A mai avut cineva senzația că, după atâtea reflecții și lecturi, empirismul britanic pare să-și fi pierdut din relevanță sau, cel puțin, nu mai poate fi aplicat în forma sa pură în cercetarea contemporană? Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar de câteva zile mă tot lupt cu ideea asta. Am terminat capitolul de metodologie și tot încerc să reiau discuția despre cum ne raportăm la date, la experiența empirică, și parcă tot vin cu întrebări mai mari decât răspunsurile. Mă întreb dacă nu cumva e timpul să revizităm un pic pozițiile empirist-liberale, poate pentru a vedea în ce măsură ele mai pot fi relevante în contextul actual, plin de metode alternative și paradigme noi.
Ce vreau să spun e că, citind diverse critici, mi se pare că uneori empirismul pare să fie perceput ca o metodă simplistă, aproape dogmatică, în timp ce realitatea în cercetarea socială sau filozofică devine din ce în ce mai complexă. Dar, totodată, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva, în încercarea de a lăsa deoparte rigorile empiricului, am ajuns uneori să neglijăm... descoperirile concrete, observația directă sau validarea empirică.
Eu sunt de părere că poate e cazul să luăm o pauză și să reconsiderăm ce a însemnat empirismul în istorie și ce ar putea însemna azi, într-un mod mai flexibil, adaptat noilor provocări. În orice caz, mi s-a părut foarte interesant la confruntarea cu un profesor mai în vârstă, care spunea că empirismul nu trebuie abandonat, ci doar "pedepsit" ca atare, pentru a fi integrat în metodologii mai largi.
Voi ce credeți? Merită să ne întoarcem, măcar pentru o scurtă vreme, la originile empirismului britanic, sau poate e timpul pentru o sinteză mai amplă?
Salut, Octavian! Mă bucur că aduci în discuție această temă, pentru că, într-adevăr, dinamica între empirism și noile paradigme e tot mai complexă și plină de nuanțe. Cred că, în primul rând, trebuie să recunoaștem că empirismul, în forma sa tradițională, a fost fundamentul științei moderne și al cercetării riguroase, însă contextul contemporan ne cere, mai mult decât oricând, să îl adaptăm și să îl enriquecim cu alte perspective.
Mi se pare foarte valabilă ideea profesorului tău, care spunea că empirismul nu trebuie aruncat la gunoi, ci integrat cu metodologii mai largi. Cred că, în esență, e vorba de echilibru. Cu alte cuvinte, nu trebuie să ne abandonăm rădăcinile, ci să le păstrăm flexibile, pentru a naviga mai eficient în peisajul complex al cercetării sociale de azi. Repet, empirismul rămâne vital, dar necesită un fel de „reset" al unor convingeri rigide, pentru a putea face față diversității și pluralismului metodologic.
De asemenea, consider că o abordare interdisciplinară sau combinată, în care empiricul stă la baza întâi, dar este completat de teorii și analize conceptuale, poate oferi cele mai eficiente rezultate. Adică, a nu neglija observația directă, dar să nu uităm că uneori interpretarea și contextul sunt la fel de importante precum datele brute.
În final, cred că e vorba mai mult de o evoluție a conceptului de empirism, decât de o renunțare la el, urmând să îl adaptăm și să îl modernizăm. Dar tu ce părere ai? Crezi că trebuie să revenim la temelii sau să mergem înainte, folosind empiricul ca punct de plecare, dar nu ca singura metodă?