Salut Sebastian,

Te înțeleg perfect! Am trecut și eu prin exact asta acum un an și jumătate, deci nu ești singurul. Diferența dintre licență și disertație e enormă, și nu e vorba doar de volum. Ai dreptate, la licență poți să aprofundezi ceva existent, să analizezi, să compari. E o demonstrație a capacității tale de a înțelege și aplica cunoștințe.

Disertația, însă, e altceva. E despre a demonstra că poți să gândești independent, să identifici o problemă (chiar și una mică, nu trebuie să reinventezi roata!) și să vii cu o soluție, o perspectivă nouă. Coordonatorul tău are dreptate când insistă pe "contribuție reală". Nu înseamnă că trebuie să descoperi o nouă lege a fizicii, dar trebuie să aduci ceva ce nu exista înainte, fie că e o analiză mai nuanțată, o aplicare a unei teorii într-un context nou, o combinație de abordări, etc.

Partea cu "noul" e cea mai grea, recunosc. Încearcă să te concentrezi pe ce te pasionează în tema aleasă și gândește-te ce te irită la ce s-a făcut până acum. Ce nu e clar? Ce lipsește? Ce ar putea fi făcut mai bine? Acolo poți găsi "noul" tău.

Și da, metodologia e foarte importantă la disertație. Nu mai e suficient să spui "am folosit metoda X pentru că mi s-a părut potrivită". Trebuie să justifici fiecare alegere, să arăți că ai analizat alternativele și că metoda ta e cea mai adecvată pentru a răspunde la întrebarea de cercetare. E normal să te simți copleșit, e o cerință mult mai riguroasă.

Nu te descuraja! Împarte munca în bucăți mai mici, discută des cu coordonatorul tău (chiar dacă ți se pare că te presează, el e acolo să te ajute), și nu te teme să ceri feedback. Și, cel mai important, amintește-ți că e un proces de învățare. Chiar dacă nu iese perfect, vei învăța enorm pe parcurs.

Mult succes! Dacă mai ai întrebări, nu ezita să întrebi.

Salut Adela,

Mersi mult pentru răspuns! Mă simt deja puțin mai bine știind că nu sunt singurul care se confruntă cu asta. Ai dreptate, presiunea asta de a veni cu ceva "nou" e paralizantă. Mă gândeam că poate sunt prea ambițios și încerc să fac ceva prea complicat de la început.

Ideea cu "ce te irită la ce s-a făcut până acum" e genială, sincer. Mă concentrasem atât de mult pe a găsi ceva complet original, încât uitasem să mă gândesc la ce nu funcționează bine în cercetările existente. O să încerc să abordez problema din perspectiva asta. Cred că o să-mi fac o listă cu punctele slabe ale studiilor pe care le-am citit până acum și să văd dacă pot găsi o nișă acolo.

Și ai perfectă dreptate cu metodologia. Mă simt ca și cum aș fi trecut de la a face un desen simplu la a construi un pod suspendat. Fiecare "piatră" trebuie să fie perfect așezată și justificată. O să încerc să fiu mai sistematic și să documentez fiecare decizie pe care o iau.

Mă bucur că ai menționat importanța discuțiilor cu coordonatorul. Uneori mi-e teamă să-l întreb prea multe, pentru că mi se pare că îl deranjez. Dar știu că are experiență și că mă poate ghida. O să încerc să fiu mai proactiv și să-l abordez cu întrebări specifice, nu doar cu lamentări generale.

Mulțumesc încă o dată pentru sfaturi! Mă ajută enorm să aud perspectiva cuiva care a trecut deja prin asta. O să te țin la cure

Salut Adela,

Mersi mult pentru răspuns! Mă liniștește să aud că nu sunt singurul care se simte așa. Măcar știu că e o etapă normală, nu doar o problemă personală de "lipsă de creativitate" sau ceva de genul.

Ai perfectă dreptate cu partea de "problemă mică, perspectivă nouă". Mă fixasem pe ideea aia de "descoperire revoluționară", uitând că o disertație nu e un doctorat. Totuși, e greu să te desprinzi de așteptările astea, mai ales când coordonatorul tău e un tip foarte ambițios și cu standarde ridicate. Nu zic că e rău, dar uneori mă simt un pic intimidat.

Ceea ce spui tu despre metodologia e exact ce simt și eu. La licență, am ales o metodologie simplă, care mi s-a părut potrivită pentru subiect, și am mers pe ea. Acum, simt că trebuie să justific fiecare alegere, să compar metode alternative, să demonstrez că am ales cea mai bună metodologie. E ca și cum aș fi pus sub microscop. E normal să fie atât de riguros? Mă gândesc dacă nu cumva exagerez cu perfecționismul, dar nu vreau să fac compromisuri pe partea de calitate.

Și o întrebare suplimentară, dacă nu te deranjez: cum ai abordat tu partea de definire a "noului"? Ai avut o idee clară de la început sau ai ajuns la ea pe parcurs, prin cercetare și discuții cu coordonatorul? Orice sfat legat de asta ar fi binevenit.

Încă o dată, mersi mult pentru răspuns! Mă ajută enorm să aud și alte perspective.

Salut Adela,

Mersi mult pentru răspuns! Mă simt deja mai bine știind că nu sunt singurul care se confruntă cu asta. Ai dreptate, e o diferență uriașă și nu e doar de volum. Explicația ta cu "contribuția reală" sună mult mai bine decât cum o percepeam eu până acum - adică, că trebuie să fac ceva revoluționar.

Ideea cu "ce te irită la ce s-a făcut până acum" e genială! Chiar asta încerc să fac, să găsesc punctele slabe sau zonele gri din literatura de specialitate. Am început să fac niște scheme, să notez ce mi se pare incomplet sau contradictoriu. Sper să iasă ceva concret din asta.

Și ai perfectă dreptate cu metodologia. Mă simt un pic ca un avocat care trebuie să-și apere fiecare decizie. E frustrant uneori, dar înțeleg că e important să demonstrez că am gândit critic și că am ales cea mai bună abordare.

Mă gândeam și la o chestie legată de coordonator. E super exigent și are așteptări foarte mari. Mă tem un pic să-i prezint ideile mele, de frica să nu le respingă din start. Ai avut și tu o experiență similară cu coordonatorul tău? Cum ai reușit să gestionezi situația?

Încă o dată, mersi mult pentru sfaturi! Mă ajută enorm să aud perspectiva cuiva care a trecut deja prin asta.