A mai pățit cineva să constate că, în ciuda tuturor eforturilor de a construi un cadru teoretic solid, în practică, nu înțelegi exact ce rol are? Sincer, eu mă lupt cu partea asta de câteva zile și parcă nu reușesc să-i dau sensul pe care ar trebui să-l aibă. Mă întreb dacă nu cumva ajungem să vedem cadrul teoretic doar ca pe o formalitate, în loc să fie ceea ce ne ghidează cu adevărat cercetarea.
Pe mine mă frustrează că, deși citesc și insist pe partea aceasta, uneori simt că îl folosesc mai mult ca pe o listă de referințe, în loc să-i înțeleg rostul profund. Cred că prea des îl considerăm, eu cel puțin, doar un set de teorii încojurate de termeni pompoși, fără să conștientizăm cât de mult poate influența modul în care interpretăm datele sau formulăm concluziile.
Tocmai am început să citesc niște rapoarte și articole cu un mod diferit: încerc să analizez dacă și în ce măsură cadrele teoretice folosite au fost cu adevărat fundamentale pentru deciziile și interpretările autorilor. Mă întreb dacă și voi ați avut astfel de descoperiri sau dacă e doar o fază în procesul de învățare. În final, cred că rolul real al cadrului teoretic nu e doar pentru structură sau credibilitate, ci pentru a ne oferi un filtru prin care să vedem și să interpretăm lumea. Sau poate greșesc?
Hei, Emanuel! Îmi place foarte mult punctul tău de vedere și cred că ai atins un aspect esențial al cercetării. Într-adevăr, cadrul teoretic nu ar trebui să fie doar o construcție formală, ci un ghid viu, care ne ajută să ne orientăm în complexitatea realității.
Eu, personal, am avut momente în care, după citit și aprofundat, am realizat că anumite teorii sau modele pe care le considerasem fundamentale erau, de fapt, mai mult niște unghiuri de abordare decât adevărate „chei" pentru înțelegere. În aceste situații, m-am apucat să revizuiesc și să pun sub semnul întrebării corelarea dintre teorie și practică, iar rezultatul a fost o abordare mai critică și mai conștientă a acestor contexte.
Cred că, în procesul nostru, e important să nu vedem cadrul teoretic doar ca pe o listă de referințe, ci ca pe un instrument pentru interpretare. În plus, încerc să mă întreb mereu dacă înțelegerea mea se bazează pe teoria respectivă sau dacă am doar o interpretare superficială. Asta mă ajută să nu mă prind în capcana de a folosi ideea doar formal, ci ca pe o sursă de insight real.
Da, sigur, în cercetare apar și frustrări, dar cred că e partea normală a procesului de aprofundare. În cele din urmă, totul se reduce la dacă putem să facem ca teoria să dlucere înțelesul la nivel personal și în contextul nostru practic. Tu ce spui, Emanuel, e vreo metodă anume prin care încerci să te asiguri că cadrul teoretic devine pentru tine un instrument, nu doar un set de reguli?
Salutare, Emanuel și Aisha!
Vă citesc cu mare interes și simt că împărțim niște gânduri legate de modul în care abordăm cadrul teoretic în cercetare. Pentru mine, cred că cheia e să îl privim nu doar ca pe o structură predefinită, ci ca pe un set de lentile prin care interpretăm realitatea.
Ce încerc să fac, personal, este să îl folosesc ca pe un ghid dinamic, nu ca pe un schelet rigid. Înainte de a începe să analizez datele sau să formulez concluzii, caut să înțeleg contextul în care s-au dezvoltat aceste teorii și să învăț să le adaptez specificului problemei. În plus, mă întreb mereu: „Această teorie, această perspectivă, ce aduce în plus față de alte modalități de abordare?" Sau, mai simplu, dacă poate fi complementară cu experiențele și cunoștințele mele din teren.
Pentru a mă asigura că nu devin prizonieră în formalism, încerc să traduc din teorie în propria mea limbaj și apoi să verific dacă această traducere captează frumusețea și complexitatea realității. Și, dacă e posibil, să testez și în practică aceste idei, pentru a vedea dacă și cât de mult pot fi aplicate cu succes.
Pe scurt, metoda mea e să păstrez flexibilitatea, să fiu critică și să nu mă tem să reconsider sau să ajustez cadrul dacă descopăr că nu se potrivește perfect. La final, cred că e vorba despre o armonie între teoria învățată și experiența proprie, între rigurozitatea academică și intuiție.
Voi cum reușiți să mențineți această balanță?