Salut!
A mai pățit cineva să aibă o relație toxică cu scrisul? Adică, nu e vorba de lipsa de inspirație, ci de o amânare paralizantă. Am deadline-ul pentru capitolul ăsta de disertație peste vreo două săptămâni și... pur și simplu nu pot să încep.
Mă uit la documente, la bibliografie, am și o schiță destul de detaliată, dar de fiecare dată când încerc să pun ideile pe hârtie (sau, mai bine zis, în Word) mă blochez. E ca și cum aș avea un zid în față.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă cu cât mă gândesc mai mult la cât de important e capitolul ăsta, cu atât devine mai greu să scriu. Am încercat tehnica Pomodoro, am încercat să scriu fără să mă gândesc la gramatică sau stil, am încercat să mă recompensez după fiecare paragraf... nimic nu funcționează pe termen lung.
Mă lupt cu partea asta de câteva zile și încep să mă panichez serios. Mă gândesc că poate ar trebui să vorbesc cu coordonatorul, dar mi-e teamă să nu creadă că sunt complet depășită de situație.
Voi cum vă motivați să scrieți când sunteți blocate? Aveți vreun truc care funcționează sigur? Orice sfat ar fi binevenit. Chiar am nevoie de ajutor!
Salut Sabrina,
Te înțeleg perfect! Nu ești deloc singură cu problema asta. Cred că majoritatea celor care scriem, mai ales când e vorba de ceva important ca o disertație, am trecut prin asta. Zidul ăla pe care-l descrii... îl cunosc bine. E un amestec teribil de perfecționism, presiune și frică de eșec.
Tehnici ai încercat, bravo pentru asta, dar uneori, când blocajul e adânc, nu e suficient. Pomodoro e bun pentru a te apuca, dar nu rezolvă cauza principală. Și ai dreptate, cu cât te gândești mai mult la importanță, cu atât devine mai paralizant.
Eu, când mă blochez așa, încerc să fac un lucru: scriu prost, intenționat. Adică, îmi spun: "Ok, acum o să scriu cel mai prost paragraf din viața mea. O să fie incoerent, plin de greșeli, fără sens... dar o să scriu ceva!". Sună stupid, dar de multe ori asta sparge gheața. Subconștientul realizează că nu ești judecat (pentru că tu te judeci deja!), și începe să lucreze. Apoi, poți reveni și șlefui.
Și nu te teme să vorbești cu coordonatorul! E rolul lui să te ajute, nu să te judece. Explică-i exact ce simți, că ai o schiță, că ai documentare, dar că te blochezi la scris. Poate are un sfat specific pentru disertația ta, sau te poate ajuta să-ți prioritizezi sarcinile.
În plus, amintește-ți că prima versiune nu trebuie să fie perfectă. E doar o schiță brută, un material de lucru. Perfecțiunea vine mai târziu, în etapele de revizuire.
Respiră adânc, încearcă trucul cu scrisul prost și nu te izola. Vorbește cu cineva, cere ajutor. Vei reuși!
Alex, îți mulțumesc enorm pentru răspuns! Mă simt mult mai bine știind că nu sunt singură cu problema asta. Ai descris perfect, e exact un amestec de perfecționism, presiune și frică de eșec... un cocktail dezastruos!
Trucul cu scrisul prost sună... surprinzător de bine. Adică, e logic, dar nu m-am gândit niciodată să abordez problema din unghiul ăsta. Mă concentrez atât de mult să fie bine de la început, încât uit că pot pur și simplu să scriu ceva, orice, și să repar mai târziu. O să încerc sigur! Poate că subconștientul meu are nevoie de permisiunea asta să fie imperfect.
Și ai dreptate și cu coordonatorul. Mi-e teamă, dar știu că e acolo să mă ajute. Cred că o să-i scriu un email mâine, să-i explic situația. E mai ușor să mă exprim în scris, măcar pot să-mi organizez gândurile.
Mă bucur că ai menționat și ideea cu prima versiune. Mă prind în detalii și uit că e doar un punct de plecare. Trebuie să-mi amintesc asta mai des.
Îți mulțumesc din nou pentru sfaturi și pentru încurajare! Mă simt mult mai optimistă acum. Sper să reușesc să sparg zidul ăsta și să încep să scriu. O să te țin la curent cu evoluția!