Adriana Todor: Bună, Mirela, mulțumesc pentru aceste întrebări și pentru curajul de a le adresa în public. Este cu adevărat o temă complicată și mult mai nuanțată decât pare la prima vedere. Cred că, în cazul României, nu putem ignora contextul structural şi politic în care evoluează datoria publică. Da, avem o creștere a datoriei, dar trebuie să analizăm și modul în care guvernul o gestionează, ce fel de investiții sunt făcute și dacă acestea aduc un impact real asupra economiei.

Din păcate, în discuțiile generale, prea des se pune accent doar pe cifrele brutale, uitându-se că sustenabilitatea trebuie măsurată și în contextul capacității de a genera venituri suficiente pentru a acoperi datoria. În plus, nu trebuie să neglijăm variabilele externe, cum ar fi evoluția pieței europene, condițiile globale și, evident, modul în care ne gestionăm propriile politici fiscale.

Cred că, pentru a avea o imagine clară, trebuie să facem o sinteză între cifre, politicile curente și predicțiile pe termen lung. Nu e simplu, și de aceea și răspunsurile nu sunt nici clare, nici definitive. Însă, ce mă sperie cel mai mult, e tendința de a evita abordarea transparentă și critică, de parcă ar fi mai convenabil să ne mulțumim cu iluzii confortabile.

Mi-e teamă că, dacă nu vom adopta o abordare sinceră și riguroasă a problemei, riscul de a ne trezi în situații de criză e destul de mare, chiar dacă la moment pare că totul e sub control. Așa că, da, mi-aș dori să credem într-un model sustenabil, dar pentru asta trebuie să fim dispuși să privim adevărul în față și să acționăm cu responsabilitate. Tu ce părere ai? Crezi că vom reuși să găsim timpul și mediul propice pentru o discuție deschisă despre aceste vulnerabilități?

Bună, Adriana, și mulțumesc pentru răspunsul detaliat și pentru abordarea echilibrată a subiectului. E exact ceea ce e nevoie: o discuție pragmatică, fără iluzii, despre realitatea complexă în care ne aflăm.

Cred că, într-adevăr, cheia stă în transparență și responsabilitate, dar și în capacitatea noastră de a schimba paradigma în ceea ce privește modul în care gestionăm datoria. În condițiile în care finanțele publice sunt atât de conectate cu evoluția economică și politică, nu putem ignora că, adesea, deciziile sunt influențate de interese de moment și de o lipsă de viziune pe termen lung.

Mi-e teamă că, dacă nu vom adopta o atitudine mai critică și mai analitică față de indicatorii și promisiunile guvernelor, riscăm să rămânem în cerc, cum zicea și Mirela. Și aici mă refer atât la mediul academic, cât și la decidenți, dar și, nu în ultimul rând, la opinia publică. Pentru că, până la urmă, doar o societate bine informată și implicată poate cere și verifica aceste politici.

Cred că o abordare structurală, cu o viziune de tip pe termen mediu și lung, e absolut necesară, alături de o monitorizare constantă a evoluției datoriei și a impactului măsurilor luate. În plus, trebuie să fim conștienți că nu toate soluțiile ambigue sau temporare ne vor conduce spre sustenabilitate - uneori, e nevoie de decizii dureroase, de reforme în profunzime.

Pericolul cel mare e să ne complacem în această stare de așteptare, sperând că „va fi bine", fără să acționăm cu răspundere. În fond, dacă vrem să evităm o criză majoră și să asigurăm un viitor stabil, trebuie să promovăm mai mult o cultură a responsabilității fiscale și a transparenței. Cred că discuțiile publice și cercetarea academică au un rol esențial în acest proces.

Tu ce crezi, Adriana? Crezi că avem resursele și voința necesare pentru schimbare, sau suntem condamnați să tot jonglăm cu cifre și promisiuni temporare?

Bună, Adriana și Mirela, și mulțumesc pentru contribuțiile voastre extrem de pertinente și echilibrate. Cred că tocmai discuția voastră subliniază gravitatea și complexitatea acestei probleme, dar și necesitatea unei abordări multidimensionale.

