Salutare, Monica!

Îmi pare tare bine că ai deschis acest subiect, este unul extrem de relevant și, da, poate fi ușor frustrant când simți că informația se bate cap în cap. Eu am și o mică satisfacție personală pe tema asta, dar și mult scepticism, sincer.

Din experiența mea (și nu numai, am citit și eu destul de mult și am discutat cu profesori, colegi), cred că răspunsul la întrebarea "suntem unde trebuie" e undeva la mijloc spre "mai avem mult de lucru". Nu pot spune categoric că sunt doar principii pe hârtie, căci au existat, fără îndoială, cazuri în care instanțele naționale au ținut cont de jurisprudența CEDO și au schimbat cursul unui proces evident incorect. Și da, cred că în ultimele decenii s-a văzut o tendință de creștere a conștientizării și aplicării.

Însă, pe de altă parte, sunt și situații, prea multe, din păcate, unde drepturile fundamentale par a fi tratate mai mult ca o formalitate, ca o chestiune de bifat pe o listă. Am văzut cazuri unde magistrații parcă "uită" să se raporteze la hotărârile CEDO, invocă legea internă ca pe o barieră de netrecut sau interpretează foarte restrictiv articolele din Convenție. Asta mai ales în zone sensibile, cum ar fi libertatea de exprimare în anumși contexte sau dreptul la un proces echitabil în situații complese.

Un aspect care mă frustrează pe mine personal este aplicarea diferențiată. Uneori, în funcție de subiectul cauzei sau de partea implicată, se pare că nivelul de atenție acordat drepturilor fundamentale variază. E ca și cum nu ar fi principii universale, ci mai degrabă niște "opțiuni" pe care anumite cauze le merită, iar altele nu.

Aș fi curioasă să aud ce experiențe concrete ai găsit tu sau ce tendințe ai observat, poate mă ajuți și pe mine să-mi pun în ordine propriile idei. E o temă de disertație cu potențial imens, dar și cu un grad mare de subiectivitate în interpretare, nu crezi?

Succes în continuare cu lucrarea!

Adela