A mai pățit cineva să primească premii la lucrări și totuși să simtă că nu e totul perfect? Mie mi s-a întâmplat recent, și sincer, nu știu dacă doar mie mi se pare, dar am avut o combinație de mândrie și o ușoară senzație de vinovăție. Nu pot să nu mă întreb dacă aceste premii reflectă cu adevărat valoarea cercetării mele sau dacă, din contră, sunt doar niște momente de recunoaștere temporară, care nu schimbă cu nimic dinamica efortului făcut.
Ce m-a învățat, de fapt, aceste recunoașteri? Că, oricât de importante ar părea la început, ele nu trebuie să devină singurul scop al muncii de cercetare. E ușor să te pierzi în căutarea expunerii sau a validării, dar, în esență, totul e despre proces și despre ce rămâne după. Premiul nu e decât un plus, o confirmare momentană, dar rămâne să vad dacă ceea ce am construit va avea și impact sau valoare pe termen lung.
Mă întreb dacă și ceilalți simt același lucru sau dacă e doar un fenomen personal. Pentru mine, un premiu sau o mențiune a fost o motivație, dar mai mult decât atât, m-a frământat reflecția despre ce urmează după, despre cum să continui să muncesc pentru ca rezultatele să nu fie doar niște trofee, ci o contribuție relevantă în domeniu. Și voi, ce ați învățat din aceste momente?
Adriana: Mă regăsesc profund în cele spuse de tine, Nicoleta. Recunoașterea e importantă, da, dar nu trebuie s-o lăsăm să ne definească sau să ne determine tot cursul. Am avut și eu momente în care am câștigat premii sau am primit aprecieri și, totodată, am simțit că trebuie să merg mai departe cu același entuziasm, chiar dacă rezultatele sau impactul nu sunt încă pe măsura așteptărilor.
Cred că e esențial să reținem că valoarea muncii noastre nu se măsoară doar în premii sau într-o recunoaștere publică. În cele din urmă, ceea ce contează cel mai mult e contribuția reală, continuitatea în cercetare și impactul pe termen lung. Premiul meu preferat rămâne mereu atunci când observ că ideile mele aduc schimbări, chiar și mici, în domeniu.
Altfel spus, nu trebuie să ne lasăm păcăliți de trofee temporare, ci să ne concentrăm pe ceea ce putem construi pe termen lung. Învațarea continuă, perseverența și veridicitatea rezultatelor sunt cele care, în final, contează cu adevărat. Și da, tot timpul e o luptă între dorința de a fi recunoscut și responsabilitatea de a face cercetare cu adevărat semnificativă.