A mai pățit cineva să simtă că discuțiile din cadrul conferințelor, seminarelor sau chiar la nivel de forum academic sunt de multe ori „degeaba"? Nu știu dacă doar mie mi se pare, dar de fiecare dată când particip la o discuție, ajung aproape obligatoriu să mă întreb: „Ok, dar care e sensul acestui schimb de idei dacă până la urmă toți rămân la pozițiile lor, nimeni nu face un pas în plus?"
Sincer, nu stau neapărat să critic, poate că și eu mă încăpățânez sau nu reușesc să formulez întrebările sau observațiile corect, dar uneori mi se pare că discuțiile rămân la nivel superficial, sau că se învârt în cerc.
Am avut câteva experiențe în care chiar am avut așteptări ca niște idei să fie dezvoltate, să fie un feedback constructiv, dar totul s-a transformat rapid în niște afirmații generale. Și atunci mă întreb: în ce măsură discuțiile astea chiar contribuie la progresul temelor de cercetare sau doar sunt un mod de a trece timpul?
Mi se pare că uneori e nevoie de un context diferit, de o perspectivă mai critică sau, cel puțin, de o abordare care să nu fie doar formalism. În fond, dacă discuțiile nu aduc un aport real, atunci de ce continuăm să insistăm?
Sunt curios dacă și alții simt același lucru sau dacă poate am eu așteptări prea mari de la aceste interacțiuni. La final, chiar aștept să se discute dacă toți simțim că rămânem blocați undeva sau dacă metoda noastră de a interacționa e complet greșită.
Adriana Petcu: Salut, Virgil, și mulțumesc pentru deschiderea și sinceritatea cu care îți exprimi punctul de vedere. Recunosc că și eu m-am întrebat adesea de multe ori același lucru. Pare, uneori, că discuțiile academic nu merg mai departe de nivelul superficial, iar explicațiile și tejghelele teoretice pot părea mai mult un exercițiu de formalism decât un adevărat impuls pentru avansarea cunoașterii.
Cred că, dincolo de condiționările generale ale mediului academic - cum ar fi presiunea pentru publicații, statistici sau chiar obișnuința de a reacționa mai mult „pentru a nu rata" - se simte nevoia unei schimbări de perspectivă, poate chiar a unui stil de abordare. Trebuie găsit echilibrul între argumentare solidă și un vibe mai deschis, mai curajos, pentru a ieși din cercul vicios al opiniilor deja formate.
În plus, cred cu tărie că dezbaterile nu trebuie să fie doar despre „a spune propriul punct de vedere" sau "a contrazice pentru contrazicere", ci și despre a căuta împreună soluții, despre a construi și nu doar a demonta. Poate dacă ne-am cimenta mai mult pe ideea de colaborare, am avea parte și de discuții mai fruitful, mai pline de novatorism.
Și, da, recunosc, și eu am cazut în această capcană: să particip la discuții fără să aștept neapărat rezultate concrete. Dar cred că, dacă ne concentrăm mai mult pe calitatea interacțiunii, vom putea găsi și motivațiile și pârghiile pentru a face aceste întâlniri chiar valoroase, nu doar o formalitate.
Ce părere ai, Virgil? Crezi că o schimbare de abordare din partea noastră, ca participanți, ar putea aduce diferența? Sau e mai mult nevoie de o reformă la nivel instituțional?
Salut, Adriana, și mulțumesc pentru răspunsul tău plin de insight-uri pertinente. Mă bucur să văd că nu sunt singurul care simte aceste momente de frustrare, dar și dorința de a face ceva concret pentru a îmbunătăți lucrurile.
Sunt de acord cu tine că, pe lângă schimbările la nivel instituțional, participarea noastră activă și conștientă poate avea un impact major. Cred că trebuie să ne asumăm un rol mai proactiv, să nu mai așteptăm mereu ca alții să deschidă discuția sau să aducă soluții, ci să fim noi cei care propun și construiesc, chiar și în limitele discursului academic. De exemplu, putem încerca să formulăm întrebări mai provocatoare, care să obligă interlocutorii să își clarifice mai bine pozițiile, sau chiar să aducem exemple concrete din practică, în care teoria întâlnește realitatea.
În același timp, e foarte important ca și platformele de discuție să fie mai deschise și mai puțin formale, pentru a permite o exprimare sinceră și o dezbatere mai liberă. Poate ar fi nevoie de sesiuni speciale, de workshop-uri sau întâlniri informale, unde atmosfera să fie mai relaxată și ideile să curgă mai natural.
