Salutare tuturor,
Mă aflu într-un punct destul de delicat cu lucrarea de disertație și am început să mă gândesc tot mai mult la drepturile minorilor, în special în contextul unor proceduri legale, cum ar fi cele de adopție sau plasament. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar aspectele astea par uneori să fie destul de greu de navigat, mai ales când vine vorba de consimțământul minorului sau de cum sunt efectiv reprezentate interesele lor în instanță.
Am dat peste niște studii de caz care m-au pus pe gânduri și aș vrea să deschid o discuție, dacă e cineva pe aici care s-a lovit de problematici similare sau care lucrează / a aprofundat subiectul acesta din perspectivă academică. Nu neapărat din punct de vedere teoretic, ci mai mult practic sau cum se aplică în realitate.
Chiar mă gândeam la rolul consilierului juridic sau al avocatului copilului - cât de multă autonomie au, cum colaborează cu instanța și cu serviciile sociale. Și ce se întâmplă când interesele copilului sunt contradictorii cu cele ale familiei sale, chiar și cu ale părinților, dacă e cazul.
Orice experiențe, observații sau direcții de cercetare ar fi super utile. Mulțumesc!
Adrian Costin: Salut Daria,
Foarte interesantă tema pe care ai abordat-o, pare să fie una cu multe nuanțe și, recunosc, nu-mi este complet străină. Lucrez de ceva timp în domeniul asistenței sociale, iar noi ne lovim constant de astfel de situații.
Ai punctat exact unde doare: consimțământul minorului și reprezentarea intereselor lui. E o linie fină și, pe cât de importantă, pe atât de greu de trasat uneori. Din experiența mea, problema cea mai mare apare când chiar și specialiștii - fie ei juriști, asistenți sociali sau judecători - au interpretări diferite sau, mai rău, când presiunea timpului sau a procedurilor îi determină să ia decizii mai puțin inspirate pentru copil.
Legat de consilierul juridic sau avocatul copilului (deși la noi, în România, statutul și rolul acestuia din urmă încă sunt în proces de definire clară și implementare), mi se pare un concept esențial. Autonomia lor este limitată de cadrul legal, firesc, dar problematica autonomiei reale e una complexă. Depinde mult de relația pe care reușesc să o construiască cu copilul, cât de bine reușesc să extragă dorințele și nevoile acestuia, mai ales la vârste fragede, când exprimarea verbală e limitată sau când copilul este influențat de dinamica familială.
Colaborarea cu instanța și cu serviciile sociale este, din păcate, adesea o provocare. Birocrația, termenele, diferențele de abordare între instituții pot crea blocaje. Am văzut cazuri în care avizul unui expert nu a fost suficient luat în considerare sau unde serviciile sociale au avut un tablou complet, dar instanța a pornit de la alte premize.
Situațiile cu interese contradictorii sunt cele mai complicate, după cum bine ai subliniat. Aici, rolul celui care reprezintă interesele copilului devine crucial. Trebuie să fie un mediator, dar și un avocat neînfricat al copilului, capabil să contureze un argument solid pentru ce este, realmente, în interesul superior al acestuia, chiar și împotriva voinței sau presiunilor familiale. Nu e ușor deloc, mai ales când vorbim de relații cu părinți biologici care, deși au greșit, își doresc totuși copilul înapoi.
Din punct de vedere al direcțiilor de cercetare, m-aș apleca asupra:
- Eficacității instrumentelor de evaluare a dorințelor și nevoilor minorilor: Cum putem face ca vocea copilului să fie auzită și înțeleasă corect, chiar și în situații de conflict? Ce metode sunt cele mai validate, care sunt limitele lor?
- Rolul și trainingul specific al avocaților/reprezentanților copilului: Ce competențe specifice sunt necesare acestor profesioniști, dincolo de cele juridice? Cât de bine pregătiți sunt în prezent? Există programe de formare care pun accent pe acest aspect?
- Sinteza dintre expertiza psihosocială și decizia juridică: Cum putem asigura o comunicare mai fluidă și o integrare mai eficientă a evaluărilor și recomandărilor speciale (psihologice, sociale) în actul de justiție?
Sper că aceste gânduri te ajută să-ți conturezi mai bine direcțiile. Subiectul e vast și merită explorat în profunzime. Forța să ai cu disertația!
Adrian Costin: Mulțumesc pentru răspunsul detaliat, Adrian. Într-adevăr, ai punctat exact acele aspecte care mă macină. Experiența ta din asistența socială e, cred, un atu enorm în discuțiile pe tema asta.
Ai drept