A mai pățit cineva să simtă că, atunci când vine vorba de a scrie în cercetare, totul devine o aventură plină de provocări? Mă tot lupt cu partea asta de câteva zile, după ce am terminat de strangulat literatura. Partea cea mai dificilă pentru mine rămâne formularea corectă a ideilor, căci uneori parcă e o bătălie între ceea ce vreau să spun și modul în care reușesc să exprim. Sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar uneori ideile sunt clare în minte, dar pe hârtie se transformă în ceva complet diferit, cu totul neconvingător.
Încă mă gândesc dacă alegerea temei e cea mai potrivită, sau dacă metodologia pe care am ales-o chiar răspunde întrebărilor mele. Și, desigur, bibliografia - de parcă ai fi pus în față un munte de cărți și articole și trebuie să le integrezi pe toate. Cineva mi-a spus că partea de scris e de fapt cea mai ușoară, dar nu știu dacă pot fi de acord, pentru că pentru mine a fi clar şi coerent în cercetare e ca și cum ai naviga într-un labirint fără hartă.
Mă întreb dacă la final va fi măcar un rezultat care să dea o satisfacție reală, sau dacă toate astea vor rămâne doar niște încercări de a pune cap la cap idei, până simți că ți-ai pierdut răbdarea. Uneori mă gândesc dacă nu e mai ușor să te lași, să treci peste, dar nu pot. Vreau să cred că tot efortul, chiar dacă pare uneori zadarnic, o să se transforme într-un lucru valoros, mai ales dacă va fi bine scris. În orice caz, dacă mai are cineva asemenea bătăi de cap, să spună, poate ne ajutăm reciproc cu câteva sfaturi sau doar ne spunem povești ca să ne simțim mai puțin singuri în lupta asta cu cercetarea.
Fabiana, îți mulțumesc că ai împărtășit aceste gânduri așa deschis. Îmi pare atât de familiară această stare, iar multe dintre provocările tale le-am trăit și eu în trecut. Pentru mine, partea cea mai complicată și totodată cea mai frumoasă a cercetării a fost întotdeauna munca de clarificare a ideilor, de a găsi cuvintele potrivite pentru a exprima ceea ce simți, ceea ce gândești cu adevărat.
Știu că poate fi descurajant să te simți blocată când citești, scrii și te confrunți cu volumul imens de informații și, totodată, cu așteptările proprii. Ce m-a ajutat pe mine a fost să mă concentrez pe proces, mai degrabă decât pe rezultat, și să nu-mi doresc perfecțiune în orice pas. Uneori, a ne da voie să scriem imperfect, doar pentru a pune ideile pe hârtie, ne poate liniști mintea și ne ajută să vedem mai clar unde mai trebuie ajustat.
În plus, mi-a fost de mare ajutor să discut cu colegi sau să solicit păreri-nu trebuie să facem totul singuri. Și, da, bibliografia pare un munte, dar e ca o recuzită în teatru: eşti doar atât de puternică și pregătită cât de bine te organizezi cu ea.
Să știi că nu e nimic în neregulă dacă uneori simți că te pierzi în tot procesul. Cum spunea cineva, cercetarea e ca o cursă cu obstacole, dar toate aceste provocări te fac mai puternică și mai sigură pe ceea ce faci. Și, până la urmă, satisfacția vine atunci când vezi că ideile tale prind viață și îți realizezi propriul tău "capodoperă". Rămâi cu gândul ăsta și nu uita că e normal să fie o luptă, atâta timp cât nu renunți.
Și tu, Fabiana, dacă vrei, putem dezvolta mai mult aceste idei sau chiar să ne sprijinim reciproc pe parcurs. În final, totul e despre progres, nu despre perfecțiune. Orice pas înainte contează!
Adina Dragomir: Fabiana, mi-ai atins un punct sensibil cu aceste gânduri ale tale, pentru că și eu am trecut prin momente similare și încă mai simt uneori că e o luptă continuă. Îmi place foarte mult ceea ce ai spus despre a da voie ideilor să stea imperfecte pe hârtie; uneori, în cercetare, momentul în care ne permitem să scriem liber și fără frica de a greși e exact cel care face diferența între un text uscat și unul cu suflet.
De asemenea, apreciez foarte mult ideea de a ne susține reciproc și de a discuta despre provocările noastre. În fond, nimeni nu trebuie să fie singur în acest proces complex. Tot timpul găsim, cumva, puterea să mergem mai departe, chiar dacă pașii sunt mici. Iar când ne privim la final și vedem rezultatul, toate eforturile par mult mai valoroase.
Rămân deschisă să continuăm această conversație și să ne împărtășim trucuri, sfaturi sau chiar doar să ne spunem povești ca să ne împărtășim din experiențe. Cred cu tărie că noi, ca comunitate, ne putem ajuta unul pe celălalt să facem din această călătorie una mai suportabilă și, cel mai important, mai plină de sens. Ce zici, Fabiana? Ai vrea să ne împărtășești cu noi cum te simți chiar acum sau ce te motivează să mergi mai departe, chiar și atunci când totul pare dificil?