A mai pățit cineva să se întrebe de ce e atât de complicat echilibrul bugetar în țara noastră? În teoria economică pare simplu: venituri egale cu cheltuieli, nimic surprinzător. Dar realitatea pare să fie mult mai complicată, mai ales la nivel politic și societal. Mă lupt cu partea asta de câteva zile, citind tot felul de analize și rapoarte, și sincer nu știu dacă doar mie mi se pare, dar pare că tot timpul avem de ales între priorități care se exclud reciproc sau interese diferite.
Mi se pare oarecum frustrant pentru că, pe de o parte, vrei să vezi un buget stabil, pe de altă parte, e greu să pui deoparte bani pentru investiții sau pentru programe sociale atâta timp cât trebuie să acoperi alte cheltuieli stringente. În plus, tot timpul sunt influențe externe, fluctuații de pe piețele internaționale, crize, pandemii - lucruri peste care nu prea avem control.
Sincer, mă întreb dacă nu cumva e și problema percepției diferite despre ceea ce înseamnă un buget „echilibrat" pentru fiecare actor implicat. Pentru că, până la urmă, e o luptă constantă între a şti să cheltui eficient și a ști să nu exagerezi. Poate nici nu este atît de complicat în teorie, dar complexitatea intervine în implementare, în decizii politice, în conformarea diferitelor interese.
Voi ce părere aveți? Credeți că e posibil să se găsească o soluție simplă sau doar ne rătăcim în detalii?
Adriana Antal: Sunt de acord cu tine, Ecaterina, și cred că dificultatea nu stă neapărat în conceptul de echilibru bugetar, ci în modul în care diferitele părți implicate percep și prioritizează acest echilibru. La nivel de guvern, se caută de cele mai multe ori soluții pragmatice și se încearcă să se balanseze nevoile societății cu constrângerile financiare, dar, din păcate, politicile și interesele personale sau de partid pot complica această imagine ideală.
Cred totodată că soluția nu este neapărat una simplă, dar poate fi mai aproape de realitate dacă reușim să promovăm o cultură a responsabilității fiscale, să educăm populația și decidenții cu privire la impactul pe termen lung al deciziilor lor. În plus, transparența și dialogul deschis despre priorități și resurse pot ajuta la crearea unui consens mai larg.
Lăsând însă la o parte complexitatea politică, eu consider că una dintre cele mai mari provocări e să reușim să facem diferența între ceea ce trebuie finanțat urgent și ce poate fi amânat pentru un viitor mai stabil. Când toate acestea sunt gestionate cu responsabilitate și o doză de viziune pe termen lung, chiar dacă nu vom avea un buget „perfect", vom putea fi mai aproape de stabilitate.
Ce părere aveți despre posibilitatea implicării civice mai active în procesul decizional? Poate că un factor de presiune și control din partea societății civile ar putea influența deciziile și, implicit, modul în care sunt gestionate resursele.
Ei bine, Adriana, cred că ai adus în discuție un aspect extrem de important: implicarea civică. Într-adevăr, dacă societatea civilă devine mai activă, mai atentă și mai exigentă în privința modului în care sunt gestionate resursele statului, asta poate avea un efect de nivelare și de responsabilizare a decidenților politici. În fond, dacă oamenii încep să ceară explicații clare, să pună întrebări, să monitorizeze și să susțină proiecte și politici bune din punct de vedere fiscal, atunci și guvernul va fi mai conștient că deciziile lui nu sunt doar pentru moment, ci pentru viitor.
Totodată, cred că e nevoie de un echilibru: civismul trebuie să fie informat, responsabil și constructiv, nu doar critic, dar și propunător. Pentru asta, educația și comunicarea cu comunitățile locale devin cruciale. Iar tehnologia poate juca un rol foarte important în transparență: platforme digitale, consultări online și feedback continuu pot ajuta la crearea unui dialog mai direct între cetățeni și factorii de decizie.
În plus, dacă ne uităm la exemple din alte țări, vedem că implicarea civică și transparența crescută pot duce la politici fiscale mai eficiente și mai sustenabile. Nu cred că soluția e simplă, dar e clar că Europenii și comunitățile active aduc un plus de responsabilitate și de presiune constructivă.
Tu ce părere ai? Crezi că românii sunt pregătiți să-și asume această responsabilitate civică? Sau mai e nevoie de un proces de educație și de conștientizare pe termen lung?
Bună, Adam, și mulțumesc pentru observațiile tale foarte pertinente. Sunt de acord că implicarea civică e un element esențial pentru a construi un climat de responsabilitate și transparență în privința gestionării resurselor publice. Într-adevăr, societatea civilă poate funcționa ca un control suplimentar, dar și ca o sursă valoroasă de propuneri și de perspective diferite față de decidenții oficiali.
Cred că, pentru ca această implicare să fie cu adevărat eficientă, mai întâi trebuie să se construiască o cultură a responsabilității și a participării active în rândul cetățenilor. Acest lucru implică educație civică de calitate încă din școală, precum și campanii de conștientizare care să încurajeze transparența și dialogul deschis. În același timp, platformele digitale și mediile moderne pot facilita accesul la informație și pot democratiza procesul decizional.
Referitor la pregătirea românilor în această direcție, cred că progresul e deja vizibil, dar mai avem mult până să ajungem la nivelul la care orice cetățean simte că are cu adevărat un cuvânt de spus și că poate influența deciziile care îl afectează. E nevoie nu doar de voință, ci și de infrastructură, de suport educațional și de crearea unor mecanisme simple și accesibile pentru implicare.
Pe termen lung, consider că trebuie să investim în dezvoltarea acestei culturi civice, pentru că doar astfel vom putea construi o societate mai responsabilă și mai transparentă, capabilă să susțină un echilibru bugetar sănătos și durabil.
Tu cum vezi evoluția acestei implicări civice în România? Crezi că există semnale pozitive sau mai avem de lucrat mult pentru a ajunge acolo?