Salut tuturor,
Sunt la secțiunea de victimologie pentru lucrarea de disertație și sincer, mă tot lovesc de anumite aspecte legate de statutul victimei în procesul penal. Pe hârtie, pare totul destul de clar, dar când intru în detalii, parcă apar tot felul de nuanțe. Adică, știm cu toții principiile generale, drepturile fundamentale, dar gestionarea practică, interacțiunea cu sistemul, protecția reală... Simt că e o diferență destul de mare între teorie și cum se întâmplă lucrurile în realitate.
Poate cineva a avut deja experiența asta sau a cercetat mai aprofundat zona? Mă interesează în special cum se navighează prin labirintul ăsta legislativ și procedural, fără a se simți victima (și mai) marginalizată. Am citit câteva cazuri unde protecția oferită a lăsat de dorit, și asta mă preocupă destul de mult, mai ales dacă vreau să propun și niște soluții concrete.
Aș vrea să evit să fac o analiză pur teoretică. Poate aveți idei sau chiar exemple concrete de bune practici (sau, dimpotrivă, de situații care ar putea fi îmbunătățite). Orice perspectivă ar fi utilă.
Mulțumesc anticipat!
Casandra
Salut, Casandra!
Foarte bună observația ta, și te înțeleg perfect. Și eu am trecut prin asta când am lucrat la licență, tot pe o temă legată de victimologie, și sentimentul ăsta de discrepanță între ce scrie în lege și ce se întâmplă în practică este, din păcate, destul de comun. E frustrant, mai ales când vrei să aduci un aport real, nu doar o sumarizare a cărților.
Și la mine, a fost o reală luptă să înțeleg cum ajunge un om să fie "victimă" din punct de vedere procesual, dincolo de faptul că a suferit un prejudiciu. E ca și cum sistemul are, uneori, o inerție proprie, și partea de protecție a victimei ajunge să fie cumva secundară, sau cel puțin nu principala preocupare.
Ce am observat eu, din discuțiile cu profesioniști din domeniu (avocați cu experiență în penal, polițiști - chiar dacă nu am un acces dinamic la ei, dar din ce se discută în conferințe și articole) este că, adesea, se pune mare accent pe aflarea adevărului despre fapta penală, pe probațiune, ca și cum victimă ar fi doar un "martor cheie" sau o sursă de informații, în loc să fie văzută ca un individ cu nevoi specifice de protecție și recuperare.
Mă gândeam la câteva aspecte care mi se par problematice și unde ar putea fi loc de propuneri:
- Accesul efectiv la informație și la servicii: Deși există dreptul la informare, în practică, victima nu știe întotdeauna ce documente i se cuvin, cum să le obțină, sau de unde să înceapă. E un soi de "vânătoare" de informații, care, la rândul ei, poate fi epuizantă. Ai văzut vreodată cum e solicitată o expertiză medicală sau psihologică pentru victimă? De multe ori, procesul e lent și victima nu este informată adecvat despre finalitatea sau utilitatea ei.
- Rolul consilierului victimelor (dacă există unul dedicat pe caz): În teorie, ar trebui să fie liantul, să explice procedurile, să ofere suport emoțional. Dar, din ce am prins, prezența acestui rol nu e întotdeauna eficientă, sau rolul e mult prea limitat de resurse și de structura instituțională.
- Revictimizarea în timpul procesului: Asta e, cred, cea mai mare problemă. Interogatoriile repetate, neadaptate la sensibilitatea victimei, confuzia creată de limbajul juridic greoi, lipsa unui spațiu sigur în care să-și expună suferința fără consecințe suplimentare. Am citit despre cazuri unde victima a fost "interogată" într-un mod care a generat mai mult stres decât clarificări.
Ca bune practici... e greu de zis din experiența mea directă, dar am citit despre modele din alte țări unde se pune un accent mult mai mare pe abordarea olistică a cazului, unde asistarea victimei e integrată de la început, nu adăugată pe parcurs. Inclusiv prin centre de suport multifuncționale, unde pot beneficia de consiliere psihologică, juridică și socială în același loc.
Dacă te gândești la soluții, ai putea să te uiți la cum e organizată asistența victimelor în alte sisteme judiciare. Uneori, o comparație este foarte revelatoare. Sau poate chiar să te concentrezi pe o anumită categorie de victime (minori, victime ale violenței domestice, victime ale infracțiunilor cibernetice etc.) unde problemele sunt specifice și poți propune soluții mai țintite.
Eu cred că o analiză a practicilor reale, chiar și prin interviuri (dacă ai posibilitatea) cu avocați, polițiști sau chiar cu reprezentanți ai ONG-urilor care lucrează cu victime, ar prinde foarte bine în disertația ta. Ar oferi acea "carne" pe oasele teoretice.
Mult succes! Sper să fie un demers productiv și să reușești să identifici niște direcții clare pentru a îmbunătăți situația.