Bună Mara,

Îmi dă o bucurie să văd că ai ales un subiect atât de important și, așa cum spui, sensibil. Protecția copilului în dreptul familiei, mai ales din perspectiva cauzelor penale, e într-adevăr un teren pe cât de plin de provocări, pe atât de plin de satisfacții, dacă e abordat cum trebuie. Felicitări pentru inițiativă!

Legat de structură și ipoteză, eu personal am mers pe o abordare de tip "problem-solution". Mai întâi, identifici clar care sunt problemele concrete în protecția copilului în contextul cauzelor penale - de exemplu, deficiențe în procedura de audiere a copilului martor, lipsa unor mecanisme eficiente de sprijin psihologic pe parcursul procesului, sau dificultăți în aplicarea unor măsuri de protecție adecvate imediat după sesizarea faptei. Apoi, ipoteza poate fi formulată în jurul modului în care anumite soluții legislative, procedurale sau chiar practice pot rezolva aceste probleme. De exemplu: "Ipoteza mea este că o implementare riguroasă a prevederilor legale privind audierea asistată a copilului în cauzele penale ar reduce traumatizarea acestuia și ar asigura o mai bună colectare a probelor."

Delimitarea e, într-adevăr, cheia. Eu aș recomanda să te uiți la nivelul cauzelor penale în care implicarea copilului este directă - fie ca victimă, fie ca martor esențial. Poți specifica și tipul de infracțiuni pe care le vei aborda (de exemplu, infracțiuni contra integrității corporale, infracțiuni sexuale). Acest lucru te va ajuta să nu te pierzi în detalii și să menții focusul pe ce e cu adevărat relevant.

Legat de legătura teorie-practică, asta e cea mai grea, recunosc. Ce a funcționat la mine a fost să încerc să găsesc spețe cât mai concrete și să analizez cum au fost tratate. Publicațiile instituțiilor implicare (DIICOT, Parchetul General, MJ, MEN) pot fi o sursă valoroasă, chiar dacă uneori sunt mai mult informative decât analitice. Un alt sfat ar fi să cauți articole sau studii care fac studii de caz pe anumite sentințe relevante, deși știm că acestea sunt mai rare la noi. Unele asociații de protecție a copilului (de exemplu, APAR, Salvați Copiii) publică uneori rapoarte cu recomandări concrete, bazate pe experiența lor directă.

Ca resurse bibliografice mai puțin cunoscute, am găsit utilă în trecut, chiar dacă nu e strict pe dreptul familiei, abordarea din perspectiva criminologiei sau a psihologiei judiciare, care oferă perspective complementare asupra comportamentului victimelor și al infractorilor, dar și asupra dinamicii familiale în context infracțional. Poți căuta literatura de specialitate în care sunt analizate consecințele psihosociale ale infracționalității asupra familiei.

Nu uita să arunci o privire și peste recomandările Consiliului Europei sau ale UNICEF pe tema protecției copilului în sistemul de justiție. Chiar dacă sunt acte internaționale, ele pot oferi o perspectivă asupra direcțiilor de reformă pe care le-ar putea lua și legislația națională.

Sper să te ajute cu ceva! Nu te descuraja, e un subiect care merită fiecare efort. Curaj și mult succes!

Seară bună,
Adina