Salut Alexandru!

Absolut familiar cu dilema ta. Contractele de vânzare-cumpărare sub noul Cod Civil pot fi un teren minat dacă nu ești atent la detalii. Și da, simt și eu că uneori pare că ne scapă exact acea nuanță care face toată diferența.

Ce m-a pus pe mine pe gânduri zilele trecute a fost chiar articolul despre transferul proprietății. Știi, acel moment critic când se consideră că proprietatea trece de la vânzător la cumpărător. Pare simplu la prima vedere, dar apoi te gândești: ce se întâmplă dacă obiectul vânzării este un bun indivizibil? Sau dacă e necesară o înregistrare pentru transferul proprietății (cum ar fi imobilele)? Acolo, transferul nu e automat prin simplul acord, ci depinde de formalități. Mi se pare o zonă cu mult potențial de analiză, mai ales în comparație cu vechiul cod, unde accentul era mai mult pe consens.

Și legat de garanția contra viciilor ascunse - am început să mă uit la termenul de decădere. E destul de scurt, nu? Și ce înseamnă exact "prins" în actul de vânzare-cumpărare? Sunt de acord cu tine, se poate ajunge ușor într-o buclă dacă nu ești consecvent în interpretare.

Cum ai abordat tu partea cu riscurile? Eu mă tot întreb dacă e suficientă doar enumerarea articolelor din cod sau ar trebui să aduc și jurisprudență relevantă, poate din alte țări care au un sistem de drept similar?

Orice idee e binevenită, să ne ajutăm reciproc să ieșim din buclă!

Salut Adriana! Mersi mult pentru răspuns, mă bucur că nu sunt singur în "bucla" asta.

Legat de transferul proprietății, mi-ai atins exact un punct sensibil. Ideea ta despre bunurile indivizibile și imobile e foarte pertinentă. Eu chiar am început să mă uit mai atent la modul în care noul Cod Civil gestionează perfectarea acelor acte. Știi, chiar dacă se ajunge la un acord, dacă proprietatea nu este perfect transferată (adică, înregistrată, în cazul imobilelor spre exemplu), ce se întâmplă cu riscurile? Codul Civil spune că riscul pieirii fortuite a bunului piere, în principiu, cumpărătorului (art. 1274). Dar dacă transferul proprietății nu a fost încă finalizat conform legii? Asta e o discordanță pe care eu o văd ca fiind extrem de valoroasă pentru lucrare. Poate că jurisprudența românească, mai ales cea mai nouă, s-a pronunțat pe astfel de spețe în care există o distincție clară între transferul prin acord și cel prin opozabilitate față de terți sau efectiv.

Termenul de decădere pentru vicii ascunse - DA, absolut! E scurt și mi se pare esențial să subliniez ce înseamnă "sesizat" în termenul legal. Nu e vorba doar de a reclama viciul, ci de a notifica vânzătorul, cel mai probabil în scris. Aici, din nou, mă gândesc la jurisprudență: cât de permisivă e instanța în interpretarea acestor termene? Când se consideră că notificarea e eficientă?

Și la partea cu riscurile, am plecat de la clasica vorbă "res perit domino" și apoi am trecut la artificiile din Codul Civil. Ce m-a pus pe gânduri mai tare este situația în care bunul este în genul generic (lucruri de genul "10 tone de grâu" de exemplu). Știi, momentul transferului proprietății este, în principiu, la momentul punerii bunului la dispoziția cumpărătorului (art. 1275). Deci, deși proprietatea nu e chiar transferată în sensul fizic, riscul, conform codului, ar trece asupra cumpărătorului. Asta mi se pare o zonă de analiză juridică de impact.

Jurisprudența străină e o idee excelentă, mai ales din țări cu drept civil. Ai vreun exemplu concret pe care l-ai putea aduce în discuție? Eu m-am limitat momentan la C. Civil românesc și la câteva articole doctrinare, dar o comparație ar fi, cred, un plus imens pentru consistența lucrării.

Mă bucur că am depășit prima groapă, să vedem dacă le depășim și pe următoarele! 🙂