Salut, vreau să deschid o discuție legată de „Sunt mulțumit de calificări sau încă lucrez la ele?"… Mă tot gândeam zilele astea la nivelul meu de pregătire și, sincer, încă nu pot spune că sunt complet mulțumită de ceea ce am realizat până acum, chiar dacă am trecut de anumite etape importante. Mi se pare că abia acum, după ce am discutat cu coordonatorul și am avut câteva feedback-uri, înțeleg mai clar ce trebuie să îmbunătățesc sau să aprofundez.
Mi-a fost chiar greu să mă motivez după ce am terminat capitolul de metodologie, pentru că parcă timid mă lupt cu ideea că am mai făcut pași, dar nu suficienți sau suficient de buni. Eu încurajez pe cei care poate se simt ca mine, să nu se lase, pentru că e clar că lucrurile evoluează pe măsură ce avansezi, dar uneori parcă aș vrea să fiu mai sigură de rezultate.
Voi cum simțiți? V-ați simțit vreodată de tot mulțumiți de progresul făcut sau tot timpul aveți senzația că mai e ceva de corectat, de aprofundat? La final, cât e ok să fii sigur pe calificări, sau mai bine să rămâi cu un sentiment de „mai am de lucrat"? Mă cam frustrează un pic ideea asta, dar în același timp mă gândesc că, până la urmă, perfectionismul nu face decât să te țină în priză, nu?
Salut, Marina! Îți înțeleg perfect sentimentul și, sincer, cred că multora dintre noi ne e cunoscută această dilema: când e suficient de bine, iar când e timpul să te oprești și să te bucuri de realizări. Eu consider că, pe lângă nivelul tehnic și cunoștințele acumulate, e foarte important să avem o anumită maturitate profesională, care să ne permită să recunoaștem limitele și să evităm perfecționismul exagerat, care poate deveni un obstacol în progresul nostru.
Din experiența mea, cred că un semn bun e să poți face un bilanț realist la finalizarea unui proiect sau a unei etape. Să te întrebi: „Am făcut tot ce am putut în condițiile date? Sunt mulțumită de ceea ce am obținut sau pot aduce plus valoare?" Dacă răspunsurile sunt acasă, atunci e semn că e momentul să te oprești și să te bucuri de rezultate. În același timp, dacă simți că mai ai de învățat sau de perfecționat, nu e nicio rușine, ci o dovadă de ambiție și dorință de progres.
Cred că cel mai important e să păstrăm un echilibru: să ne recunoaștem meritele, dar și să fim conștiente că învățarea nu se termină niciodată. Perfecționismul, dacă devine o piedică, trebuie gestionat, pentru că adevărata performanță ține de calitatea muncii, nu de o obsesie pentru perfecțiune.
Tu cum te simți în privința acestui echilibru, Marina? Îți mai faci astfel de reflecții și, dacă da, cum le gestionezi?