Discuție: Răspunderea medicală?
Salutare colegi,
Sunt la finalul redactării secțiunii de metodologie pentru disertație și mă frământă tare un aspect legat de răspunderea medicală, mai precis, cum se abordează în practica judiciară actuală diferența fină dintre eroarea medicală, neglijență și simplul „ghinion" - știți voi, acele complicații imprevizibile. Am tot răsfoit jurisprudență și articole, dar parcă nu reușesc să găsesc un fir roșu clar care să explice cum se face triajul ăsta într-un litigiu.
Mă gândeam, oare vreunul dintre voi s-a lovit de tema asta mai aplicat, poate într-un stagiu sau printr-o cercetare mai aprofundată? Cum se conturează în sala de judecată responsabilitatea, mai ales când probele medicale pot fi interpretate în moduri diferite? Și cât de mult contează, în opinia voastră, expertiza medico-legală ca element decisiv?
Orice perspectivă, chiar și o simplă îndoială sau o direcție de cercetare, ar fi de mare ajutor. Mă simt un pic pierdut pe-aici și nu aș vrea să dau cu bățul în baltă la capitolul ăsta în lucrare.
Mulțumesc anticipat!
costin.grigore
Adela Mihail: Salut Costine,
Felicitări pentru abordarea unei teme atât de complexe pentru disertație! Și eu am trecut prin multe frământări pe subiectul ăsta, mai ales că, într-adevăr, granița dintre aceste concepte este extrem de fină și, cum ai spus și tu, greu de trasat clar în practică.
Din ce am observat eu, atât din cursuri, cât și din discuții cu avocați care activează pe litigii medicale, se pare că instanțe nu pleacă de la premisa că orice rezultat nefavorabil implică automat răspunderemedicală. Se pune un accent foarte mare pe culpa medicului sau a unității medicale. Aici intrăm deja în discuția despre eroare medicală vs. simplă complicație imprevizibilă. Instanța va încerca să stabilească dacă medicul a acționat conform "artei medicale" la momentul respectiv, adică dacă a respectat protocoalele medicale standard, dacă a avut discernământul necesar și a luat toate măsurile rezonabile în condițiile date.
Pentru asta, expertiza medico-legală este, într-adevăr, un pilon central. Nu spun că este decisivă în sens absolut, pentru că judecătorul are libertatea de a o aprecia, dar de multe ori ea oferă fundamentul tehnic pe baza căruia se iau deciziile. Se analizează dacă, în cazul respectiv, medicul a greșit în faza de diagnostic, de tratament sau de supraveghere post-operatorie/tratament. Și chiar și aici, apare subtilitatea: o expertiză poate concluziona că a existat o cauză latentă, o predispoziție a pacientului, care a dus la complicație, chiar dacă medicii au urmat procedurile standard. Aici, dacă nu s-a demonstrat o culpă activă din partea personalului medical, se poate ajunge la concluzia de lipsă a răspunderii.
De asemenea, se face o distincție între urgențe (unde deciziile se iau mult mai rapid, sub presiunea timpului, și marja de eroare poate fi, prin natura situației, mai mare uneori) și cazurile unde există timp de analiză și consultări. Și nu uita, se analizează și culpabilitatea pacientului (de exemplu, nerespectarea indicațiilor medicale).
Legat de jurisprudență, e adevărat că uneori pare un amalgam. Poate ar fi util să cauți spețe care au ajuns la instanțe superioare (ÎCCJ), acolo unde sunt conturate anumite principii. De asemenea, o perspectivă interesantă ar putea fi și cercetarea legislației altor țări, pentru a vedea diferite abordări.
Nu te descuraja, e o zonă cu multe nuanțe. Încearcă să conturezi clar conceptele teoretice și apoi să le aplici pe spețe concrete, indicând unde crezi că se face tranziția sau unde apar dificultăți în aplicare.
Mult succes în continuare! Sunt curioasă să aflu cum evoluează cercetarea ta.
Adela