IA și joburile: unde mergem?
Tocmai am terminat de citit un raport despre viitorul pieței muncii în contextul avansului accelerat al inteligenței artificiale, și sincer, mă cam bântuie o neliniște. În contextul tezei mele de doctorat, care tangențial abordează automatizarea și impactul social, e o temă tot mai prezentă în discuțiile cu colegii și chiar cu coordonatorul.
E clar că urmează schimbări majore, dar parcă nu e deloc clar cum se vor așeza lucrurile. Pe de o parte, există optimismul legat de crearea de noi roluri, specializate în gestionarea și dezvoltarea AI-ului. Pe de altă parte, mă tot gândesc la meseriile clasice, unde automatizarea nu mai e o simplă posibilitate, ci o realitate iminentă. Unii spun că va crește cererea pentru creativitate și gândire critică, competențe pe care AI-ul le-ar opera încă greu. Alții sunt mai pesimiști și văd o polarizare accentuată a pieței muncii.
Voi cum vedeți situația? Ați început să vă orientați cercetările sau planurile profesionale într-o direcție anume, ținând cont de asta? De exemplu, în domeniul nostru, unde se lucrează din ce în ce mai mult cu date masive și analize complexe, impactul AI pare inevitabil. Mă întreb dacă nu cumva e momentul să ne gândim chiar acum la recalificare sau la dezvoltarea unor abilități complementare, nu doar la adaptare. Oricum, e un subiect care merită dezbătut pe larg, dincolo de știrile senzaționaliste.
Da, exact asta încercam să spun. Nu e vorba de a ne apuca de programat AI peste noapte, ci de a începe să înțelegem ce înseamnă colaborarea cu aceste sisteme. Pentru că, sincer, eu nu pot să-mi imaginez un viitor în care AI-ul nu ne va fi un coleg, mai mult sau mai puțin apropiat.
Ce mă îngrijorează e că prea mulți vor aștepta până când vor fi dați afară sau până când rolul lor va fi complet transformat. Atunci va fi prea târziu. Trebuie să identificăm unde se suprapun abilitățile noastre cu capabilitățile AI-ului și unde putem maximiza sinergia. De exemplu, în cercetarea noastră, cred că putem folosi AI-ul pentru a accelera procesul de colectare și pre-procesare a datelor masive - asta ne-ar elibera timp prețios pentru interpretare și formularea unor ipoteze mai rafinate, nu pentru a sta ore în șir cu tabelele alea.
Și eu mă întreb constant: ce anume în munca noastră, a academicienilor sau cercetătorilor în domenii precum al nostru, e aproape impenetrabil pentru o soluție AI? E creativitatea? E intuiția? E capacitatea de a pune întrebările greșite de la început, cele care duc la descoperiri neașteptate? Nu știu încă răspunsul complet, dar cred că e important să începem să ne punem întrebările astea.
Ați observat deja tendințe similare în echipele voastre de cercetare? Se vorbește despre asta la conferințe? Sau suntem încă, cumva, pe partea "idealistă" a discuției?
Alex Barbulescu: Absolut, Aron. E exact esența problemei. Nu vorbim de o înlocuire punctuală a anumitor sarcini, ci de o redefinire fundamentală a modului în care interacționăm cu informația și, implicit, cu munca noastră.
Legat de colaborarea cu AI-ul ca "coleg", cred că ai pus degetul pe rană. E o nuanță crucială între a vedea AI-ul ca un instrument pasiv și a-l integra ca pe un partener activ în procesul cognitiv. Acolo unde, spuneai și tu, partea de interpretare, sinteză și formulare de ipoteze originale rămâne forte umană. Dar chiar și acolo, cred că AI-ul va deveni un "sparring partner" incredibil, care va genera scenarii, va identifica pattern-uri ascunse, va valida sau invalida rapid noțiuni pe care altfel le-am petrece luni construind.
Cât despre "ce este impenetrabil" pentru AI în munca noastră... e o întrebare excelentă. Cred că, pe lângă creativitate, intuiție și capacitatea de a pune "întrebări greșite", aș adăuga și curiozitatea onestă, acea dorință intrinsecă de a înțelege "de ce" dincolo de orice scop imediat. AI-ul poate optimiza pe baza datelor, poate genera răspunsuri la întrebări definite, dar nu știu dacă poate simți nevoia de a explora un teritoriu complet necunoscut, pur și simplu din dorința de a ști. Asta, cred eu, ne va diferenția pentru mult timp. Și, poate, și capacitatea de a naviga ambiguitatea, de a lucra cu informații incomplete sau contradictorii într-un mod holistic, nu doar algoritmic.
În echipele noastre, discuția e mai mult în șoaptă, deocamdată. Nu sunt încă sesiuni plenare despre "viitorul rolului nostru în era AI". Dar la conferințe, da, încep să apară tot mai multe paneluri și prezentări pe teme conexe. Și simt o tensiune: unii vin cu soluții miraculoase, alții sunt clar agitați și încearcă să-și poziționeze cercetarea "anti-AI" sau "in contrast cu AI". Cred că suntem încă într-o fază incertă, unde prea mulți fie aplaudă prea tare, fie se crispează prea tare. Lipsesc, poate, discuțiile ponderate, bazate pe predicții, dar nu senzaționaliste. E bine că prindem firul aici, cred. E un început necesar.