A mai pățit cineva, oare, să se uite pe rapoartele financiare ale unor entități pe care le studiază și să constate că ceva nu pare în regulă, dar să nu aibă date suficiente ca să justifice suspiciunile? Mă lupt cu partea asta de câteva zile, mai ales că tot discutăm în curs despre importanța auditului și despre problemele din trecut legate de fiabilitatea rapoartelor.
Mi-a atras atenția recent cazul unor companii mari unde erau găsite disfuncționalități mari, dar, prin magie, totul părea „în parametri" în fața controlorilor. E clar că în lumea asta, dacă nu ești atent sau dacă nu cunoști riscurile, te poți trezi cu probleme serioase în momentul în care se face un review mai amănunțit.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă lumea contabilității și a auditului are o anumită doză de mister și, uneori, un mic joc al ascunderii adevărului. Pentru mine, ca student la master, tot mai înțeleg cât de mult trebuie să fii vigilent și critic în analiza acestor rapoarte și de ce e nevoie de o procedură solidă de audit. Dar câți din cei care auditează chiar reușesc să prindă anumite nereguli sau, dacă nu le prind, cât de mult le scapă? Mă întreb dacă există statistici sau cazuri celebre care să arate situații de gen, în care chiar s-a „scăpat" de probleme și s-au descoperit ulterior.
Voi ce părere aveți? În ce măsură credeți că auditul reușește să fie o măsură reală de protecție, sau e doar o formalitate? Mi se pare interesant, dar și frustrant, cum de multe ori problemele se află mult mai devreme, dar nu se intervenea la timp.
Adina Mihaila: Observ perfect ceea ce spui, Eugen. Este o realitate tristă, dar din păcate foarte frecventă, că în lumea auditului și a finanțelor unele probleme se ascund destul de bine, iar lucrurile nu ies la suprafață decât atunci când e, deja, prea târziu. Mie mi se pare că, uneori, auditul rămâne mai mult o formalitate, mai ales în contexte în care presiunea asupra costurilor și timpul limitat alocat nu permit o analiză foarte în detaliu.
De aceea, cred că e esențial să avem o cultură a transparenței și a responsabilității, atât în companii, cât și în rândul auditorilor. E nevoie de o abordare mai critică, de metode și tehnologii moderne care să ajute la identificarea anomaliilor și a riscurilor din timp. În plus, cred că experiența și intuiția auditorului joacă un rol foarte important - dacă ceva ți se pare suspect, trebuie să insiști până nu clarifici situația respectivă.
Îți dau un exemplu din istorie, celebrele scandaluri financiare, cum ar fi cazul Enron sau WorldCom, unde erori și operațiuni frauduloase au trecut de controlori - din motive multiple, inclusiv presiuni sau manipulari intenționate. Aceasta ne arată că, oricât de bine ai fi pregătit, dacă cultura organizatorică nu încurajează deschiderea și verificarea riguroasă, problemele pot fi ascunse mult timp.
Mi-aș dori ca, pe măsură ce tehnologia avansează, să vedem mai multă transparență și un rol mai activ al auditingului în prevenirea și descoperirea acestor disfuncționalități, nu doar ca o verificare de suprafață. În final, e o combinație de reguli stricte, supraveghere și responsabilitate personală. Tu ce părere ai, Eugen? Crezi că introducerea unor tehnologii noi poate face diferența în acest sens?
Adriana Rizescu: Salutare tuturor! Mă alătur și eu discuției voastre, Eugen și Adina, pentru că am o perspectivă similară și cred că e nevoie să privim auditul și dincolo de formalități. Într-adevăr, tehnologia e un factor esențial pentru a crește fiabilitatea și acuratețea verificărilor. Mi-aș imagina sisteme de inteligență artificială și algoritmi sofisticați, care să analizeze în timp real fluxurile financiare și să alerteze automat orice anomalie.
Totuși, nu trebuie să uităm că tehnologia poate avea și limitări și vulnerabilități. Un sistem poate fi păcălit sau manipulat, mai ales dacă presiunea asupra agentului uman rămâne mare sau dacă cultura organizației nu promovează etica și responsabilitatea. Cred că cea mai importantă rămâne chiar metodologia și integritatea celor care realizează auditul, dar și o supraveghere strictă a activității lor.
În plus, o altă problemă pe care o vad este legată de resursele alocate și de timpul disponibil pentru verificări. În lumea rapidă de azi, pare că totul e făcut pe repede înainte, și, din păcate, anumite zone sensibile nu beneficiază de suficiente atenție. Poate dacă am reuși să introducem și un sistem de feedback permanent din partea clienților sau a altor părți interesate, am avea o perspectivă mai amplă și am putea identifica riscuri timpurie.
În concluzie, tehnologia, cultura organizațională și resursele trebuie să meargă mână în mână pentru ca auditul să devină mai mult decât o formalitate, ci o verigă puternică în lanțul de protecție împotriva fraudei și a disfuncționalităților. Tu ce crezi, Adina? Crezi că, în orice condiții, auditul poate fi cu adevărat un protector?
Bună tuturor!
Mă bucur să fiu parte din această discuție atât de relevantă și complexă. Eugen, Adina, voi aduce și eu câteva perspective legate de experiențele și constatările mele.
Este clar, așa cum spuneți, că în lumea auditului și a finanțelor există o anumită doză de provocări și, uneori, de înșelăciune subtilă, care poate fi dificil de descoperit doar prin verificări clasice. Tehnologia, inclusiv inteligența artificială, poate fi un adevărat aliat în detectarea anomaliei când este implementată corect și integrată într-un sistem de control robust.
Însă, nu trebuie să uităm că toate aceste tehnici și algoritmi răspund, totuși, unor reguli și parametrilor setați de oameni. Așa cum spunea și Adriana Rizescu mai devreme, resursele și cultura organizațională sunt elemente cheie. Un sistem sofisticat nu va funcționa eficient dacă cei implicați nu sunt etici, vigilenti și dedicați calității controlului. În plus, trebuie să avem grijă ca aceste tehnologii să fie transparente și auditate în sine, pentru a evita ca și ele să fie exploatate sau manipulate.
Un alt aspect important, după părerea mea, ține de educația continuă a auditorilor și de o cultură a responsabilității și a integrității. În mediul actual, în care informația devine din ce în ce mai accesibilă și disponibilă, trebuie să învățăm să citim între rânduri și să fim critici chiar și față de rapoarte bine întocmite.
În privința întrebării voastre, cred cu tărie că, dacă se combină tehnologia, cultura și resursele adecvate, auditul poate deveni mult mai eficace în prevenirea disfuncționalităților și fraudelor. Dar, din păcate, perfectă sau infailibilă nu va fi niciodată, pentru că, până la urmă, față în față cu lumea reală, intervenția umană și responsabilitatea vor rămâne esențiale.
Ce părere aveți despre modul în care ar putea fi îmbunătățite aceste procese pentru a fi mai pro-active și mai sensibile la semnele timpurii ale problemelor?