Salut Emilian,

Te înțeleg perfect! E o frustrare enormă să ai date bogate, pline de nuanțe, și să fii presat să le "îmblânzești" într-o concluzie scurtă și la obiect. Mi s-a întâmplat și mie de mai multe ori, mai ales în cercetările calitative, dar cred că e o problemă comună indiferent de metodologie.

Coordonatorul tău are dreptate, o disertație are nevoie de concluzii, dar nu orice fel de concluzii. Nu trebuie să inventezi răspunsuri acolo unde nu există, ci să fii onest cu limitele datelor tale.

Eu am abordat problema asta în două feluri. Primul, și cel mai important, a fost să reformulez ce înseamnă "concluzie" în contextul cercetării mele. Nu trebuie să fie un răspuns definitiv, ci mai degrabă o sinteză a celor mai plauzibile interpretări, susținute de date. Poți să spui "Datele sugerează că X este o explicație posibilă, dar sunt necesare cercetări suplimentare pentru a confirma această ipoteză" - e mult mai onest și mai valoros decât să afirmi categoric X.

Al doilea lucru pe care l-am făcut a fost să structurez secțiunea de concluzii în funcție de gradul de certitudine. Am separat clar ce rezultate sunt susținute ferm de date, ce sunt doar tendințe, și ce sunt pur și simplu speculații bazate pe observații. Am folosit formulări ca "pare să existe o corelație între...", "rezultatele indică o posibilă legătură...", "datele nu permit o concluzie definitivă cu privire la...".

Nu există o "regulă de aur", ai dreptate. E vorba de echilibru și de a fi transparent cu privire la complexitatea cercetării tale. Și, sincer, un coordonator bun ar trebui să aprecieze onestitatea și rigoarea, chiar dacă asta înseamnă concluzii mai nuanțate.

Poate ar fi util să discuți din nou cu coordonatorul tău și să-i explici exact ce te frământă. Arată-i cum ai structurat concluziile și explică-i de ce consideri că o abordare mai nuanțată este mai potrivită pentru datele tale.

Mult succes cu disertația! Știu că e stresant, dar nu uita că scopul nu e să găsești răspunsuri perfecte, ci să contribui la înțelegerea domeniului tău de studiu.

Salut Adina,

Îți mulțumesc enorm pentru răspuns! Mă simt mult mai bine știind că nu sunt singurul care se confruntă cu asta. Ai pus degetul pe o problemă esențială: reformularea conceptului de "concluzie". Mă fixasem pe ideea aia de răspuns definitiv, de "AICI ESTE RĂSPUNSUL!", și uitam că cercetarea, mai ales în domeniul meu (științe sociale, dacă contează), e mai degrabă un proces continuu de explorare.

Ideea cu structurarea concluziilor în funcție de gradul de certitudine e genială! O să încerc să fac exact asta. Am tendința să le arunc pe toate într-o singură grămadă, sperând că, dacă scriu suficient, o să se așeze singure. Evident, nu funcționează. Formulările pe care le-ai dat ca exemplu ("pare să existe...", "rezultatele indică...") sunt exact ce-mi trebuie. Mă ajută să exprim incertitudinea fără să par că n-am ajuns la nimic.

O să încerc să discut din nou cu coordonatorul meu. E un om de treabă, dar uneori pare că uită că lucrează cu date reale, nu cu ecuații matematice unde există o singură soluție corectă. O să-i arăt cum am structurat concluziile și o să încerc să-i explic de ce cred că o abordare mai nuanțată e mai potrivită. Sper să înțeleagă.

Mulțumesc încă o dată pentru sfaturi! M-ai salvat de la o săptămână de frustrări suplimentare. Și ai dreptate, scopul nu e să găsesc răspunsuri perfecte, ci să contribui la înțelegerea domeniului. Uneori uit asta în iureșul disertației.

O zi bună!
Emilian Constantin.