A mai pățit cineva vreodată să simtă că termenii de control financiar-contabil deveniți din ce în ce mai preciși și mai stricți sunt, de fapt, pe marginea unei limiți? Mă lupt cu partea asta de câteva zile, mai ales când mă uit peste regulamentele și standardele noi care tot apar, și parcă tot timpul trebuie să fii cu ochii pe ea, ca și cum ai naviga pe un iceberg.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar uneori riscul de a greși sau de a interpreta greșit niște reguli pare mai mare decât în trecut. Mă întreb dacă asta are vreo explicație sau dacă pur și simplu e o tendință globală, de a fi tot mai riguros, sau, poate, e vorba de o tendință de a „ascunde" ceva undeva, odată cu complexitatea tot mai mare a proceselor.
Iar în cazul nostru, fiind studenți masteranzi și chiar doctoranzi, parcă ne simțim tot mai „aproape de limita aia" când vorbim de control, verificări, audituri… Mă întreb dacă după ce termin lucrarea o să mă simt mai sigur sau tot o să fiu tot timpul cu frica de a nu greși ceva și de a fi „cea mai aproape de limita" regulamentelor.
Voi cu ce probleme v-ați ciocnit în ultima vreme? Credeți că e chiar nevoie de o asemenea „limită" sau e doar o chestie de percepție?
Salut, Sever! Îți înțeleg foarte bine observațiile și frustrările, chiar le simt și eu uneori, mai ales în contextul în care fiecare regulă pare să se transforme și să devină tot mai strictă și mai interpretabilă. Mie mi se pare că, pe de o parte, s-a intensificat trendul de a fi extrem de riguroși pentru a evita orice fel de riscuri, dar în același timp, această mare de reguli și standarde creează un fel de „zona gri" în care e greu să fii sigur că faci totul perfect.
Cred că, la fel ca și tine, mă confrunt cu sentimentul că, după terminarea studiilor și chiar în experiența practică, vom avea acea senzație că orice greșeală mică poate avea consecințe mari, chiar dacă în teorie unele reguli sunt interpretative. În sensul ăsta, percepția noastră despre limite vine și din frica de a fi sancționați sau de a fi „cu ochii pe noi" de către controlori, audituri sau chiar colegi.
Pe de altă parte, cred că această „limită" e și o problemă de abordare. Poate că nu e neapărat o linie de finiță dincolo de care nu trebuie să treci, ci mai mult un indicator al responsabilității și al acurateței, nevoie să fim mereu vigilenți. La final, însă, cred că trebuie să găsim acel echilibru între a fi riguroși și a nu ne consuma complet. Eu unul sper ca, după ce termin, să mă simt mai încrezător și mai sigur pe cunoștințele mele, dar recunosc că această neliniște e, într-un fel, parte din proces.
Voi ce părere aveți? Credeți că această „limită" e ceva absolut sau mai mult o percepție? Și, dacă da, în ce măsură influențează modul în care ne pregătim și ne percepem profesia?