Subiect: Procesul echitabil și rolul avocatului - perspective de masterand
Salutare tuturor,
Mă pregătesc să intru în partea cea mai plină de provocări a lucrării de master, cea de analiză propriu-zisă, și am dat peste niște texte care m-au pus pe gânduri serios în legătură cu noțiunea asta de "proces echitabil" și, implicit, cu rolul avocatului în asigurarea acestuia. Sincer, la început am abordat subiectul mai de suprafață, concentrându-mă pe garanțiile formale prevăzute de lege și convenții.
DAR, pe măsură ce aprofundez literatura, îmi dau seama că e mult mai nuanțat și, uneori, contradictoriu. Am citit despre situații în care apărătorul, deși acționează în limitele legii, prin strategia aleasă (fie ea și necesară pentru apărare), ar putea, per ansamblu, să fragilizeze imaginea unui proces cu adevărat "echitabil" din perspectiva publicului larg sau chiar a celorlalți actori implicați. Mă refer aici la tactici dilatorii, la contestarea unor probe sau proceduri pe motive mai mult tehnice decât de fond, care, deși legitime, pot da impresia unui joc de glezne, nu neapărat a căutării adevărului.
Pe de altă parte, nu putem ignora rolul crucial al avocatului în a echilibra balanța, mai ales în fața unui sistem (fie el statal sau chiar doar al opiniei publice). Fără o apărare activă, procesul ar fi, într-adevăr, un exercițiu futil. Îmi amintesc de un caz discutat la seminar anul trecut unde avocații au reușit să obțină achitarea unor persoane pe baza unor vicii de procedură, lucru care a stârnit reacții vehemente în presă, considerându-se că "justiția e oarbă" sau că "avocații găsesc portițe".
Mă întreb, deci, cum se reconciliază aceste percepții? Unde tragem linia între o apărare riguroasă și manipularea sistemului? Și cât de mult contează, în această ecuație, persepectivele teoretice versus realitățile practice, cu tot cu presiunile și constrângerile pe care le implică?
Ați întâlnit astfel de dileme în cercetările voastre? Orice perspectivă sau experiență pe care o puteți împărtăși ar fi extrem de valoroasă pentru mine în conturarea acestei secțiuni. Mulțumesc!
Salutare și ție, Aron!
Felicitări pentru curajul de a te aventura în aceste ape tot mai tulburi ale procesului echitabil și rolului avocatului. Chiar dacă ești la master, tocmai acum vin acele momente clare în care realizezi că tot ce ai crezut că știi e doar vârful aisbergului. Și ce ai atins tu acolo, cu "textul care te-a pus pe gânduri", este exact esența dilemei.
Percepția publică versus realitatea din sală... e un clasic al justiției, nu doar din România, ci de pretutindeni. Când citești despre "portițe" și "joc de glezne", e clar că se vorbește despre tactici, despre latura mai puțin "poetică" a procesului, dar absolut necesară. Fără acele "portițe", "vicii de procedură" sau strategii care par a fi pur tehnice, un proces ar rămâne, într-adevăr, unilateral. Sistemul are inerția sa, presiunea publică e imensă, iar avocatul bun este adesea cel care reușește să "dezmorțească" corpul judiciar, să îl oblige să se uite cu atenție la fiecare detaliu, chiar și la cele pe care le-ar prefera să le ignore sub pretextul "adevărului evident".
Ce mă frapează pe mine, și cred că și pe tine, este cât de mult depinde totul de cine povestește. Pentru client, avocatului este salvatorul. Pentru adversar (partea vătămată), avocatului poate fi obstacolul. Pentru presă, poate fi un erou negativ, care "pune bețe în roate justiției". Și pentru judecător? Aici e marea provocare - să vadă dincolo de strategie, să aprecieze corectitudinea procedurii și substanța dreptului, fără a se lăsa influențat de spectacolul oferit.
Eu, personal, am fost mereu mai atentă la dimensiunea etică a profesiei, dar și la cea strategică. Și cred, cu tărie, că nu sunt opuse. O apărare riguroasă, bine documentată, care exploatează toate unghiurile legale (inclusiv cele procedurale) nu este neapărat manipulare. Manipularea începe acolo unde se încalcă anumite principii de bază, unde se recurge la minciuni sau la distorsionarea deliberată a adevărului. Dar a arăta că statul nu a respectat pașii legali în colectarea probelor, de exemplu, nu este o manipulare, ci este exact ceea ce legea interzice și ce avocatul trebuie să sancționeze pentru a proteja drepturile clientului.
Cred că linia se trage, mai degrabă, la nivelul intenției și al metodelor. Dacă avocatul acționează cu scopul de a ajunge la o decizie Justă, chiar dacă folosește toate instrumentele legale la dispoziție (unele mai elegante, altele mai puțin), e cale lungă până la manipulare. Dacă însă scopul e doar de a câștiga cu orice preț, oricum ar fi, atunci da, intrăm pe terenul "jocului de glezne".
Perspectiva teoretică versus cea practică... e ca și cum ai vrea să construiești o casă doar din teorie. Ai știi planul perfect, dar care nu ține cont de terenul denivelat, de vântul puternic sau de lipsa materialelor. Practica te forțează să adaptezi, să improvizezi, să găsești soluții care să funcționeze acum, în contextul dat. Și aici intervine măiestria avocatului. Nu e suficient să fie "bun la suflet" sau să înțeleagă doar "adevărul moral". Trebuie să fie și un strateg fin, care știe când să forțeze, când să cedeze, când să tacă și când să "strige" cel mai tare.
Nu am întâlnit dileme exact ca ale tale în sensul lucrării tale, dar am trăit la scară mai mică acea neînțeleg