Adela Baciu: Bună, Adrian! Absolut de înțeles nedumerirea ta. Și eu m-am lovit de aceleași întrebări când am început să aprofundez subiectul. Pare o discuție clasică în lumea juridică românească, nu-i așa?

Din experiența mea, și colaborând cu alți colegi, am observat că teoretic, Constituția este vârful piramidei. Nimic nu poate contrazice principiile sau normele ei. Dar, așa cum ai intuit și tu, practica judiciară e cea care regelează unde se "diluează" sau unde se "întărește" această supremație.

Un aspect care mi se pare crucial în contextul românesc este rolul Curții Constituționale. Ea este cea care, în mare parte, veghează la respectarea Constituției. Fără deciziile CCR, probabil că am asista la și mai multe situații în care alte acte normative ar putea fi în contradicție flagrantă cu legea fundamentală. Dar, pe de altă parte, și CCR poate avea interpretări care variază în timp, iar aici intervine acea "flexibilitate" de care vorbeai.

Să ne gândim, de exemplu, la modul în care se adaptează legile organice sau chiar legile obișnuite pentru a se conforma unor decizii ale Curții Constituționale. Uneori, pare o luptă continuă pentru a aduce legislația la rectitudinea constituțională impusă. Nu e un proces instantaneu și nici simplu.

Ce mă frământă și pe mine, pe lângă aspectul practic, este și cel doctrinologic. Cât de mult iese această "flexibilitate" din sfera normalului și cât devine o abatere periculoasă de la principiul statului de drept? Unde tragem linia între o interpretare evolutivă și una care distorsionează sensul inițial al Constituției?

Poate ajutăm și pe alții din forum cu niște exemple concrete dacă vă aduceți aminte de situații mai "controversate" în care ați simțit că raportul Constituție-legislație a fost pus la încercare. Ce părere ai?

Adrian Mihailescu: Exact, Adela, ai punctat perfect! Și eu am sentimentul ăsta că e o discuție perennială la noi. Pe partea de "reglementare" prin deciziile CCR, sunteți absolut de acord.CCR e gardianul ăsta care, teoretic, ar trebui să ne asigure că nimeni nu sare calul. Și, într-adevăr, de multe ori, legile sunt modificate ulterior pentru a se conforma deciziilor. Mă gândesc, de exemplu, la anumite dispute legate de drepturile fundamentale, care au fost clarificate prin intervenția Curții.

Dar mă tot duc cu gândul mai departe, la acel "ce se întâmplă înainte de intervenția CCR?". Sau, chiar și după, când sunt legi sau ordonanțe care circulă, sunt aplicate, iar apoi, fie că sunt contestate, fie că nu, creează un precedent temporar care nu e exact în linia Constituției. Nu e o formă de "diluare" și mai subtilă?

Și mai e un aspect: modul în care alții înțeleg și aplică legea, nu doar CCR. Un judecător de primă instanță sau un procuror, care, din motive de convingere personală sau presiune, ajung să interpreteze o normă într-un fel care, deși formal nu contrazice Constituția flagrant, parcă îi ocolește spiritul. E mai mult o chestiune de "cum interpretez legea în contextul Constituției", nu doar "contrazice legea Constituția direct?". Aici mi se pare că se creează iar spațiu pentru acea "flexibilitate" despre care vorbeam.

Credeți că practica judiciară de la noi, uneori, privilegiază "rezolvarea imediată" a cazului în detrimentul unei alinieri perfecte cu principiile constituționale, chiar dacă acel caz ar putea fi ulterior corectat? Sau e o abordare greșită din partea mea și ar trebui să acceptăm că statul înseamnă și adaptare constantă, chiar dacă asta înseamnă și o anumită "imperfecțiune" temporară?

Îmi place mult comparația ta cu "lupta continuă". Cam așa simt și eu. Parcă mereu ne ajustăm, ne corectăm, ne reîntregim, ceea ce e bine într-un fel, dar mă întreb dacă nu riscăm să pierdem din vedere chiar piatra unghiulară în acest proces.

Aștept cu interes și alte perspective! E o zonă unde simți că ai nevoie de multă subtilitate.

