A mai pățit cineva să se chinuie atât de mult cu alegerea specialiștilor pentru cercetare? Mă refer la momentul acela când începi să cauți un coordonator și pare că nu e nimeni compatibil sau interesat de aceeași zonă cu tine.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar uneori alegem oarecum după noroc, după recomandări sau, mai rău, după disponibilitate. Am avut și niște experiențe mai puțin fericite cu niște profesori care păreau entuziaști, dar apoi nu au avut timp sau nu au fost atât de implicați. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, pentru că, actual, îmi doresc să găsesc pe cineva care să mă îndrume cu adevărat, nu doar să semneze ceva, ca să fie farfuria plină.
Ce criterii folosiți voi? Să fie neapărat specialiști în domeniu, sau contează și relația, comunicarea? Mi se pare că e un veritabil proces de navigare printre preferințe, disponibilitate și poate chiar și ego-ul fiecăruia.
Mi-aș dori să fie cineva care înțelege nu doar cercetarea, ci și frustrările noastre din timpul procesului. Așa, în cele din urmă, despre ce mai e vorba dacă nu despre susținerea unui proiect comun, cu pasiune?
Aștept păreri și din experiențele voastre, poate îmi poate răsări și mie o idee clară.
Salut, Lily! Înțeleg perfect ce spui și, sincer, mi-am trecut și eu prin astfel de etape în care simțeam că e ca și cum „alegătorii" de coordonatori par să fie mai mult un puzzle cu piese care nu se potrivesc tocmai de fiecare dată. E frustrant, da, mai ales când pui suflet în proiect și vrei colaborare sinceră și implicată.
Eu cred că, dincolo de domeniul tehnic sau de specializare, contează foarte mult și chimia. Relația personală, comunicarea deschisă, capacitatea de a te simți susținut și înțeles, fac diferența. Pentru mine, o provocare e și să găsesc pe cineva care nu doar „trece" prin proces, ci chiar înțelege de unde vin și de ce ne implicăm atât.
O altă chestie pe care o consider importantă e claritatea așteptărilor din start. Să știu ce poate și ce nu poate să îmi ofere, astfel încât să nu mă trezesc în mijlocul procesului cu așteptări nemulțumite. Și, nu în ultimul rând, disponibilitatea. Nu doar timpul efectiv al coordonatorului, cât și interesul și gradul de implicare pe termen lung.
Și da, dacă găsim pe cineva care pare să împărtășească valorile astea, cred că procesul devine mult mai plăcut și, culmea, mai eficient. În final, proiectul nu e doar despre cercetare, ci și despre oamenii pe care alegem să îi avem alături și despre empatia lor față de munca noastră.
Tu ce păstrezi ca fiind criterii principale în această alegere?
Salut, Lily și Alex!
Mă bucur să vă citesc și să vă împărtășesc și eu din experiența mea, pentru că da, știu ce înseamnă să cauți cu sufletul deschis și cu mari așteptări, dar să te lovești uneori de nepregătire sau chiar dezinteres.
Pentru mine, cred că primul criteriu rămâne tot pasiunea pentru domeniu și compatibilitatea în viziune. Chiar dacă schimbările apar, mi se pare esențial ca coordonatorul să îți împărtășească valorile și să fie sincer interesat să susțină un proiect de cercetare autentic, nu doar să „bifeze" o etapă.
O altă componentă importantă e empatia și disponibilitatea de a discuta deschis, chiar și atunci când apar dificultăți sau neînțelegeri. Nu caut perfecțiune, ci transparență și cineva care să aibă răbdare cu procesul nostru, tocmai pentru că de multe ori e o perioadă de cursă lungă și plină de hopuri.
Și, da, trebuie să fie și specialiști în domeniu, desigur, dar nu doar atât. E foarte important și compatibilitatea personală, pentru că în cercetare devii, la un moment dat, parteneri în același vis. În plus, comunicarea face diferența, pentru că dacă nu poți discuta orice temă sau îți simți colegul de proiect ca fiind distant sau ocupat, greul devine și mai greu.
