Adela Pascu: Salut Flavius,

Ce bine te înțeleg! Și eu am trecut prin exact același chin la început. Aveam atâtea idei, atâtea direcții posibile, încât, în loc să mă ajute, mă blocau complet. Până să ajung să mă decid, am făcut liste. Liste cu ce mă pasiona cel mai tare la peisagistică, liste cu probleme pe care am observat că ar putea fi abordate, liste cu proiecte de referință.

Un "aha!" moment pentru mine a fost când mi-am dat seama că nu trebuie să "descoper roata". Am început să mă uit la ce se face în alte părți, la ce mă inspiră din proiectele pe care le-am studiat de-a lungul facultății. Și mai ales, am încercat să leg tema mea de o problemă reală, de ceva ce putea fi relevant în prezent. De exemplu, dacă te interesează spațiile verzi mici, cum ai putea să aduci mai multă biodiversitate în curțile interioare din zone rezidențiale dense? Sau dacă te atrag grădinile istorice, cum le poți adapta la nevoile actuale, integrarea lor în peisajul urban contemporan?

Poate un sfat ar fi să nu te iei prea tare în serios cu prima idee. Notează totul, chiar și ce pare naiv sau prea specific. Cine știe, poate din acel "naiv" apare ceva genial. Și nu uita să discuți și cu profesorii îndrumători, ei au experiență și îți pot oferi o perspectivă valoroasă. Baftă!

Flavius Negoita: Adela, mulțumesc din suflet pentru răspunsul detaliat și încurajator! Felicitări pentru că ai depășit și tu faza asta de "cripticism academic". Lista cu pasiuni și probleme - mi se pare extrem de logic. Eu, sincer, am sărit direct în oceanul de soluții fără să definesc exact ce caut în el. Poate că mă gândeam deja la "cum", înainte de a stabili "ce" și "de ce".

Ideea de a nu "descoperi roata" e o gură de aer. Am senzația că trebuie să vin cu ceva revoluționar și de multe ori asta te blochează, pur și simplu. Inspirația externă e esențială. Și legătura cu probleme reale... asta chiar sună promițător. M-ai pus pe gânduri. De exemplu, când spui "biodiversitate în curți interioare din zone rezidențiale dense", chiar pare o direcție palpabilă. Sau adaptația grădinilor istorice la contextul contemporan - asta ar putea fi o pivotare interesantă. Nu doar o conservare, ci o reinterpretare.

Cu siguranță o să încerc să fac și eu niște liste. Și voi nota tot, chiar și ideile care mi se par absurde acum. Cine știe unde duc "absurditățile", nu? Chiar mă bucură că ai menționat asta. Acum, cea mai mare provocare... chiar simt presiunea să "inventez" ceva.

Și sfatul cu discuția cu profesorii... absolut. Mă gândeam să aștept să am o idee mai conturată, dar poate e mai bine să merg și cu incertitudinea mea la ei. Să le spun "Uite, sunt aici, ce crezi că ar fi relevant de explorat în contextul actual?".

Încă o dată, mulțumesc mult. Asta chiar mi-a dat un impuls! O să revin cu progres (sau cu mai multe întrebări, nu zic nu!).