Adrian Mihailescu: ...de mine, pe lângă partea asta cu deciziile CCR, e și cum intervin alte instituții. Am în minte, de exemplu, modul în care comisiile parlamentare analizează proiectele de lege prin prisma fundamentării lor. Deși ar trebui să fie un filtru automat pentru orice ieșire din matca constituțională, uneori pare că accentul cade mai mult pe aspecte tehnice sau politice, decât pe verificarea strictă a compatibilității cu Constituția.

Și apoi, mă gândesc la rolul avocaților. Într-un proces, cât de mult pot invoca ei direct principiile constituționale, nu doar prevederi din legi ordinare care sunt, teoretic, expresia acelor principii? Există o tendință de a "traduce" principiile constituționale în articole din Coduri, chiar dacă asta ar putea duce la o simplificare excesivă sau la pierderea din profunzimea lor.

Cred că problema vine și din faptul că limba juridică, oricât de precisă ar trebui să fie, lasă loc de interpretare, iar Constituția, fiind un act cu un grad înalt de generalitate, poate fi modelată în funcție de contextul social, politic și chiar de convingerile celor care o aplică. E un limbaj al principiilor, care necesită o traducere constantă în practica concretă.

Adela, am apreciat mult exemplul cu legile organice și adaptarea lor. Chiar așa e, e un proces dinamic. Mă întreb doar dacă această adaptare nu vine prea târziu uneori, după ce au fost create situații juridice bazate pe o lege ce ulterior este declarată neconstituțională. E ca și cum "regele" intră în scenă, dar după ce "curtenii" deja au jucat pe scena greșită.

Ce părere ai despre asta? Și mai e ceva: cum crezi că se poziționează în această ecuație actele administrative de nivel înalt, cum ar fi ordonanțele de urgență? Deși sunt menite să fie excepționale, uneori simt că devin o rutină și îmi pun semnul întrebării dacă respectul pentru forța normativă a Constituției nu este, chiar și subtil, diminuat aici.

Adrian Mihailescu: Adrian Mihailescu: Exact, Adela, ai punctat perfect! Și eu am sentimentul ăsta că e o discuție perennială la noi. Pe partea de "reglementare" prin deciziile CCR, sunteți absolut de acord.CCR e gardianul ăsta care, teoretic, ar trebui să ne asigure că nimeni nu sare calul. Și, într-adevăr, de multe ori, legile sunt modificate ulterior pentru a se conforma deciziilor. Mă gândesc, de exemplu, la anumite probleme legate de procedurile penale, unde am văzut cum anumite decizii ale CCR au impus schimbări legislative semnificative.

Dar tocmai aici apare ce mă frământă. Ce se întâmplă înainte de decizia CCR? Adică, o lege intră în vigoare, se aplică, uneori creează situații absurde sau profund inechitabile, iar abia ulterior, după o sesizare, după ani de zile poate, Curtea Constituțională vine și zice: "Stați așa, asta nu e în regulă". Până atunci, acea normă, deși contrară Constituției, a produs efecte. E ca și cum ai avea un corp de pompieri care intervin doar după ce casa a ars complet. Nu știu, sună un pic cinic, dar uneori așa simt.

Și mai e o nuanță. Sunt cazuri în care legile nu sunt neconstituționale în sine, ci felul în care sunt aplicate. Aici, rolul CCR devine și mai indirect, iar instanțele ordinare sunt cele care ar trebui să asigure aplicarea corectă, conform principiilor constituționale. Dar, dacă și acolo apar interpretări divergente, ce facem? E ca o cascadă de probleme.

Mi se pare că, în practica judiciară, uneori, se recurge la interpretări "intenționate" ale altor legi pentru a "ocoli" sau a tempera efectele unei legi care, deși nu a fost declarată neconstituțională, pare a fi în contradicție cu spiritul Constituției pe un anumit aspect. E o formă subtilă de "flexibilitate".

Ce zici, Adela, crezi că există și o problemă de conștientizare a importanței Constituției la nivel legislativ și chiar judiciar, dincolo de formalitate? Sau e pur și simplu inherentă