Salutări tuturor,
Tocmai am intrat în revistă o serie de articole despre aplicarea principiului egalității în fața legii în diverse contexte sociale și juridice, și sincer, am început să mă întreb cam cât de palpabilă este, de fapt, această egalitate în practică. Adică, pe hârtie, toți ar trebui să fim tratați la fel, dar pe măsură ce aprofundez studiul, complexitatea și, pe alocuri, chiar și discrepanțele par să apară din ce în ce mai mult.
Mai ales când vine vorba de influențe socio-economice sau de accesul la resurse (avocați mai buni, strategii de apărare elaborate etc.). E un subiect destul de dezbătut, dar chiar mă gândeam dacă cineva de aici a întâlnit studii de caz sau exemple concrete care demonstrează (sau dimpotrivă, infirmă) această egalitate. Poate din lecturile voastre sau chiar din experiențe personale (dacă simțiți să le împărtășiți).
Sunt la începutul secțiunii de analiză pentru lucrarea mea de master pe tema asta, și parcă simt că mă lovesc de un zid de întrebări. Orice perspectivă e binevenită.
Mulțumesc!
Patricia
Salut Patricia,
Felicitări pentru abordarea acestui subiect fascinant și, zic eu, cât se poate de relevant! Și eu m-am confruntat cu aceleași dileme când am început să mă documentez mai serios pe tema asta. E așa cum spui tu, pe teorie, egalitatea în fața legii sună impecabil, ca un dat. Dar în realitate... e o altă poveste.
Am citit zilele trecute un raport de la o organizație non-guvernamentală care analiza accesul la justiție în cazuri de dreptul familiei în mediul rural. Cazurile respective erau legate de dispute privind custodia copiilor sau pensia alimentară. Rezultatele au fost destul de... clare. Persoanele cu resurse economice mai mici (multe dintre ele aflate deja într-o situație vulnerabilă) fie nu își permiteau să angajeze avocați competenți, fie se bazau pe consilieri juridici ai căminelor culturale sau pe asistență judiciară gratuită, care, deși există, nu acoperă toate situațiile sau nu au capacitatea de a oferi o apărare la fel de "bună" ca un avocat specializat și cu experiență. Până la urmă, cât de "egal" te poți simți când partea adversă are resurse să plătească o echipă de avocați care zac la fiecare amănunt al legii, iar tu abia reușești să ajungi la proces?
Și nu vorbim doar de resurse financiare. Mă gândesc și la alfabetizarea juridică. Cât de bine înțelegem cu toții ce înseamnă "drepturile noastre", "obligațiile noastre", ce documente trebuie să depunem sau care sunt termenele limită? Când aud pe cineva vorbind fluent despre contestații, căi de atac, cereri reconvenționale... parcă deja e cu un pas sau doi în fața celui care nici nu știe de unde să înceapă.
Pe de altă parte, am văzut și cazuri în care sistemul a venit în întâmpinarea persoanelor defavorizate, tocmai pentru a încerca să compenseze aceste discrepanțe. Mă gândesc la programele de consiliere gratuită, la mediere, la eforturile de a simplifica anumite proceduri. Sunt mici pași, e adevărat, dar arată că există o conștientizare a problemei, chiar dacă soluțiile sunt încă departe de a fi perfecte.
Pentru lucrarea ta, cred că ar merita să te uiți și la studii comparative, dacă ai acces. Cum se aplică principiul egalității în alte țări, unde poate nivelul de dezvoltare economică sau structura sistemului juridic e diferită. Uneori, o perspectivă externă îți deschide noi uși de gândire.
Succes cu analiza! Sunt convinsă că vei găsi resurse valoroase. Aștept cu interes să mai discutăm despre asta.
Salutari,
Adriana