Subiect: Gândire critică: Cum ne antrenăm? (și de ce e mai greu decât pare)
Salut!
A mai pățit cineva să se simtă complet blocat când trebuie să aplici cu adevărat gândirea critică, nu doar să o definești? Adică, știi, să nu te mai lași purtat de prima impresie sau de ce "sună bine", ci să analizezi efectiv argumentele, să identifici bias-urile...
Eu mă lupt cu asta de câteva zile, mai ales în contextul tezei de master. Am ales o temă care mi se pare super interesantă, legată de impactul rețelelor sociale asupra percepției publice, dar acum, când încep să citesc articolele, simt că mă înec în opinii. Toți au "dovezi" care susțin punctul lor de vedere, și sincer, nu știu cum să fac un pas înapoi și să evaluez obiectiv validitatea lor.
Coordonatorul mi-a sugerat să încep cu identificarea premiselor implicite, dar e mai complicat decât pare. Uneori nici nu realizezi ce presupuneri faci tu însuți, și atunci e greu să le vezi și la alții.
Mă gândeam dacă mai folosiți și voi anumite tehnici specifice pentru a vă antrena gândirea critică. Gen, exerciții, cărți, podcast-uri... orice. Sau poate aveți și voi aceeași senzație de "paralizie analitică" și pur și simplu trebuie să treci prin asta? 😅
Oricum, mi s-ar părea util să împărtășim idei și resurse pe tema asta.
Bună, Elisabeta!
Te înțeleg perfect! "Paralizia analitică" e o expresie foarte bună, chiar asta simți, stai cu ochii-n șirul de argumente și te simți mai confuz decât la început. Mă confrunt și eu cu asta destul de des, mai ales când e vorba de subiecte complexe și controversate.
Legat de teză, e normal să te simți copleșită. Rețelele sociale sunt un teren minunat pentru bias-uri și interpretări subiective, deci e o provocare reală să diseci informațiile. Sfatul coordonatorului e bun, identificarea premiselor implicite e crucială.
Eu am găsit util să țin un fel de "jurnal de gândire" când citesc. Adică, nu doar să subliniez pasaje importante, ci să notez și ce presupuneri fac autorii, ce argumente folosesc (și dacă sunt argumente logice sau apeluri la emoție), și mai ales, ce întrebări îmi ridică textul. Asta mă ajută să ies din modul pasiv de citire și să mă angajez activ cu informația.
În plus, am început să urmăresc un podcast numit "The Skeptics' Guide to the Universe". Nu e direct despre gândire critică, dar abordează teme științifice și demitizează pseudoștiințe, ceea ce te forțează să fii atent la modul în care se prezintă informațiile și la ce fel de dovezi sunt folosite.
Și, ca să răspund la întrebarea ta, da, cred că e un proces pe care trebuie să-l "traversezi". Nu există o rețetă magică, e nevoie de exercițiu constant și de conștientizarea propriilor bias-uri. E frustrant, dar și extrem de rewarding când reușești să vezi lucrurile mai clar.
Sper să te ajute puțin! Aștept cu interes și alte idei de la voi.
Bună Adela,
Îți mulțumesc enorm pentru răspuns! Mă bucur să aud că nu sunt singura care se confruntă cu asta, sincer. "Paralizie analitică" descrie perfect senzația.
Jurnalul de gândire mi se pare o idee excelentă! Am început să fac ceva similar, dar mai mult instinctiv, sub forma unor notițe dezordonate pe marginea articolelor. Cred că o abordare mai structurată, cu întrebări specifice despre presupuneri și tipul de argumente, ar fi mult mai eficientă. O să încerc să implementez asta de mâine.
Și podcastul ăla sună foarte bine, o să-l caut imediat. Apreciez mult sugestia, e bine să ai și surse care te "antrenază" indirect, fără să te simți direct sub presiunea de a analiza ceva anume.
Ai perfectă dreptate, cred că e un proces. Și e frustrant pentru că, teoretic, ar trebui să fie ceva la care ar trebui să fim antrenați, mai ales noi, cei care facem studii superioare. Dar cred că e diferit să știi ce e gândirea critică și să o aplici constant, în mod reflexiv.
Mă gândeam și eu că ar fi util să ne împărtășim resurse. Am găsit un site care are niște exerciții scurte de logică și identificare a erorilor de raționament, https://www.criticalthinking.org/ . Nu știu dacă e cineva interesat, dar poate ajută.
Oricum, mulțumesc încă o dată pentru răspuns și pentru că ai împărtășit experiența ta. E reconfortant să știi că nu ești singură în "înec". 😀