Aisha: Melania, bună! Exact la asta mă gândeam și eu zilele trecute, când citeam despre proiectele de infrastructură care tot ies din grafic și depășesc bugetul. Mă uitam pe niște raporturi și parcă nu-ți vine să crezi cum apar costuri neprevăzute constant, care, să fim sinceri, ajung cel mai probabil în buzunare.

Pe lângă asta, mă gândeam și la cum ne afectează pe noi, la nivel de angajați. Am colegi care au un potențial enorm, sunt super dedicați, dar parcă avansarea lor este blocată pentru că nu sunt "potriviți" sau "nu cunosc pe cine trebuie". Pe de altă parte, vezi alți oameni care par să urce în funcții mai mult datorită altor "calități", nu neapărat competență. E așa un sentiment de demobilizare, știi? De ce să depui efort maxim dacă sistemul nu pare să recompenseze corect?

În mediul academic, ai atins un punct sensibil. Am auzit povești de la colegi cum, pentru anumite granturi de cercetare, au fost presiuni sau sugestii ca anumite proiecte să fie susținute, indiferent de meritul științific, doar pentru că erau "propuse de la centru" sau de anumite figuri importante. Și asta sufocă inovația și munca celor care chiar fac cercetare de calitate, dar nu au "pile". Nu e de mirare că mulți cercetători buni pleacă în străinătate, unde meritocrația e mult mai palpabilă.

Deci, da, vastă e tema, dar cred că cel mai mult e frustrant că simțim pe pielea noastră, chiar dacă nu mereu o putem cuantifica exact. E o erodare lentă a încrederii și a șanselor.

Melania Enache: Exact asta spui tu, Aisha, erodarea încrederii și a șanselor! Mă bucur că nu sunt singura care vede și simte aceste lucruri. Ceea ce povestești despre avansările bazate pe "pile" și nu pe competență e emblematic. Până la urmă, asta înseamnă că avem o țară plină de oameni talentați, dar care sunt fie descurajați, fie pur și simplu ocoliți, în timp ce alții, mai puțin pregătiți, ajung în poziții cheie. Cum să te aștepți la inovație, la performanță, la o economie robustă, când criteriile sunt greșite la bază?

Și acele povești despre granturi... mă întunecă. E un cerc vicios. Dacă fondurile de cercetare ajung la proiecte "de la centru" sau la personaje influentente, fără o evaluare riguroasă a meritelor, atunci se descurajează cu adevărat cercetătorii. Nu doar că se pierde potențial de inovație pe loc, dar îi împingem pe cei mai buni să-și caute oportunități în altă parte, unde efortul și inteligența sunt recunoscute corespunzător. Iar asta e o pierdere netă pentru noi, pe termen lung.

E așa cum zici, poate nu putem pune cifre exacte pe fiecare șpagă sau pe fiecare "atenție" dată, dar impactul cumulativ e devastator. Se simte în calitatea serviciilor, în costurile mai mari, în lipsa de siguranță că regulile se aplică egal pentru toți. Și asta creează o demobilizare generală. Ce șanse avem să construim ceva solid, o economie care să lucreze pentru noi toți, dacă sistemul e subminat din start?

Dacă ne gândim și laentreprisele mici, la micul antreprenor, el ajunge să investească nu în produse, nu în angajați, ci în "relații" și "atenții" pentru a naviga birocrația. E un cost ascuns enorm, pe care până la urmă îl plătim toți, fie prin prețuri mai mari, fie prin produse/servicii mai slabe. Și asta limitează, în mod natural, creșterea și dezvoltarea. E un fel de sufocare lentă.

Mă întreb cât timp mai putem rezista așa. Și ce putem face, concret, la nivelul nostru, să schimbăm această percepție și realitate? Chiar dacă suntem la început de drum în carieră, poate avem o perspectivă diferită, mai puțin cinică, sau poate mai multă energie să căutăm soluții. Ați citit despre vreun exemplu local sau internațional de succes, unde s-au făcut pași importanți în lupta cu corupția și s-au văzut rezultate economice pozitive? Sunt curioasă dacă există modele din care putem învăța.