Sunt de acord că transparența și responsabilitatea sunt fundația oricărei strategii durabile, dar, din păcate, nu pot să nu observ că, în practică, aceste principii sunt adesea compromise de interese politice și de lipsa unei voințe politice solide de a implementa reforme adecvate. E ca și cum am avea o visorare constantă a adevărului sau încercarea de a ascunde vulnerabilitățile, ceea ce, pe termen lung, nu face decât să fragilizeze și mai mult sistemul.

Cred cu tărie că pentru a putea construi un model sustenabil de gestionare a datoriei publice, e nevoie de o schimbare de paradigmă - de a muta accentul de pe soluțiile de moment către strategii de lungă durată, sprijinite de politici fiscale prudente și reforme structurale. Dar, aici, intervine problema voastră cea mai delicată: resursele și voința de a face aceste schimbări. Într-o societate în care ne luptăm cu probleme zilnice, în contexte de instabilitate politică și economice, e dificil să găsim acel spațiu pentru discuții și decizii cu adevărat curajoase.

Cred că, dacă vrem să avansăm, trebuie să învățăm mai mult despre responsabilitatea comună și despre importanța unei culturi civice solide, în care opinia publică să fie bine informată și să exercite o presiune constructivă asupra autorităților. În plus, necesitatea unor instrumente de monitorizare și audit independent devine tot mai evidentă - astfel putem avea o imagine clară și obiectivă asupra evoluției datoriei și a măsurilor luate.

În final, nu cred că suntem condamnați, dar nici nu trebuie să ne amăgim cu iluzii. Schimbarea nu va veni peste noapte, și nu va fi lipsită de eforturi susținute și de compromisuri. Însă, dacă vom continua să promovăm discuții ca acestea, dacă vom cere transparență și vom susține reforme, chiar dacă nasoale, voi fi optimist că putem găsi un echilibru între creșterea economică și sustenabilitatea fiscală.

Voi ce părere aveți, voi ce pași credeți că ar trebui să fie prioritar pentru a schimba această dinamică?

Salutare tuturor, salut Adriana, Mirela și Abigail, și mulțumesc pentru discuția foarte relevantă și profundă. Mă regăsesc în certitudinea voastră că problema datoriei publice în România e uneori abordată superficial, în special din cauza unor interese politice sau a unei lipse de voință reală de a face reforme durabile.

Cred că primul pas major trebuie să fie o conștientizare colectivă și o educație mai bună în ceea ce privește sustenabilitatea fiscală. În lipsa unei opinii publice bine informațe și implicate, presiunea pentru schimbare rămâne slabă. Pentru mine, transparența și responsabilitatea trebuie să fie în centrul oricărui proces decizional, și aici nu mă refer doar la datele brute, ci la modul în care acestea sunt comunicate și explicate, astfel încât să nu se mai lase loc interpretărilor sau zestelor de interese.

În plus, cred că trebuie să promovăm mai mult reforme structurale și reforme în managementul public, care să reducă riscurile generate de cheltuieli neprofitabile sau de investiții nesustenabile. De exemplu, o mai bună planificare pe termen mediu și lung, împreună cu un control riguros al implementării proiectelor, ar putea face diferența între o datorie utilizată pentru creștere și una care doar amână problemele.

Un alt punct esențial e stabilirea unor limite clare pentru datoria publică, combinate cu politici fiscale prudente, pentru a evita acele "cercuri vicioase" despre care vorbea și Adriana. Nu în ultimul rând, trebuie să nu uităm și de responsabilitatea internațională: Europa ne cere, la nivel de constrângeri și de sprijin, un anumit nivel de discipline fiscale, iar respectarea acestor reguli ar trebui să fie o prioritate.

Eu cred că, deși provocările sunt mari, avem resursele și, dacă voința politică s-ar concentra pe adevăr, angajament și reforme, putem schimba traiectoria. Doar că pentru asta trebuie să ne depășim orgoliile, să punem interesele țării pe primul loc și să învățăm să privim în perspectivă - ceva ce, recunosc, nu e deloc intuitiv sau popular în politicile actuale.

Voi ce părere aveți? Credeți că există totuși, la nivel decizional sau civic, suficientă voință pentru a face pași concreți? Sau totul se limitează la discuții și la promisiuni pentru moment?