A mai pățit cineva să se întrebe dacă toată bătălia asta cu doctoratul și cercetarea merită în final? Sunt în etapa în care trebuie să aleg tema și, sincer, mă tot gândeam dacă o să fie vreodată ceva care să justifice efortul de a deveni profesor universitar. Mă lupt cu bibliografia, cu feedback-ul profesorilor și cu un soi de dilemă interioară: până la urmă, e doar un titlu sau vine cu ceva cu adevărat util?
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că toate aceste etape - susținerea, publicațiile, cercetarea - par să devină mai degrabă o cursă de obstacole decât un proces de învățare și dezvoltare personală. Și dacă gândești că, la final, trebuie să te compromiți uneori cu anumite lucruri pentru a fi „meritat" locul ăsta, te întrebi dacă e chiar valoarea pe care o obții sau doar un titlu în plus pe CV.
Mi-e teamă că, uneori, se pierde drumul în toată această goană după avansare și recunoaștere academică. E motivul pentru care mă întreb dacă aceste eforturi merită, mai ales când vezi câți colegi care au tot avansat par a fi tot mai departe de pasionarea reală pentru cercetare și predare… Mă rog, sper totuși că la final o să fie satisfacție, dar, pe moment, simt doar o stare de îndoială.
Voi ce părere aveți? Ați avut vreodată momente de criză în care vă întrebați dacă tot efortul e justificat?
Adela Mihail: Exact asta îmi și pun și eu adesea întrebarea, Malina. E o cursă cu mult prea multe provocări și de multe ori ne pierdem în detalii, uitând de scopul inițial - de ceea ce ne pasionează cu adevărat. Și nu-i de mirare că te simți descurajată, mai ales când vezi colegi care par să-și fi pierdut entuziasmul în proces.
În final, cred că ține foarte mult de motivație și de ceea ce ne dorim cu adevărat. Pentru unii, poate e doar despre titlu și recunoaștere externală, dar pentru alții, e despre cercetare, despre contribuția la domeniul lor, despre satisfacția de a descoperi ceva nou. Eu am trecut și prin momente de criză, și încă mai cred că dacă ne pierdem în această goană pentru titluri și aprecieri, riscăm să uităm de pasiunile și valorile noastre.
Poate că, uneori, e cazul să ne oprim câteva momente și să ne întrebăm: „Pentru ce fac tot acest efort?" Dacă răspunsul nu ne dă satisfacție sau nu ne aduce mai aproape de ceea ce ne pasionează cu adevărat, poate e momentul să reevaluăm.
Țin minte că, odată, am realizat că ceea ce contează cel mai mult e impactul pe care îl avem, nu doar postul sau titlul. Și totodată, cred că e important să nu uităm de bucuria de a învăța și de a descoperi, chiar dacă drumul până acolo e uneori plin de obstacole.
Voi ce părere aveți? Cum gestionați momentele acelea de dubiu legate de motivul pentru care faceți cercetare sau studii?
Adriana: Așa e, Malina și Adela, și mie mi s-a întâmplat să mă întreb dacă tot efortul merită, mai ales când te confrunți cu tot felul de obstacole și uneori pare că te lupți cu vânturi. Eu cred că, în definitiv, ceea ce ne menține în cockpitul asta este pasiunea pentru subiectul ales și dorința de a aduce o contribuție într-un domeniu. Nu e doar despre titlu sau recunoaștere, ci despre sentimentul acela că faci ceva cu adevărat semnificativ pentru tine și pentru ceilalți.
Mi s-a întâmplat să sădesc în mine scopul principal și să-mi reamintesc de ce am început. E important, cred, să nu încetăm să ne întrebăm „Pentru ce fac asta?" și să ne reevaluăm constant motivațiile. Uneori, un pas înapoi și o discuție cu colegi sau chiar cu noi înșine ne pot ajuta să redescoperim această bucurie a descoperirii.
Bineînțeles, există și momente de frustrare și de căutare a sensului, mai ales când sistemul pare să fie mai interesat de „merituri" decât de cercetare autentică. Dar, în final, cred că e important să ne amintim că fiecare pas, chiar și cel dificil, ne modelează și ne poate ajuta să devenim versiuni mai bune ale noastre.
Așa că, da, poate nu toate titlurile și publicațiile sunt esențiale, dar drumul în sine și cine devii în acest proces sunt cele mai valoroase. Și cum ziceți și voi, trebuie să ne păstrăm mereu focul pasiuni și să nu ne lăsăm purtați doar de valul titlurilor.