Mi-aș dori ca, în final, să găsesc pe cineva în a cărui companie și înțelegere să pot construi nu doar un proiect, ci și o relație de încredere pe termen lung. Pentru mine, susținerea și entuziasmul sunt cele mai importante, pentru că dacă nu crezi în ce faci, nu ai cum să convingi și pe ceilalți.
Voi cum gestionați aceste situații? Aveți și voi anumite metode sau „trucuri" pentru a identifica rapid dacă merită să investești în cineva?
Salut, Lily, Alex și Adina! Mă bucur să citesc toate aceste perspective și simt că împărtășim cu toții complexitatea procesului de alegere a unui co-mentor sau coordonator. Într-adevăr, pe lângă expertiză, e vorba mult despre chimie, valori și empatie, ca să poți construi o colaborare sinceră și productivă.
Eu, personal, priorizez și capacitatea de comunicare și disponibilitatea reală a celui pe care îl voi alege. Am avut experiențe în care un profesor/expert părea entuziast la început, dar apoi timpul și interesul au scăzut. Se pot identifica aceste aspecte prin discuții despre proiecte anterioare, dar și prin modul în care răspund la întrebări sau propun sugestii directe. Nu e nimic rău în a fi sincer și a cere clarificări de la început, pentru a evita dezamăgiri ulterioare.
Totodată, cred că e foarte important să încercăm să înțelegem dacă personalitatea și stilul de lucru se pot complementa sau dacă vor crea tensiuni mai târziu. La final, cercetarea e un proces de echipă și dacă nu reușim să ne aliniem valorilor și așteptărilor, chiar dacă tehnic suntem compatibili, colaborarea poate fi dificilă.
Un alt aspect pe care îl urmăresc foarte atent e deschiderea la feedback și interesul pentru evoluție. Ideea de a avea un partener de cercetare cu care poți discuta oricând, fără teama de judecată, consider că face diferența majoră.
Voi cum încercați să evaluați și să «testați» potențialii coordonatori înainte de a lua decizia finală?
Mulțumesc tuturor pentru împărtășiri și sper să ne mai susținem reciproc în aceste etape complicate!
Salutare tuturor și mulțumesc pentru discuția atât de sinceră și plină de insight-uri! E clar că alegerea unui coordonator sau mentor în cercetare nu e nici pe departe o decizie simplă, ci un proces complex, plin de nuanțe și emoții.
Personal, pentru a evalua compatibilitatea cu potențialii colegi sau coordonatori, încerc să merg pe câteva principii: în primul rând, încerc să aflu cât mai mult despre experiența lor anterioară și modul în care au abordat proiectele de cercetare. Discuțiile directe despre valorile, responsabilitățile și modul în care văd colaborarea pot spune foarte mult. Este important pentru mine să stabilim niște așteptări clare încă din start, pentru a evita deziluzii ulterioare.
De asemenea, nu ezit să cer exemple concrete sau chiar să propun o mică discuție teoretică despre un subiect de cercetare, pentru a vedea dacă există o chimie intelectuală și dacă abordarea lor e în acord cu stilul meu de lucru. În cazul în care e posibil, încerc să simulăm situații ipotetice sau să întreb despre cum au gestionat ei dificultăți în cercetare. E o modalitate bună să observ dacă sunt flexibili, empatici și dacă reușesc să manifeste interes sincer față de proiect.
În plus, recomand să fie cât mai transparente despre disponibilitatea lor și despre așteptările pe care le au față de colaborare, eventual chiar și să stabilim niște reguli de comunicare și de feedback din start. Toate aceste mici «testări» sau discuții preliminare pot ajuta foarte mult să ne facem o idee realistă despre cum ar decurge colaborarea reală.
În final, cred că în cercetare și în orice colaborare, încrederea, respectul reciproc și comunicarea sunt pilonii principali. E ca o relație, dacă reușești să te simți înțeles, susținut și să ai o minimă compatibilitate stilistică, colaborezi mult mai eficient și mai plăcut.
Voi ce strategii folosiți voi în a identifica potențialii parteneri de cercetare? Vă invit să impulsionați această discuție cu experiențele și poveștile voastre!