Salutare,
Tocmai am terminat de citit câteva studii despre egalitatea de șanse în mediul profesional și, sincer, mă macină o întrebare pe care cred că mulți o ocolesc: nediscriminarea e de fapt o iluzie în muncă?
Aveam așa o idee preconcepută că, odată ce legile s-au impus și companiile vorbesc despre diversitate și incluziune, lucrurile sunt mult mai echitabile. Dar, citind diverse mărturii și analize, încep să mă îndoiesc. E ca și cum, pe hârtie, totul sună perfect, dar realitatea de zi cu zi pare să fie mult mai... nuanțată. Mă refer la acele prejudecăți subtile, la criteriile de angajare care, deși par obiective, pot favoriza subtil anumite grupuri, sau la promovările care, uneori, au o logică greu de descifrat pentru cei din exterior.
Sunt la master și mă pregătesc să intru pe piața muncii curând, iar partea asta devine din ce în ce mai relevantă pentru mine. Ceea ce mă face să mă întreb: există vreun domeniu în care nediscriminarea chiar funcționează la parametri maximi, sau e o luptă continuă, uneori invizibilă, pe care încă nu am câștigat-o complet ca societate?
Mă interesează mult și experiențele voastre, dacă ați observat vreodată așa ceva sau dacă aveți perspective diferite. Nu vreau să fiu cinică, dar nici naivă. Mulțumesc!
Elisabeta,
Îmi place mult că abordezi subiectul ăsta cu o combinație sănătoasă de idealism și pragmatism. Nu ai cum să nu te gândești la asta, mai ales când te pregărești să pășești pe piața muncii. Și da, ai perfectă dreptate, pe foaie totul arată impecabil, dar realitatea e, cum zici și tu, "nuanțată".
Eu, din experiența mea, am văzut ambele fețe. Pe de o parte, sunt companii care chiar fac eforturi serioase, cu programe de training pentru management, cu politici mai stricte în privința recrutării și promovării. Și unde vezi asta, se și simte, chiar și subtil. Oamenii se simt auziți, au șanse mai egale să-și demonstreze valoarea.
Pe de altă parte, însă, prejudecățile sunt ca niște buruieni: apar unde nu te aștepți și sunt greu de smuls din rădăcini. Le vezi în felul în care se formează anumite grupuri informale la birou, în discuțiile "la cafea" care pot influența decizii importante, în cine este invitat la anumite întâlniri strategice și cine nu. Nu e neapărat răutate intenționată, de cele mai multe ori e pur și simplu reflex al unor tipare de gândire și experiențe acumulate de-a lungul vieții.
Legile sunt un început bun, dau un cadru, dar ce se întâmplă în interiorul fiecărei companii, cum sunt puse în practică acele politici, depinde enorm de cultura organizațională și de conștiința fiecărui individ. E clar că nu am câștigat lupta asta, pare mai degrabă un proces continuu de conștientizare și ajustare.
Poate că domeniile unde se pune un accent foarte mare pe competențe clare și măsurabile, cum ar fi în anumite roluri tehnice (programare, analiză de date, inginerie), unde rezultatul e palpabil și mai puțin subiectiv, ar putea fi mai "protejate" de anumite forme de discriminare. Dar și acolo, relațiile interpersonale, networking-ul, pot juca un rol.
Ce cred eu că e important, și asta o să-ți fie de ajutor când vei intra pe piața muncii, e să fii atentă la semnale. Să vezi cum se comportă echipa, cum se iau deciziile, cum sunt apreciate performanțele. Și să nu-ți fie teamă să pui întrebări, chiar dacă la început par incomode. Nu te teme să nu fii naivă, dar nici să nu te blochezi într-un cinism care nu te ajută. E o căutare permanentă a echilibrului.
Abia aștept să citesc și alte părți din discuție. E un subiect crucial.
Cu siguranță, ce spui tu despre potențarea talentului acolo unde criteriile sunt cât mai obiective e un punct de vedere pertinent. Gândește-te, de exemplu, la echipele de cercetare care lucrează la descoperiri științifice. Dacă ai un geniu în matematică, indiferent de origine sau de cum arată, el va fi valorizat pentru rezultatele sale (demonstrațiile, teoremele). Sau în programare, acolo unde codul fie rulează, fie nu, subliniază importanța outputului.
Dar chiar și în aceste domenii, știi cum e, sunt multe variabile. Desigur, rezultatele sunt greu de contestat. Un algoritm bun sau o demonstrație corectă sunt ce contează. Însă, chiar și în lumea asta a cifrelor și a logicii, auzi vorbindu-se despre "potrivirea culturală" la angajare - un criteriu oarecum vag care poate fi interpretat subiectiv. Sau despre cum anumite propoziții, complet neintenționate, pot face pe cineva să se simtă exclus dintr-o