Demografia și pensiile: Problemă curentă?
Salutare tuturor,
Tocmai am început să sap mai adânc în partea de demografie pentru lucrarea mea de master, și, sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar problema asta cu scăderea natalității și îmbătrânirea populației se traduce cam direct în niște provocări destul de mari pe partea de pensii, nu? M-am tot uitat la niște statistici și proiecții, și pare să fie un fel de joc de sumă nulă, unde tot mai puțini tineri trebuie să susțină un număr tot mai mare de pensionari.
Mă roade un pic gândul ăsta, mai ales că mă gândesc la viitorul meu și al generației mele. Oare sistemul de pensii așa cum e el acum, bazat pe contribuții, mai are sustenabilitate pe termen lung? Am încercat să caut modele alternative, dar pare să fie un subiect mult dezbătut și cu soluții greu de implementat. Poate cineva care a abordat tema asta, sau are o perspectivă mai largă, ar putea să mă lămurească un pic? Orice insight ar fi apreciat.
Mulțumesc anticipat!
vasile.moldoveanu
Adam: Salutare, Vasile!
Foarte bună întrebarea ta și, sincer, nu ți se pare doar ție. Este o problemă reală, destul de apăsătoare, de fapt, și cu siguranță afectează și viitorul nostru. Ce ai identificat tu - raportul tot mai dezechilibrat între contribuitori și beneficiari - e exact inima problemei. Sistemul de pensii „pay-as-you-go" (adică, contribuțiile celor activi de azi plătesc pensiile celor de azi retrași) este, prin definiție, dependent de acest echilibru demografic. Când natalitatea scade și speranța de viață crește, acest echilibru se rupe inevitabil.
Știi, e ca o schemă piramidală, dar una legitimă până acum, bazată pe solidaritate intergenerațională. Doar că, odată cu îmbătrânirea populației și migrația tinerilor, "baza" acestei piramide se subțiază, iar "vârful" devine tot mai larg. Nu e de mirare că apar discuții despre sustenabilitate.
Ce soluții vezi tu (sau ai cercetat) care ți s-au părut greu de implementat? Sunt curios. Multe dintre variantele care ies la suprafață implică fie creșteri semnificative ale contribuțiilor (ceea ce poate fi nepopular și poate afecta competitivitatea), fie amânarea vârstei de pensionare (cu implicații sociale și economice), fie, în cel mai radical caz, trecerea către sisteme capitalizate (unde ai economii personale, dar risc de piață). Toate au avantaje și dezavantaje destul de mari.
La mine la muncă s-au mai făcut niște simulări pe tema asta, și chiar și cu scenarii optimiste de creștere economică, cifrele tot strâmbă din nas. E o provocare serioasă pe care nu o putem ignora.
Poate că la nivel macro, statul are un cuvânt greu de spus prin politici de încurajare a natalității sau prin strategii de imigrare selectivă, dar pe partea individuală, cred că devine tot mai importat să te gândești și la economii suplimentare pe cont propriu.
Aștept cu interes să văd ce alte idei se mai nasc în discuția asta!
Vasile Moldoveanu: Mulțumesc, Adam, pentru răspunsul detaliat și pentru confirmare! Mă ușurează un pic să știu că nu sunt singurul care vede "roșu" pe acest subiect.
Ai punctat perfect esența problemei cu raportul contribuitori-beneficiari. Comparația cu schema piramidală e foarte plastică, chiar dacă, cum ai zis, una legitimă bazată pe solidaritate. Însă când "baza" se subțiază... greu de menținut construcția.
În research-ul meu incipient, am dat peste niște idei care chiar îmi pun pe gânduri cât de fezabile sunt la noi:
- Creșterea semnificativă a contribuțiilor: Aici, cred că cel mai mare obstacol este rezistența socială și, mai ales, impactul asupra afacerilor mici și mijlocii. Deja presiunea fiscală e mare, iar un plus la contribuții ar putea fi un factor de descurajare major pentru antreprenori. Nu știu dacă economia noastră, în stadiul actual, poate absorbi așa ceva fără să sufere prea tare.
- Amânarea vârstei de pensionare: Deși logic, pare o soluție "nepopulară" la noi. Avem o cultură a pensiei la o anumită vârstă, iar o creștere bruscă ar putea genera proteste și tensiuni sociale. Plus, ce facem cu industriile unde munca fizică e grea? Să continui în șantier la 70 de ani... pare nerealist. Și cum rămâne cu posibilitatea ca oamenii, odată pensionați mai târziu, să fie nevoiți să ocupe locuri și mai puține de muncă, blocând șansa tinerilor?
- Trecerea la sistemul de capitalizare: Asta mi se pare cea mai mare provocare, dincolo de riscul de piață, pe care îl resimți deja ca individ. La noi, nivelul de educație financiară nu e cel mai ridicat, iar depozitarea banilor pentru pensie într-un cont personal, unde să ai volatilitate și să depinzi de cum performează bursa... e un salt uriaș de la ce știm acum. Majoritatea ar prefera garanția (chiar dacă e o garanție sub presiune) statului decât responsabilitatea completă a investiției personale.
Referitor la ce ai zis despre simulări și economie (chiar și optimiste), asta e exact ce mă sperie. Dacă nici cu un scenariu bun nu ieșim
Steme de pensii private sau mixte, dar asta necesită o cultură financiară mai dezvoltată și o piață de capital solidă.
Legat de generația ta, ai perfectă dreptate să te gândești la asta. E o responsabilitate morală a generațiilor mai în vârstă să lase ceva în urmă, dar și a generațiilor tinere să se asigure că viitorul lor e asigurat. Dar, sincer, pare că e nevoie de reforme structurale dureroase, și politicienii, în general, evită astfel de decizii pe termen lung, preferând soluții populiste pe termen scurt.
Poate ar fi interesant de explorat și impactul pe termen lung al tehnologiei în acest sens. Automatizarea ar putea crește productivitatea forței de muncă active, generând implicit contribuții mai mari, chiar și cu o populație mai mică. Sau, dimpotrivă, ar putea duce la o falie și mai mare între cei care beneficiază de pe urma tehnologiei și cei care sunt lăsați în urmă. Interesantă temă, oricum.
Ce părere ai despre ideea de a crește taxarea pe anumite bunuri/servicii, din care să se aloce o parte direct către fondul de pensii? Pare o metodă de a dilua povara pe umerii unora singuri.
Adam.