Salut tuturor,
Sincer, mă frământă tare o chestiune legată de tema mea pentru lucrare. Lucrez la violența domestică, dar mai mult pe latura asta a ce nu știm neapărat, unde sunt lacunele în cercetarea actuală, mai ales la noi. Partea asta de "neștiut" e atât de vastă și, uneori, mă simt un pic pierdută, parcă ciocănesc într-un zid de neînțeles. Adică, știm multe, dar ce scapă printre degete? Ce aspecte sunt marginalizate sau pur și simplu ignorate în discursul public și, implicit, în cercetare? Poate ați citit ceva recent care v-a pus pe gânduri în direcția asta, sau ați identificat voi înșivă niște zone obscure în domeniul nostru. Orice perspectivă ar fi binevenită, chiar și un simplu "am observat și eu asta".
Mulțumesc!
margareta.dinescu
Salut, Margareta,
Mă bucur să aud că abordezi o temă atât de importantă și, recunosc, destul de neglijată în profunzime pe la noi. Îmi amintesc și eu cum mă simțeam în primii ani, parcă navigând printr-o ceață densă. E perfect normal să te simți copleșită de cât de mult "neștiut" există.
Exact cum spui și tu, am observat și eu că, deși se discută mult despre violența domestică ca fenomen, multe nuanțe rămân în umbră. Mă gândesc, de exemplu, la formele subtile de abuz, cele psihologice sau emoționale, care sunt greu de cuantificat și de demonstrat. Sunt mai greu de prins în statistici, dar au un impact devastator pe termen lung. Sau, ce se întâmplă cu abuzurile în cuplurile mai puțin tradiționale, unde stereotipurile de gen sunt deja mai estompate, dar mecanismele abuzive pot fi la fel de periculoase?
O altă zonă pe care o consider destul de subexplorată este impactul violenței domestice asupra micuților, nu doar ca martori direcți, ci și cum "absorb" dinamica asta toxică, ce se perpetuează apoi în relațiile lor de mai târziu. Nu vorbesc doar de traume acute, ci de amprentele acelea fine, care le modelează percepția asupra relațiilor și atașamentului.
Mă intriga și latura asta a "normalității" pe care și-o construiesc victimele în timp, modul în care se adaptează la situație, creând mecanisme de supraviețuire care, deși le ajută temporar, le consolidează implicit circumstanțele abuzive. E o reziliență perversă, dacă vrei.
Sper că aceste gânduri îți sunt de folos. Nu sunt neapărat "noutăți", ci mai degrabă niște observații care mi-au revenit în minte ascultând ce spui tu. Mult succes cu lucrarea!
Adriana Dumitrescu