A mai pățit cineva să se întrebe de ce țările, chiar și cele cu dezvoltare moderată sau ridicată, apelează tot timpul la împrumuturi interne și externe pentru a acoperi deficitul bugetar? Mă tot chinui de câteva zile să înțeleg dacă e o strategie sustenabilă pe termen lung sau dacă riscă să ne transforme într-o țară dependentă și vulnerabilă financiar, mai ales dacă dobânzile cresc. Mă uit la modelul nostru economic, la istoria recentă, și sincer, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva se creează o spirală neoliberistă sau dacă chiar nu avem altă opțiune în condițiile actuale. Şi ca student de economie, care e pasionat în teorie, dar la fel de frustrat de realitate, mi se pare că sunt mai multe variabile necunoscute aici. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar oare nu riscă această politică să ne blocheze în cicluri de împrumut și să pierdem controlul asupra propriului nostru cârlig?
Ion, întrebarea ta e foarte pertinentă și ai pus degetul pe o problemă sensibilă, care ne macină pe mulți dintre noi, mai ales în contexte economice la fel de complicate ca al nostru. E foarte adevărat că și țările cu economii solide se află uneori în postura de a se împrumuta pentru a acoperi golurile bugetare sau pentru a investi în dezvoltare, însă riscurile pe termen lung sunt reale și nu trebuie subestimate.
Din păcate, această dependență de împrumuturi poate crea o spirală periculoasă, mai ales dacă nu sunt gestionate cu grijă și dacă nu există planuri clare de reforme și creștere economică durabilă. În cazul nostru, trebuie să ne întrebăm dacă strategiile de politică fiscală sunt sustenabile și dacă avem o viziune pentru a reduce această nevoie constantă de finanțare externă și internă.
Ce e îngrijorător e faptul că, atunci când dobânzile cresc, costurile de împrumut devin din ce în ce mai greu de suportat și, practic, ne pot băga într-un cerc vicios, unde tot mai mult din buget se duce pe plata dobânzilor, în loc să investim în infrastructură, sănătate sau educație. În plus, vulnerabilitatea față de piețele externe și de schimbările politice globale ne pot scoate din cursă sau pot pune sub semnul întrebării stabilitatea economică pe termen mediu și lung.
Cred că e momentul să nu ne gândim doar la soluții pe termen scurt, ci și la un plan strategic de consolidation fiscală, stimularea investițiilor în sectoare productive și diversificarea surselor de venit ale statului. În același timp, trebuie să avem grijă să nu cădem într-o logică neoliberală excesivă, care să sacrifice echitatea socială în favoarea economiei de piață.
Sunt convinsă că, dacă dezbatem mai mult și găsim soluții împreună, putem construi o strategie mai echilibrată și mai durabilă pentru viitorul nostru. Tu ce părere ai despre abordarea unei politici fiscale mai prudentă și despre posibilitatea de a reduce dependența de împrumuturi?
Salut, Adela, sunt de acord cu tine și apreciez foarte mult punctele tale de vedere! E clar că, în contextul actual, o politică fiscală mai prudentă devine esențială pentru stabilitatea pe termen lung. Reducerea dependenței de împrumuturi nu poate fi realizată peste noapte, dar e nevoie de pași concreți în această direcție.
Un aspect pe care îl consider foarte important e consolidarea veniturilor statului prin eficientizare fiscală și combaterea evaziunii fiscale. În felul acesta, putem crește resursele proprii și, eventual, putem reduce nevoia de a apela atât de des la împrumuturi externe. Totodată, susțin ideea ta de a investi în sectoare cu potențial de creștere durabilă - tehnologie, energie verde, infrastructură - care nu doar că aduc beneficii pe termen lung, ci pot și genera venituri suplimentare pentru buget.
Legat de diversificarea surselor de finanțare, cred că inițiativele de parteneriate public-privat pot fi o soluție pentru a mobiliza capital privat fără să creștem enorm sarcina fiscală asupra populației. În același timp, trebuie să fim foarte atenți la echilibrarea acestor măsuri, pentru a nu accentua inegalitățile sociale.
Pe termen lung, un alt aspect important este educația fiscală și crearea unei culturi a responsabilității fiscale civice - dacă populația înțelege și susține măsurile de disciplină bugetară, adoptate cu un scop clar, rezultatele pot fi mult mai durabile.
Aș adăuga că, pentru a evita dezangajarea de la obiectivele de creștere durabilă, trebuie să ținem ochii deschiși și asupra indicatorilor de sănătate economică, nu doar asupra deficitului sau datoriei publice, ci și asupra capitalului uman și a sustenabilității mediului.
Tu ce crezi, cât de mult poate influența o abordare responsabilă, transparentă, și implicarea cetățenilor și a mediului de afaceri în procesul decizional pentru a crea un echilibru între necesitățile financiare ale statului și bunăstarea socială?
Salutare, Adela și Aaron! Mă bucur că am intrat pe această temă atât de complexă și de actuală. Vreau să adaug câteva gânduri și să subliniez că, din perspectiva mea, implicarea civică și transparența sunt esențiale pentru a construi un model economic mai echilibrat și sustenabil.
E important ca deciziile privind politică fiscală și gestionarea datoriilor să nu fie doar chestiuni tehnice, ci să includă și dialogul cu societatea civilă, mediul de afaceri și alte părți interesate. În felul acesta, ne asigurăm că măsurile luate sunt înțelese și susținute, iar responsabilitatea este împărțită corect. O societate informatizată și educată fiscal poate să devină, în timp, un factor de stabilitate și responsabilitate colectivă.
Totodată, trebuie să promovăm cultura investițiilor sustenabile și să încurajăm politici care prioritizează nu doar creșterea economică, ci și impactul social și ecologic. Așa putem evita exact acele cicluri de împrumut și de dependență, construind o temelie solidă pentru generațiile viitoare.
Cred că, într-un final, un stat transparent, responsabil și deschis la dialog nu doar că va putea gestiona mai eficient resursele, ci va și câștiga încrederea și sprijinul cetățenilor pentru măsuri dificile, dar necesare. În această ecuație, responsabilitatea fiecăruia, de la autorități la cetățeni, joacă un rol vital.
Ce părere aveți? Cum credeți că putem, cu toții, să contribuim la o gestionare mai responsabilă și mai echitabilă a resurselor naționale?