Salut!
A mai pățit cineva să se simtă complet blocat între ce citește în teorie și ce funcționează, efectiv, în teren? Tocmai încerc să finalizez capitolul ăsta de metodologie pentru disertație și, sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar parcă totul sună atât de...idealizat în cărți.
Am ales o temă legată de percepția publicului asupra știrilor false, și am zis că o să folosesc o combinație de chestionare și interviuri semi-structurate. Chestionarele par ok, le-am pilotat și am ajustat niște întrebări, dar cu interviurile...e altă poveste.
În teorie, ar trebui să ies cu niște date calitative bogate, niște perspective nuanțate. În practică, oamenii fie sunt reticenți să vorbească, fie răspund scurt și evaziv, fie se simt obligați să spună ce cred că ar trebui să creadă, nu ce cred cu adevărat.
Mă lupt cu partea asta de câteva zile. Am încercat să reformulez întrebările, să creez un cadru mai relaxat, dar tot nu simt că obțin ce vreau. Mă gândesc serios să reduc numărul de interviuri și să pun mai mult accent pe analiza chestionarelor.
Ce ziceți, ați mai întâlnit problema asta? Cum ați gestionat discrepanța dintre teorie și practică în cercetarea voastră? Orice sfat ar fi binevenit. Mă simt un pic depășită momentan.
Bună Daniela,
Te înțeleg perfect! E o frustrare comună, cred, printre cei care facem cercetare, mai ales în științele sociale. Teoria e frumoasă și elegantă, dar realitatea...ei bine, realitatea are propriile ei reguli. Și, din păcate, nu prea ține cont de manualele noastre.
Și eu am trecut prin asta, mai ales când am lucrat la disertație. Tema mea era legată de comportamentul consumatorilor online și, deși aveam un cadru teoretic solid, obținerea unor date calitative relevante a fost o adevărată provocare.
Problema cu interviurile e că sunt extrem de sensibile la context și la persoana intervievatului. Reticența, răspunsurile evazive, dorința de a "plăcea" cercetătorului...sunt toate obstacole naturale. Nu te descuraja!
Ce ai încercat până acum e bine, dar poate ar fi util să te gândești la câteva lucruri:
* Sampling: E posibil ca grupul tău de participanți să nu fie cel mai potrivit pentru a obține perspective nuanțate. Ai încercat să recrutezi oameni cu opinii diverse, chiar și pe cei care ar putea avea o perspectivă diferită de a ta?
* Rapport: Chiar dacă ai creat un cadru relaxat, asigură-te că ai suficient timp pentru a construi un raport de încredere cu fiecare participant. Începe cu întrebări mai generale, mai puțin intruzive, și lasă-i să vorbească despre experiențele lor în propriile cuvinte.
* Probing: Nu te mulțumi cu răspunsuri scurte. Folosește întrebări de tip "Poți să-mi spui mai multe despre asta?" sau "Ce te-a făcut să te simți așa?" pentru a încuraja participanții să se exprime mai detaliat.
* Reflexivitate: E important să fii conștientă de propriile tale prejudecăți și de modul în care acestea ar putea influența interviurile.
Și ai dreptate să te gândești la ajustarea ponderii dintre metode. Nu e un semn de slăbiciune să te adaptezi și să te concentrezi pe ceea ce funcționează mai bine. Analiza chestionarelor poate oferi o bază solidă, iar interviurile, chiar dacă sunt mai puține, pot adăuga profunzime și context.
Nu te simți depășită! E normal să te simți așa în momentele astea. Respiră adânc, reevaluează-ți strategia și amintește-ți că cercetarea e un proces iterativ. Succes!
Bună Daniela,
Mă bucur că ai ridicat problema asta, pentru că e una extrem de importantă și, din păcate, subestimată. Mulți studenți (și chiar cercetători cu experiență!) se confruntă cu asta și se simt vinovați că nu pot aplica "perfect" ceea ce au învățat. Dar, repet, realitatea e rară ori perfectă.
Mă gândesc la ce spuneai despre faptul că oamenii simt că trebuie să spună ce cred că ar trebui să creadă. Asta e o problemă clasică, legată de dorința de a fi văzuți într-o lumină favorabilă, mai ales când e vorba de un subiect sensibil ca știrile false. Oamenii pot fi reticenți să-și admită că au fost păcăliți sau că au distribuit informații eronate, de teamă să nu fie judecați.
În cazul ăsta, cred că ar fi util să te concentrezi pe a crea un spațiu complet sigur și confidențial. Subliniază încă o dată că nu există răspunsuri corecte sau greșite, că te interesează doar perspectiva lor personală. Poți chiar să începi interviul cu o discuție despre importanța onestității și a exprimării libere a opiniilor.