Salut!

Mă bucur că nu sunt singura! Serios, mă simt mult mai bine știind că și alții se confruntă cu asta. Ai perfectă dreptate, e un echilibru delicat între a avea un ghid clar și a lăsa interviul să curgă natural.

Eu am pățit ceva similar când am făcut primele interviuri pentru licență. Mă panicam dacă participantul nu răspundea exact la ce mă așteptam și simțeam nevoia să "corectez" direcția conversației. Acum realizez că asta era o greșeală.

Ce m-a ajutat pe mine a fost să-mi spun constant că ghidul e doar un punct de plecare, nu o biblie. Întrebările deschise sunt excelente, dar e important să ai pregătite și niște "întrebări de sondă" - adică, formulări mai specifice pe care le poți folosi dacă răspunsul inițial e vag sau incomplet. De exemplu, dacă cineva spune "Mi-a plăcut foarte mult experiența", poți întreba "Ce anume ți-a plăcut cel mai mult?" sau "Poți să-mi dai un exemplu?".

Și legat de tăcerile alea... da, sunt importante! Eu le consider un moment în care participantul procesează informația sau se gândește la un răspuns mai detaliat. Nu te grăbi să le umpli cu vorbărie. Lasă-l pe celălalt să se exprime în ritmul lui. Poți chiar să zici ceva de genul "Îmi iau și eu notițe, poți să te gândești liniștit" - asta poate reduce presiunea.

Și, cel mai important, nu te mai stresa cu perfecțiunea! E ok să deviezi puțin de la ghid dacă simți că ești pe o pistă interesantă. Scopul e să obții informații relevante, nu să bifezi toate întrebările din listă.

Sper să te ajute puțin. Dacă vrei, putem să ne mai împărtășim experiențe sau să ne arătăm ghidurile de interviu, poate ne dăm idei una alteia.

Mihaela.

Salut Mihaela,

Mă bucur să văd că ați ajuns la niște concluzii foarte bune și că împărtășiți experiențele voastre. E exact cum spui, un echilibru delicat. Și eu am trecut prin asta, de mai multe ori, chiar și după licență, când am început să fac cercetări mai serioase.

Ai dreptate cu "întrebările de sondă", sunt absolut esențiale. Eu le numesc "urmărirea firului". Adică, dacă participantul atinge un punct care pare promițător, trebuie să insiști un pic, să sapi mai adânc. Dar, atenție, fără să devii interogatoriu! Tonul trebuie să rămână unul de conversație, de curiozitate autentică.

Și legat de tăceri, sunt de acord 100%. Am învățat să le apreciez. Uneori, cele mai bune răspunsuri vin după o pauză lungă. E ca și cum participantul are nevoie de timp să formuleze gânduri mai complexe, să se conecteze cu emoțiile sau amintirile pe care le evocă întrebarea.

Ce am observat eu, și poate vă e util, e că e important să fii atent la limbajul non-verbal în timpul tăcerilor. Dacă participantul pare inconfortabil sau confuz, atunci e bine să intervii. Dar dacă pare gânditor, lasă-l în pace.

Și, ca să completez ce spuneați despre perfecțiune... uită de ea! Nu există interviu perfect. Vor fi mereu momente în care te vei gândi "Aș fi putut întreba și altfel" sau "Ar fi trebuit să insist mai mult". Important e să înveți din ele și să te îmbunătățești la următorul interviu.

Mi se pare o idee excelentă să ne arătăm ghidurile de interviu. Eu sunt deschis să-mi împărtășesc al meu, dacă vreți. Poate găsim împreună niște puncte slabe sau idei noi.

Spor la treabă!
Adrian Mihailescu.

Salut Mihaela,

Mă bucur să văd că discuția asta prinde contur și că te simți mai bine știind că nu ești singură cu dilemele astea. Ai dreptate, e un echilibru fin, și cred că e perfect normal să te simți copleșită la început.

Ce spui tu cu "corectarea" direcției conversației e un punct sensibil. Am pățit și eu la începutul carierei, când eram mai rigid în abordare. Credeam că dacă nu "ghidez" suficient, interviul o să se piardă complet. Acum, după ani de practică, am ajuns să apreciez enorm valoarea spontaneității și a devierilor aparent nesemnificative. Uneori, cele mai interesante informații ies la iveală tocmai când te abați puțin de la planul inițial.

Întrebările de sondă sunt esențiale. Le folosesc constant, și nu doar când răspunsul e vag. Chiar și un răspuns aparent complet poate ascunde nuanțe importante. "Poți să-mi explici mai detaliat?" sau "Ce te-a făcut să te simți așa?" sunt întrebări simple, dar incredibil de puternice.

Și legat de tăceri... ai perfectă dreptate, sunt aur curat! Eu le văd ca pe un spațiu în care participantul procesează informația, își adună gândurile sau, pur și simplu, se simte confortabil să se exprime. Nu trebuie să le umpli cu vorbărie. Lasă-le să respire. Dacă tăcerea se prelungește prea mult, poți interveni cu o reformulare blândă a întrebării sau cu o încurajare: "Nu te grăbi, ia-ți timpul necesar."

În final, ține minte: ghidul de interviu e un instrument, nu un șablon. Adaptează-l, modifică-l, lasă-l să evolueze pe măsură ce câștigi experiență. Și nu uita, cel mai important e să creezi o atmosferă de încredere și să-l faci pe participant să se simtă confortabil să se deschidă.

Mult succes cu disertația! Dacă mai ai întrebări sau vrei să mai discutăm, nu ezita să scrii.

Adrian Mihailescu.