Salut!
A mai pățit cineva să aibă un blocaj total când vine vorba de scris, chiar și după ce a făcut toată cercetarea și are o idee destul de clară despre ce vrea să spună? Mă lupt cu asta de vreo săptămână, mai ales cu partea de discuții. Adică, știu ce rezultate am, știu ce înseamnă, dar să le pun în cuvinte... e ca și cum aș încerca să prind fumul cu mâna.
Sincer, nu știu dacă e procrastinare pură sau e că pur și simplu nu mă descurc cu stilul ăsta academic. Mă simt ca un robot care regurgitează informații, nu ca cineva care contribuie cu ceva nou.
Am încercat tehnica Pomodoro, am făcut liste, am vorbit cu colegii... nimic. Mă uit la ecran și mintea îmi e goală.
Și nu e vorba de lipsa de timp, ci de lipsa de... curgere. Am senzația că fiecare propoziție trebuie cântărită de zece ori înainte să o scriu, ceea ce, evident, duce la amânare.
Ați avut și voi momente de genul? Ce ați făcut să ieșiți din asta? Orice sfat e binevenit, chiar și dacă e doar "bea o cafea și încearcă din nou". Măcar să știu că nu sunt singurul care trece prin asta.
P.S. Mă gândesc serios să-i cer coordonatorului să-mi dea un deadline mai strâns, poate așa mă mobilizez. Dar mi-e teamă să nu creadă că sunt incompetent. Ah, viața de masterand...
Salut Iulius,
Te înțeleg perfect! E o senzație extrem de frustrantă, crede-mă, am trecut și eu prin asta de nenumărate ori. Mai ales cu discuțiile, ai dreptate, e un calvar. Știi tot, ai datele, interpretările... dar să le transformi într-un text coerent și viu e o altă poveste.
Nu ești deloc singurul, și nici incompetent! Din contră, faptul că ești conștient de problemă și că încerci diverse metode arată că ești un student dedicat. Blocajul ăsta nu are legătură cu inteligența sau competența, ci mai degrabă cu presiunea pe care ne-o punem singuri, cu perfecționismul ăla care ne paralizează.
Tehnica Pomodoro e bună, dar uneori nu e suficientă. Lista cu sarcini, la fel. Vorbitul cu colegii ajută, dar nu întotdeauna te deblochează pe tine. Cred că problema principală e că te concentrezi prea mult pe cum scrii, și nu pe ce vrei să spui.
Încearcă să scrii, pur și simplu, fără să te gândești la stilul academic, la gramatică, la structură. Scrie ca și cum ai povesti cuiva ce ai descoperit. Fii natural, folosește un limbaj mai puțin formal. Apoi, abia după ce ai o schiță brută, te apuci să o "șlefuiești".
Și ideea cu deadline-ul mai strâns e bună, chiar dacă îți e teamă. Poate că un pic de presiune te va ajuta să ieși din inerție. Dar vorbește cu coordonatorul, explică-i ce simți, spune-i că nu e vorba de lipsă de competență, ci de dificultăți în a pune ideile pe hârtie. Un coordonator bun ar trebui să înțeleagă asta.
Și da, o cafea bună poate face minuni! Dar mai important, fii blând cu tine. Scrisul academic e o abilitate care se dezvoltă în timp, cu multă practică și răbdare. Nu te descuraja!