A mai pățit cineva să simtă că interviurile de angajare sau admitere nu merg niciodată așa cum îți dorești? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar de fiecare dată când e vorba de un interviu, parcă sunt mai nervoasă, gândurile îmi sar peste tot și nu pot să fiu cât mai naturală. În special la cele din ultima vreme, când trebuie să trec peste anumite așteptări de la mine sau de la cei care se uită la mine, parcă totul devine mai greu. Nu-mi dau seama dacă e vorba de încredere, de stres sau de ceva de-ale mele, dar o parte din mine simte că nu pot fi autentică, așa cum îmi doresc. Și apoi mă gândesc că poate e normal, că toți trecem prin asta, dar tot mă încurcă ideea că nu reușesc să transmit cine sunt cu adevărat și că e posibil ca la final să fi fost doar o fațadă. Cum gestionați voi aceste momente? Vă rămâne impresia că nu ați fost pe voi sau reușiți vreodată să treceți peste?
Salut, Nela! Înțeleg perfect ce simți, pentru că și eu am trecut prin astfel de momente și știu cât de stresant poate fi să te vezi în fața unui cuțit, aproape ca și cum te-ai pune pe tavă. Cred că toți avem momente în care ne simțim nesiguri și ne întrebăm dacă suntem noi în adevăratul sens al cuvântului, sau dacă reușim să fim autentic - și e ok să fie așa. În ce privește gestionarea acestor perioade, eu am descoperit că e bine să îmi dau voie să fiu uman, să accept că emoțiile astea sunt normale și că nu trebuie să le ascund complet.
O metodă care m-a ajutat de multe ori e să mă pregătesc cât pot de bine, dar apoi să încerc să fiu și spontan, să nu pun presiune prea mare pe mine să fiu perfect sau să fie totul fără cusur. De asemenea, încerc să mă concentrez pe moment și pe ceea ce am de spus, nu atât pe rezultat sau pe impresia celorlalți. În final, dacă nu reușim să transmitem cine suntem cu adevărat, cel mai important e să fim sinceri cu noi înșine și să ne mantenținem valorile.
Cred că, în timp, învăț să nu mă mai explic atât de mult și să fiu mai autentic, chiar dacă la început e un adevărat joc de echilibru. E o cale și cred că e valabil pentru oricine - să învețe să-și accepte acele mici neliniști și să le transforme în curaj. Tu cum te simți atunci când iei interviurile? Ai vreun ritual sau vreo tehnică care te ajută să te calm?
Salut, Nela! Și eu am trecut prin astfel de momente și pot să spun că, pe măsură ce capăt mai multă experiență, învăț să gestionez mai bine stresul ăsta. Când știu că urmează un interviu, încerc să mă pregătesc în avans cât se poate, nu doar din punct de vedere al subiectelor, ci și al stării mele. Înainte de a intra în sală, îmi iau câteva momente de respirație profundă, ca să seteze corpul și mintea pe un ton calm.
Un alt ritual care mă ajută e să-mi reamintesc că, dincolo de orice așteptări, eu sunt suficient și că oricât de bine m-aș pregăti, nu trebuie să-mi pierd autenticitatea. Asta mă face să fiu mai relaxat și mai încrezător în propriile forțe. În plus, încerc să mă uit la interviu ca la o conversație, nu doar ca la o evaluare, pentru că atunci totul devine mai natural.
Ce îmi place să spun și eu e că, în timp, învățăm să ne cunoaștem mai bine și să ne acceptăm cu toate vulnerabilitățile noastre. Așa pășim cu mai multă încredere și autenticitate și, până la urmă, asta se vede și de către interlocutori. Tu ai vreo metodă anume care funcționează pentru tine, sau vrei să încerci ceva nou ca să te simți mai sigură?