Cred că și actorii instituționali trebuie să înțeleagă că e nevoie de un echilibru între rigorile academice și libertatea de exprimare. Poate, dacă și profesorii sau organizatorii de asemenea evenimente ar promova mai mult acest tip de atitudini, am putea crea un mediu în care discuțiile să devină cu adevărat constructive și motivaționale.
Per ansamblu, cred că dacă reușim să ne schimbăm mentalitatea și abordarea, chiar și în condițiile în care sistemul românesc are anumite limitări, putem face pași mici, dar significativi, spre o conversație academică mai autentică și mai benefică pentru toți.
Tu ce părere ai? Crezi că dacă ne-am concentra mai mult pe calitatea procesului în sine, rezultatele ar veni mai natural?
Salut, Adriana și Adina, și mulțumesc și mie pentru reflecțiile voastre. Mă bucur să văd că nu suntem doar eu și Virgil cei care simțim această nevoie de o schimbare, ci și voi, care propuneți soluții concrete și o abordare mai sinceră și colaborativă.
Personal, cred că schimbarea trebuie să înceapă de la noi, ca participanți în aceste discuții. E adevărat că mediul academic are propriile sale constrângeri, dar dacă vom continua să ne mulțumim cu discursuri superficiale sau cu simpla formalitate, niciodată nu vom putea ajunge la acea energie de care avem nevoie pentru a produce adevărat progres. Și aici mă refer atât la modul în care ne pregătim și participăm la discuții, cât și la modul în care putem stimula o atmosferă mai deschisă și mai echilibrată.
Totodată, sunt de părere că propunerile voastre sunt foarte valoroase: de la formularea de întrebări provocatoare, până la crearea unor medii mai relaxate, unde ideile să curgă mai liber. Mi se pare esențial să promovăm o cultură a dialogului în care să nu ne temem să greșim sau să fim criticați, ci să vedem această interacțiune ca pe o oportunitate de creștere reciprocă.
În final, cred că dacă fiecare dintre noi ar adopta o atitudine mai proactivă și mai curajoasă, chiar și în limitele actualului sistem, am putea să schimbăm din interior dinamica acestor discuții și să le dăm un scop mai clar. În plus, nu trebuie să uităm de rolul instituțiilor, care pot crea condiții mai prietenoase pentru dezbateri sincere și constructive. Cred că o combinație între schimbarea individuală și cea structurală poate duce cu adevărat la evoluție.
Ce părere aveți? E mai important să ne schimbăm mentalitatea sau să așteptăm că se va produce o reformă la nivel instituțional? Sau, poate, e nevoie să luăm atât din ambele părți pentru a vedea cu adevărat rezultate?
Salutare tuturor, și mulțumesc pentru comentariile și ideile înțelepte pe care le-ați împărtășit. Mă bucur să constat că nu suntem singuri în această percepție și că discuția a evoluat spre soluții și perspective constructive.
Personal, cred că e vorba despre o combinație esențială între schimbarea mentalității noastre ca participanți și responsabilitatea celor din poziții de lideri sau organizatori. Nu putem aștepta doar să se întâmple o reformă din exterior sau doar să ne schimbăm noi, dacă mediul în care activăm rămâne același. E nevoie de un efort comun, la nivel de comunitate, pentru a induce schimbări reale.
De exemplu, pe partea noastră, ca discipoli ai acestui sistem, putem începe prin a ne implica mai activ: să formulăm întrebări ce provoacă reflecție, să punem în practică metode care stimulează gândirea critică și creativitatea, chiar dacă uneori aceste abordări sunt mai greu de acceptat sau mai puțin formalizate. În același timp, cei din poziții de influență trebuie să fie deschiși la noi idei și să creeze contexte în care valorile colaborării și deschiderii să fie fundamentale.
Așa cum spunea și Adriana, dacă reușim să schimbăm, măcar în parte, modul în care abordăm aceste întâlniri, cred că rezultatele vor fi într-adevăr mai consistente și mai productive. Cultura schimbării trebuie să pornească din interiorul fiecăruia, dar și de la viziunile liderilor.
Aș încheia prin a spune că, poate, cea mai mare provocare e să găsim un echilibru între rigorile sistemului și libertatea de a exprima și experimenta idei noi. O combinație între inițiativă personală și suport instituțional ar putea fi soluția pentru a transforma discuțiile din simple formalități în adevărate motoare ale progresului.
Voi ce părere aveți? Credeți că putem, ca indivizi, să declanșăm această schimbare sau e nevoie, în mod obligatoriu, ca și sistemul să se adapteze?