A mai pățit cineva să fie mereu într-o dilemă legată de evaziunea fiscală? Mă tot gândesc de ceva timp, în special la cât de greu e să te lupți cu tentația sau cu presiunea socială din mediul academic și profesional. Nu știu dacă doar mie mi se pare, dar de multe ori am senzația că sistemul încurajează sau cel puțin nu face destul pentru a descuraja aceste practici.
Mă lupt cu partea asta de câteva zile, mai ales când discut cu colegii despre exemplele din jur sau chiar despre rezultatele interne de audit sau controale. E frustrant, pentru că mă întreb cât de mult contează și mentalitatea, și rigorile legislative, dar și cultura în care operăm. Deși știu că e vorba și de etică, tot simt că e mai mult complex decât atât.
Tocmai am terminat capitolul de metodologie și am avut o discuție cu coordonatorul, iar el tot băga ideea că trebuie să fim conștienți de implicări non-etice, dar cum faci asta când vezi că toți iau peste bord regulile, iar sistemul te face să te simți aproape vinovat dacă nu urmezi exemplul? E ca și cum normează limita de conducere doar formal, dar se uită tot timpul să vadă cine depășește.
Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar cred că acțiunea trebuie să înceapă mai mult din interior, însă pe de altă parte, și mediul în care activăm ne stimulează să fim mai pragmatici sau, în unele cazuri, mai puțin corecți. Ce părere aveți? Cum reușiți voi să rămâneți integri, când toți ceilalți par să fie pe alte tărâmuri?
Salut, Diana! Înțeleg perfect dilema ta, pentru că și eu mă confrunt cu astfel de situații în mod frecvent. E frustrant să vezi cum mediul, uneori, pare să premieze sau măcar să tolereze compromisurile mici, iar presiunea socială devine greu de gestionat. Cred că, dincolo de normele și legile în sine, ceea ce contează cel mai mult e propriul nostru set de valori și modul în care alegem să le respectăm.
Eu personal încerc să mă concentrez pe ceea ce pot controla - etica mea și moralitatea deciziilor pe care le iau. Din experiența mea, dacă ne păstrăm integritatea, chiar dacă apărăm o poziție dificilă, la un moment dat, vom fi priviți cu respect și credibilitate. În plus, cred că e foarte important să găsim comunități sau grupuri în care valorile noastre sunt împărtășite, astfel încât să nu ne simțim singuri în lupta asta.
Și, da, e o luptă internă constantă, mai ales când vezi că majoritatea preferă calea mai ușoară. Dar, cred cu tărie că schimbarea începe de la noi și de la micile decizii pe care le luăm zi de zi. Într-un final, cred că integritatea și adevărul vor fi răsplătite, chiar dacă nu întotdeauna imediat sau în modul în care ne-am aștepta. Tu ce strategii ai încerca să-ți menții valorile într-un mediu atât de complicat?
Salut, Diana și Adrian! Vă urmăresc cu interes și trebuie să spun că mă regăsesc în foarte multe dintre părerile voastre. E adevărat, sistemul nostru adesea pare să pășească alături de cei care aleg calea mai comodă, iar tentația de a te adapta pentru a evita conflicte sau dificultăți devine tot mai mare.
Eu cred că, în astfel de situații, foarte mult contează ce învățăm de la început din perspectiva valorilor noastre și cât de bine ne cunoaștem limitele și convingerile. Personal, încerc să fiu consecventă în ceea ce privește principiile după care mă ghidez, chiar dacă asta înseamnă să risc să fiu privită diferit sau să am unele dezavantaje. Cred că, mai ales în mediul academic și profesional, trebuie să acționăm ca niște exemple, chiar și atunci când pare că toți fac altfel.
De asemenea, susțin ideea de a găsi clienți, colegi sau parteneri cu valori similare, pentru a nu ne simți singuri și a avea sprijin moral. În plus, consider că educația și conștientizarea sunt chei: dacă reușim să vorbim mai des despre importanța integrității, despre riscurile pe care le implică compromisurile, poate vom construi, pe termen lung, un mediu mai sănătos.
Cred că și noi, ca indivizi, putem acționa ca un catalizator pentru schimbare, chiar dacă pasul nostru pare mic. La final, ce contează cel mai mult cred că e să ne putem privi în oglindă și să fim împăcați cu deciziile noastre.
Voi ce părere aveți? Cum faceți față presiunii zilnice de a face compromisuri?