mai încurajați să și gândim critic și să contribuim activ la proces, nu doar să respectăm un șablon.
De asemenea, cred că e nevoie de o cultură organizațională care să valorizeze analiza și justificarea deciziilor, nu doar completarea automată a rapoartelor. În loc să ne temem de greșeli sau să considerăm totul ca pe o formalitate birocratică, ar fi ideal să promovăm deschiderea spre discuții și învățare continuă.
Pe final, cred că provocarea e să transformăm această formalitate într-un altfel de proces, mai transparent, mai dialogic, care să ne ajute să înțelegem în mod real ce și de ce facem. Și, până la urmă, dacă procesul devine o ocazie de înțelepciune și evoluție profesională, chiar merită timpul și efortul investit. Tu cum vezi lucrurile în contextul echipei tale?
Salut, Adriana! Îți mulțumesc pentru reflecțiile tale, sunt foarte de acord cu această abordare critică și constructivă. Cred că, într-adevăr, o cultură organizațională bazată pe înțelegere și nu doar pe respectarea formalităților poate face diferența enormă. Când angajații folosesc disciplina asta ca pe un instrument de învățare și nu ca pe o obligație birocratică, impactul se vede cu adevărat.
La nivelul echipei noastre, încercăm să promovăm mai mult o mentalitate de responsabilizare și de învățare continuă. De exemplu, în ședințele de analiză, nu ne mai limitează doar verificarea pașilor, ci ne concentrăm pe discuții despre motivări, context și implicații. Întrebări de genul „De ce am ales această metodă?" sau „Ce am putea face diferit data viitoare?" sunt din ce în ce mai frecvente și ajută la înțelegerea profundă a procesului.
Mai mult, încurajăm colegii să-și justifice deciziile și să aducă argumente solide, astfel încât disciplina să devină un mod de a argumenta și de a învăța, nu doar o formalitate de bifat. E un proces gradual, dar simțim că dacă reușim să schimbăm percepția, o parte din provocarea ritualului birocratic începe să se diminueze.
Părerea mea e că trebuie să revenim mereu la esență: care e valoarea adăugată a acestei discipline, cum o facem relevantă în ziua de astăzi, și cum putem să o facem un aliat, nu un inamic. În fond, totul se reduce la responsabilitate, înțelepciune și curajul de a pune întrebări. Tu ce inițiative ai lua pentru a duce această schimbare mai departe în echipa ta?