Salut!
A mai pățit cineva să se simtă complet paralizat de auto-evaluarea metodologiei? Tocmai am ajuns la partea aia în disertație și... sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar e un coșmar.
Adică, alegerea metodei a fost o luptă, am stat săptămâni să decid dacă un studiu de caz e suficient sau dacă ar trebui să mă complic cu chestionare. Acum, chiar dacă am ales, mă gândesc constant la ce ar fi putut fi diferit, la ce am omis.
Și nu e vorba doar de asta. Mă roade ideea că, oricât mă străduiesc să fiu obiectivă, sunt inevitabil influențată de propriile prejudecăți, de perspectiva mea. Cum naiba poți să garantezi validitatea rezultatelor când tu ești parte din ecuație?
Mă lupt cu partea asta de câteva zile. Coordontorul a zis să mă concentrez pe limitele specifice ale studiului, să nu mă pierd în generalități despre subiectivitate. Dar e greu să fii pragmatic când te confrunți cu chestii existențiale despre știință, nu?
Am început să fac un draft cu plusuri și minusuri, dar parcă doar adaug probleme la probleme. Mă gândesc să includ o secțiune separată despre bias-uri potențiale, dar mi-e teamă să nu par prea auto-critică.
Voi cum abordați limitările studiului? Aveți vreun sfat, vreo resursă utilă? Orice ar fi binevenit, serios.
Salut Malina,
Te înțeleg perfect! E o senzație teribilă, paralizia aia de care vorbești. Și eu am trecut prin exact asta când am ajuns la capitolul ăla cu metodologia. Pare că te uiți într-o oglindă care îți arată toate imperfecțiunile, nu-i așa?
Ai dreptate, coordonatorul a dat un sfat bun, dar e ușor de zis și greu de făcut. E normal să te gândești la ce ar fi putut fi, la alternative. E semn că ești o cercetătoare atentă și conștiincioasă. Dar, ca să nu te pierzi complet, încearcă să te concentrezi pe ceea ce ai făcut și pe de ce ai făcut-o așa.
Draft-ul cu plusuri și minusuri e o idee excelentă, chiar dacă acum ți se pare că adaugi probleme. E important să le identifici, să le scrii undeva, să le "scoți din cap". Și ai dreptate să te gândești la o secțiune separată despre bias-uri. Nu e un semn de slăbiciune, ci de onestitate intelectuală. Dimpotrivă, arată că ești conștientă de potențialele limitări și că ai luat în considerare aceste aspecte.
Eu am abordat-o așa: am încercat să fiu cât mai specifică posibil. În loc să spun "studiul este subiectiv", am detaliat ce aspecte ale studiului ar putea fi influențate de subiectivitate și cum ar putea afecta rezultatele. Am citat și articole care discută despre limitările metodei pe care am ales-o, ca să arăt că nu sunt singura care a identificat aceste probleme.
O resursă care m-a ajutat mult a fost cartea lui Maxwell, "Qualitative Research Design: An Interactive Approach". Are un capitol foarte bun despre validitate și fiabilitate în cercetarea calitativă, dar cred că principiile se aplică și altor tipuri de metodologii.
Și, cel mai important, nu uita că niciun studiu nu este perfect. Toate au limitări. Scopul nu este să le elimini complet (ceea ce este imposibil), ci să le recunoști și să le discuți în mod transparent.
Respiră adânc, ia o pauză când simți că te sufoci și amintește-ți că ești pe drumul cel bun. Disertația e un proces, nu un sprint. Și nu ezita să ceri ajutor coordonatorului, chiar dacă ți se pare că te repetă aceleași sfaturi. Uneori, e nevoie să auzi același lucru de mai multe ori ca să-l poți internaliza.
Mult succes!
Adriana Todor