Salutare, Cezar!
Absolut, te înțeleg perfect. Procesul ăsta e o adevărată ciorbă uneori, mai ales la jumătate când realizezi amploarea... Îmi amintesc și eu, aveam senzația că dau cu capul în zid uneori, mai ales la partea de metodologie. Era aia de scriam despre [aici ar trebui să adaugi un detaliu specific și vag legat de tine, să sune autentic], și dădeam peste tot felul de articole care păreau să spună lucruri total diferite.

Ce m-a ajutat pe mine, în primul rând, a fost să nu las frustrarea să mă copleșească. Să iau o pauză scurtă, să mă plimb, să beau o cafea, și apoi să mă uit la capitolele alea ca și cum aș citi un text nou. Și să mă întreb: "Ce vrea să zică autorul aici? Care e ideea principală din perspectiva asta?".

Legat de metodologie, știi cum e, nu există o rețetă perfectă care să se potrivească tuturor. Important e să fie logică, să poți justifica alegerile făcute, și să fie replicabilă. Adică, dacă vine cineva după tine și vrea să facă același studiu, să știe exact cum ai procedat. Poate că te ajută să schițezi pe o foaie mare, cu tot felul de săgeți și casuțe, cum se leagă pașii de la întrebarea de cercetare până la analiza datelor. Sau să te uiți la lucrări similare din ultimii ani, publicate în reviste de renume, și să vezi cum și-au structurat ele metodologia. Nu să copiezi, Doamne ferește, ci să înțelegi logica din spate.

Și dacă ești prea blocat la un sub-capitol, nu te chinui singur cu orele. Lasă-l deoparte pentru o zi sau două și lucrează la altă parte. Corpul uman e complex, și fiecare componentă a teoriei și practicii se leagă într-un fel sau altul. Poate când ajungi la concluzii vei vedea mai clar ce ai fi putut spune la metodologie.

Succes cu ceața aia, sper să se risipească curând! Dacă mai ai nevoie să arunci idei sau să te plângi de vreo carte anume, dă un semn.