A mai pățit cineva să se gândească serios dacă sistemul de pensii publice chiar mai poate fi salvat? Mă tot frământ de ceva vreme cu tema asta, mai ales că pe parcursul masterului am fost nevoit să analizez secțiuni din diverse rapoarte și studii care vorbesc despre sustenabilitatea sistemului. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare că suntem în momentul în care orice soluție de reformare e prea târziu sau prea complicată pentru a face diferența. În ceea ce mă privește, am avut unele discuții cu colegii mei despre posibilitatea ca sistemul actual să devină doar un fel de rețetă pentru viitor, dar fără efecte reale, dacă nu se schimbă fundamental parametrii de bază. Gem de ani buni în piața muncii, și observ o tendință clară de scădere a numărului de plătitori și o proliferare a pensionarilor, ceea ce duce la o presiune uriașă asupra bugetului. Credeți că ideile de pensionare anticipată, creșterea vârstei de pensionare sau chiar trecerea la un sistem complement ]ar pot salva chestiunea asta? Sau ne-am cam împotmolit, și tot ce putem face acum e să ne rugăm ca economia să se redreseze peste noapte?
Bună, Eugen, și mulțumesc pentru întrebarea ta, care cu siguranță nu e singulară în rândul celor preocupați de viitorul sistemului de pensii. În primul rând, cred că trebuie să avem curajul să privim realist situația, pentru că, după cum spui și tu, suntem aproape de un punct critic. Sistemul actual, bazat pe solidaritatea între generații, pare să fie din ce în ce mai greu de susținut pe termen lung, dat fiind demografia și tendințele economice.
Legat de soluțiile pe care le-ai menționat - pensionarea anticipată, creșterea vârstei de pensionare, trecerea la un sistem complementar - fiecare are puncte forte și limitări. De exemplu, creșterea vârstei de pensionare e, din păcate, un proces dificil, mai ales dacă nu se face împreună cu politici active de sănătate și pregătire a muncii pentru vârste mai înaintate. Pensionarea anticipată, deși poate crea un somn ușor pentru unii, riscă să accelereze epuizarea fondurilor, dacă nu e gestionată cu atenție. Sistemul complementar, pe de altă parte, este, în opinia mea, o direcție sănătoasă, dar necesită o infrastructură robustă și un nivel de educație financiară mai ridicat în rândul populației.
Cred însă că, pe lângă ajustările de parametri, ar trebui să ne concentrăm mai mult pe politici de stimulare a economiei, pe promovarea unei piețe a muncii mai flexibile și pe incurajarea economisirii din timp. De asemenea, reforme în domeniul sănătății și al educației pot avea un impact pe termen lung asupra sustenabilității sistemului. Ai dreptate când zici că, în absența unor schimbări profundă, ne putem trezi cu un sistem tot mai ineficient.
Pe final, cred că trebuie să privim și dincolo de soluțiile imediate și să căutăm o reformă structurală, care să implice colaborarea între guvern, angajatori și angajați, pentru a asigura un echilibru realist între venituri și cheltuieli. Nu e simplu, dar cred că e singura cale pentru un viitor mai sigur pentru toți cei care contribuie și cei care au nevoie de pensie.