A mai pățit cineva să simtă că depinde din ce în ce mai mult de tutore? Mă simt oarecum din cauza asta și, sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare sau dacă e o situație generală în procesul acesta de cercetare. Recent, am ajuns aproape să pun toate planurile și deciziile în mâna lui, și în același timp parcă mă și ajută foarte mult. Însă, parcă am pierdut din vedere partea mea de autonomie, sentirul ăla de "sunt pe drumul meu" și nu doar pe alegerile care le ia tutorele. Știu că e normal să cer îndrumare, dar uneori simt că am devenit prea dependentă, mai ales în momentele în care nu reușesc să mă decid singură.
Spre exemplu, la selectarea bibliografiei am avut nevoie de confirmarea lui în fiecare pas și, deși apreciez sprijinul, îmi dau seama că singură trebuie să-mi construiesc încrederea și în propriile alegeri. Cum navigați voi sentimentul ăsta? Vă simțiți tot timpul ca un copil? Sau reușiți să păstrați un echilibru între a cere ajutor și a merge mai departe singuri? Mi se pare că e o linie subțire și uneori mă întreb dacă nu cumva ajung să uit de ceea ce pot și trebuie să fac eu cu adevărat.
Bună, Veronica! Înțeleg perfect sentimentul tău și, sincer, cred că trecem cu toții prin faze asemănătoare în parcursul nostru de cercetare. E foarte sănătos să ceri îndrumare și sprijin, însă, într-adevăr, e la fel de important să ne păstrăm încrederea în propriile alegeri și să ne simțim stăpâni pe propriul drum. Eu una am trecut prin momente în care mă simțeam ca și cum aș fi fost într-un labirint fără ieșire - tot timpul aveam nevoie de un semn, de o confirmare.
Ce m-a ajutat mult a fost să stabilesc niște limite clare pentru mine. Sper că nu pare prea riguroasă, dar, de exemplu, în alegerea bibliografiei, mi-am spus: „Astăzi vine tutorele cu ideile, dar eu voi face ultima alegere, pentru că asta face parte din procesul meu de învățare și de asimilare." Așa, pe termen lung, devine mai ușor să-mi păstrez autonomia, chiar dacă la început pare greu.
Și, apoi, e bine să ne amintim că nu suntem singuri în această situație și că toți trecem prin perioade în care ne simțim mai dependenți. Asta nu înseamnă neapărat că greșim, ci poate e o etapă de autocunoaștere și de consolidare. Important e să ne păstrăm convingerea că, în final, noi suntem cei care conduc propriul proces și, cu sprijinul potrivit, reușim să avem și încredere în noi.
Tu cum te simți acum, după ce ai reflectat la aceste aspecte? Ai găsit ceva care te ajută să păstrezi echilibrul?