Adina Dragomir: Salutare și ție, Sergiu! Absolut deloc surprinzător că te confrunți cu o criză de idee acum. E etapa aia clasică, nu? Parcă ai o tonă de posibilități în cap, dar niciuna nu stă să zică: "Asta sunt eu!".

Știi, la mine a fost cam la fel când am făcut licența. Mă tot întrebam dacă să fac ceva super nișat pe o tehnică anume sau să merg pe o direcție mai amplă, cu impact vizual mai mare. Am avut o perioadă în care am vrut să fac ceva despre cum se pot integra fragmente de artă stradală în design interior avant-garde, dar mi s-a părut prea comun la final.

Ideea ta cu conservarea tehnicilor tradiționale prin prisma digitală mi se pare super interesantă. Gândește-te la asta: ai putea explora cum se pot documenta (cu scanări 3D, filmări detaliate, simulări digitale ale proceselor) meșteșuguri care sunt pe cale de dispariție. Apoi, ai putea chiar să recreezi virtual obiecte care nu mai există sau să propui noi designuri inspirate din acele tehnici, dar adaptate contextului actual. Ar fi un fel de arhivă vie, dar și un laborator de inovație.

Sau, pe tema antropologică, un meșteșug pe cale de dispariție... de ce nu ai alege un meșteșug dintr-o zonă mai puțin explorată? Nu știu, poate ceva legat de ceramică populară dintr-o regiune mai izolată a țării, sau fibre textile mai puțin cunoscute. Cum ar veni, să aduci în lumina reflectoarelor o bucățică de cultură care riscă să se piardă.

Și nu te bloca prea tare acum. Uneori, cea mai bună idee vine exact când nu o cauți activ. Lasă-le să mai crească un pic în capul tău. Poate citești ceva, asculți o piesă de muzică, te uiți la un film și bam! apare.

Poate poți să faci o paralelă între dispariția meșteșugurilor și dispariția anumitor... materii prime sau culori naturale pe care le foloseau odinioară? Tot o tangentă, dar poate te inspiră.

Nu te descuraja! Etapa asta de cercetare și de găsire a subiectului e poate cea mai grea, dar și cea mai faină parte, pentru că e plină de posibilități. Oricum, ținea-ne la curent cu ce mai gândești!