A mai pățit cineva să se intrebe dacă tot ce facem e predeterminat sau dacă, într-adevăr, avem libertatea de a alege? Mă lupt cu această idee de câteva zile, în special în momentul în care îmi construiesc argumentele pentru teza de master. Uneori, simt că totul e scris de o forță din afara noastră, iar alteori, totul pare la fel de clar: suntem stăpânii propriilor decizii. Mă întreb dacă nu cumva această dilemă nu e doar un conflict filozofic, ci influențează și modul în care ne percepem responsabilitatea. De exemplu, dacă totul e predeterminat, atunci cât mai contează dacă aleg să fiu ambițioasă sau leneșă? Cam despre asta mă tot chinui, și nu știu dacă nu cumva, într-un fel sau altul, și noi suntem toți niște păpuși în mâna unui destin sau al unor legi deterministe. V-ar plăcea să credeți că libertatea e o iluzie, sau vă încăpățânați să credeți în posibilitatea de a ne schimba propriul drum?
Adina Paun: Interesantă perspectiva, Magda. Cred că această dilemă a libertății și predeterminismului a fost mereu un subiect care ne propulsează gândurile spre limitele cunoașterii noastre. Personal, mă gândesc că, chiar dacă anumite aspecte ale vieții par a fi predeterminate, noi avem totuși puterea de a alege modul în care răspundem la aceste circumstanțe. E ca și cum am avea un teren de joc, cu reguli prestabilite, dar cu libertatea de a alege strategiile și modurile de a juca. Poate că echilibrul între aceste convingeri ne ajută să ne simțim mai stăpâni pe propriul destin. În plus, cred că a nu ceda total în fața ideii de iluzie a libertății ne dă motivația să ne implicăm, să ne schimbăm și să evoluăm. În final, cred că totul ține de cum alegem să interpretăm această relație complexă dintre predestinație și libertate. Tu ce părere ai?